(Muzică)
Într-o zi obişnuită la școală,
ore nesfârșite se scurg învațând răspunsuri la întrebări,
dar acum vom face invers.
Ne vom concentra la întrebări ale căror răspunsuri nu le poţi învăţa
pentru că nu sunt cunoscute.
Când eram mic mă măcinau mai multe lucruri,
de exemplu: Cum ar fi să fi câine?
Oare peştii simt durere?
Dar insectele?
A fost Big Bang-ul doar un accident?
Există Dumnezeu?
Şi dacă există, cum putem fi siguri că este un El şi nu o Ea?
De ce atât de mulţi oameni nevinovaţi şi animale nevinovate îndură lucruri cumplite?
Chiar există un plan pentru viaţa mea?
Viitorul urmează să fie stabilit,
sau e deja scris, dar nu-l putem vedea?
Dar atunci am liber arbitru? De fapt cine sunt eu?
Sunt doar o maşinărie biologică?
Dar atunci, de ce sunt conştient? Ce este conştiinţa?
Roboţii vor deveni conştienţi într-o zi?
Într-un fel mi-am închipuit că într-o zi
voi primi răspunsuri la toate aceste întrebări.
Cineva tebuie să ştie, nu?
De fapt, nimeni nu ştie.
Cele mai multe dintre aceste întrebări mă nedumeresc acum mai mult ca niciodată.
Dar răscolindu-le este interesant
pentru că ajungi la marginea cunoaşterii şi nu ştii niciodată ce vei găsi acolo.
Două întrebări --
întrebări la care nimeni pe Pământ nu ştie răspunsul.
(Muzică)
Uneori când parcurg un zbor lung,
Mă uit la munţi şi deşerturi
şi încerc să-mi imaginez cât de mare e Pământul.
Apoi îmi amintesc că-i un lucru pe care-l vedem în fiecare zi
în care ar încăpea un milion de Pământuri.
Soarele. Pare imposibil de mare.
Dar în marea schemă universală e doar un vârf de ac,
una dintre 400 de miliarde de stele din galaxia Calea Lactee,
pe care o poţi vedea într-o noapte senină
ca o ceaţa albă palidă întinsă de-alungul cerului.
Şi devine şi mai şi. Probabil există 100 de miliarde de galaxii
detectabile cu telescoapele noastre.
Dacă fiecare stea ar fi de mărimea unui singur fir de nisip,
Calea Lactee ar avea suficiente stele cât să umple
o plajă de 9 pe 9 metri
adâncă de 1 metru.
Şi tot Pământul nu are suficiente plaje
cât ar fi toate stelele din univers.
O asemenea plajă s-ar întinde pe sute de milioane de mile.
Sfinte Stephen Hawking, asta înseamnă multe stele.
Dar el şi alţi fizicieni cred acum într-o realitate
care este inimaginabil mai mare.
În primul rând, cele 100 de miliarde de galaxii pe care le cuprind telescoapele noastre
sunt probabil doar o mică parte din toate.
Spaţiul se extinde într-un ritm accelerat.
Marea majoritate a galaxiilor
se îndepărtează de noi atât de repede încât lumina lor s-ar putea să nu ajungă niciodată la noi.
Totuşi, realitatea de pe Pământ
e strâns legată de acele galaxii îndepărtate, invizibile.
Le putem privi ca făcând parte din universul nostru.
Alcătiuesc o singură construcţie gigantică
care se supune aceloraşi legi ale fizicii şi sunt toate făcute din acelaşi tip de atomi - electroni, protoni,
cuarci, neutrini - din care suntem făcuţi şi noi.
Totuşi, teorii recente în fizică, inclusiv cea numită teoria corzilor,
ne spun acum că ar putea exista nenumărate universuri
construite din diferite tipuri de particule,
cu proprietăţi diferite, care se supun unor legi diferite.
Majoritatea acestor universuri n-ar putea niciodată susţine viaţa,
şi ar putea apărea şi dipărea într-o nanosecundă.
Dar totuşi, combinate, creează un set vast de universuri
ipotetice posibile, în 11 dimensiuni,
care conţin minunății ce depăşesc cea mai bogată imaginaţie.
Varianta principală a teoriei corzilor prezice un set ipotetic de universuri posibile
compus din 10 până la 500 de universuri.
Este 1 urmat de 500 de zerouri,
un număr atât de mare încât dacă fiecare atom
din universul nostru vizibil ar avea propriul univers,
şi toţi atomii din toate acele universuri ar avea fiecare
propriul univers şi ai repeta asta
pentru mai mult de două cicluri, tot ai avea
doar o mică parte din total,
de fapt, o trilionime dintr-o trilionime dintr-o trilionime
... dintr-o trilionime din total.
Dar chiar şi acel număr
e minuscul în comparaţie cu alt număr:
infinit.
Unii fizicieni cred că spaţiu-timpul sunt infinite
şi conţin un număr infint de aşa numite universuri-nișă
cu diverse proprietăţi.
Ce mai face creierul vostru?
Teoria cuantică mai adaugă o ciudățenie.
Teoria s-a dovedit fără îndoială adevărată,
dar interpretarea ei este derutantă
şi unii fizicieni cred că poate fi clarificată
dacă îţi imaginezi că un număr imens de universuri paralele
iau naştere în fiecare moment,
iar multe dintre aceste universuri ar fi similare cu lumea noastră,
acestea ar conţine numeroase copii ale tale.
Într-un asemenea univers, ai absolvii magna cum laude
şi ai lua în casătorie pesoana visurilor tale,
iar în alt univers nu ar fi tocmai aşa.
Totuşi sunt unii oameni de ştiinţă care ar spune, apă de ploaie.
Singurul răspuns semnificativ la întrebarea cât de multe universuri sunt: unul singur.
Un singur univers.
Şi câţiva filozofi şi mistici
ar putea argumenta că până şi universul nostru este o iluzie.
După cum vedeţi, acum
nu există acord în această privinţă, nici pe departe.
Tot ce ştim e că răspunsul se află undeva între zero şi infinit.
Totuşi cred că ştim un alt lucru.
E un moment minunat să studiem fizica.
S-ar putea să fim martorii celei mai mari schimbări de paradigmă în cunoaştere
pe care a văzut-o vreodată omenirea.
(Muzică)
Undeva acolo în acel univers vast
cu siguranţă există nenumărate planete în care mişună viaţa.
Dar de ce nu vedem dovada?
Asta e faimoasa întrebare pusă de Enrico Fermi în 1950:
Unde este toată lumea?
Adepţii teoriei conspiraţiei pretind că OZN-urile ne vizitează mereu
şi că semnalările sunt muşamalizate. Dar să fim serioşi, aceştia nu sunt foarte convingători.
Asta lasă loc unei enigme reale.
În ultimul an, obsevatorul spaţial Kepler
a descoperit sute de planete doar în jurul stelor apropiate.
Şi dacă extrapolăm aceste date,
se pare că ar putea exista jumătate de trilion de planete
doar în galaxia noastră.
Dacă una din 10.000 are condiţii
ce ar putea susţine o formă de viaţă, sunt
50 de milioane de planete care ar putea susţine viaţa
chiar aici în Calea Lactee.
Aici este enigma: Pământul nu s-a format
decât după 9 miliarde de ani după Big Bang.
Nenumărate alte planete din galaxia noastră s-au format mai devreme,
şi au dat vieţii şansa să apară
cu miliarde, sau, cel puțin cu multe milioane
de ani înainte să apară pe Pământ.
Dacă în doar câteva a apărut viaţa inteligentă
care a început să creeze tehnologii,
acestea ar fi avut milioane de ani
să crească în complexitate şi putere.
Pe Pământ,
am văzut căt de repede poate să crească dezvoltarea tehnologică
în doar 100 de ani.
În milioane de ani, o civilizaţie extraterestră inteligentă
ar fi putut cu uşurinţă să se răspândească în galaxie,
poate generând artefacte gigantice care să înmagazineze energie
sau flote de nave spaţiale colonizatoare
sau opere de artă glorioase care să umple cerul nopţii.
Cel puţin, ai crede că şi-ar face simţită
prezenţa, în mod voluntar sau nu,
prin semnale electromagnetice de un tip sau altul.
Şi totuşi nu vedem nicio dovadă convingătoare de niciun fel.
De ce?
Ei bine, există numeroase răspunsuri posibile,
unele chiar întunecate.
Poate o civilizaţie unică, super inteligentă
a preluat controlul asupra galaxiei şi a impus o tăcere radio strictă
pentru că e paranoică în ce priveşte competitorii potenţiali.
Stă acolo pregătită să distrugă
orice devine o ameninţare.
Sau poate nu-i atât de inteligentă,
sau poate evoluţia inteligenţei
capabilă să creeze tehnologie sofisticată
e mai departe decât am presupus. La urma urmei,
în patru miliarde de ani s-a întâmplat o singură dată pe Pământ.
Poate a fost un noroc incredibil.
Poate suntem singura civilizaţie de tipul acesta din galaxia noastră.
Sau poate,
civilizaţia poartă în ea seminţele propriei distrugeri
prin inabilitatea de a controla tehnologiile pe care le creează.
Dar sunt numeroase răspunsuri mai optimiste.
Pentru început, nu ne uităm cu suficientă atenţie şi cheltuim o suma jalnică pentru asta.
Doar o mică parte dintre stelele din galaxia noastră
au fost studiate cu atenţie pentru semne ale unor semnale interesante.
Şi poate nu ne uităm în direcţia potrivită.
Poate pe măsură ce civilizaţia se dezvoltă,
se vor descoperi tehnologii de comunicare
mult mai sofisticate şi mai utile decât undele electromagnetice.
Poate toată acţiunea se desfăşoară înăuntrul
recent descoperitei materii negre,
sau energii negre, care pare să fie responsabilă pentru cea mai mare parte a masei universului.
Sau,
poate ne uităm la o scară greşită.
Poate civilizaţiiile inteligente ajung să înţeleagă
că viaţa reprezintă doar modele complexe de informaţii
care interacţionează reciproc într-un mod minunat
şi că asta se poate petrece mai eficient la o scară mai mică.
Aşa cum pe Pământ sistemele setereo greoaie s-au micşorat
devenind iPod-uri mititele, poate chiar viaţa inteligentă,
pentru aşi reduce impactul asupra mediului, a devenit microscopică.
Aşa şi Sistemul Solar poate că mişună cu extratereştrii pe care nu îi vedem.
Poate chiar ideile din capul nostru sunt o formă de viaţă extraterestră.
Ei bine, ăsta e un gând nebunesc.
Extratereştrii m-au făcut să zic asta.
Dar e super că ideile parcă au o viaţă proprie
şi că îşi depăşesc ca durată de viaţă creatorul.
Poate că viaţa biologică e doar o fază trecătoare.
În următorii 15 ani,
am putea începe să vedem informaţii reale, spectroscopice
de la planete promiţătoare din apropiere care ar dezvălui cât de propice vieţii ar fi.
Între timp, SETI, Institutul pentru Căutarea Inteligenţei Extraterestre,
îşi face publice datele
pentru ca milioane de oameni de ştiinţă, cetăţeni, poate chiar şi tu,
să aducă forţa maselor pentru a se alătura căutării.
Şi aici pe Pământ, se fac experimente uimitoare
pentru a se crea viaţă din nimic,
viaţă care ar putea fi foarte diferită de formele de viaţa pe baza de ADN cunoscute.
Şi toate acestea ne vor ajuta să înţelegem
dacă universul mişună de viaţă
sau dacă suntem doar noi.
Oricare răspuns, în forma lui,
este plin de inspiraţie,
pentru că şi dacă suntem singuri,
faptul ca gândim, visăm şi ne întrebăm toate astea
ar putea fi cel mai important fapt despre Univers.
Şi mai am o veste bună pentru voi.
Căutarea cunoaşterii şi a înţelegerii nu se perimează.
Nu devine plictisitoare. De fapt opusul e valabil.
Cu cât ştii mai multe, cu atât mai uimitoare pare lumea.
Exact aceste posibilităţi nebuneşti, întrebări fără răspuns,
sunt cele care ne propulsează înainte.
Aşa că rămâneţi curioşi.