♪ (muzică de chitară) ♪ (Peter) În ziua de azi, auzim muzică tot timpul. Ne trezește, Ne motivează exercițiile fizice, ne ține companie pe drum. Nu contează ce fel de muzică este, muzica în sine are abilitatea să ne afecteze stările și corpurile în tot felul de moduri. Dăm din cap, ne legănăm, dansăm. Muzica ne poate da fiori, chiar și să ne facă să plangem. Muzica activează fiecare parte a creierului pe care am mapat-o până acum. Nu e parte a creierului pe care o știm ce muzica nu o atinge în vreun fel. Dar ce se află în spatele tuturor acestor lucruri? Ce ne face muzica, mai exact? Ca să aflu, m-am dus să fac o întreagă serie de teste creeate să îmi măsoare reacțiile la muzică. Am întâlnit câțiva copii ale căror creiere s-ar putea să se schimbe, datorită acelor ore de învățare, exersare, și performanțe. Am vorbit cu un psiholog care a folosit muzica pentru a o ajuta pe fosta senatoare Gabrielle Giffords să învețe să vorbească iar, și am aruncat o privire înăuntrul creierului unui artist premiat de două ori la Grammy în timp ce cântă la instrument. ♪ (cântă) ♪ ...totul pentru a afla cum ne afectează muzica. ♪ (muzică veselă) ♪ Deci, ce se întâmplă când ascultăm muzica? Am vizitat Institutul pentru Creier și Creativitate USC, unde capul mi-a fost examinat, la propriu, ca să încerc să înțeleg. O să intru în acest aparat RMNf. Un tub micuț o să mă înconjoare. Vom obține o citire de referință a creierului meu. Apoi o să ascult niște muzică, și o să vedem cum răspunde creierul meu. Doar închide ochii, relaxează-te, și încearcă să te concentrezi pe muzică cât de mult poți, bine? ♪ (muzică clasică) ♪ (Peter) Și iată ce am văzut. Acestea sunt scanări ale creierului meu. Zonele cu roșu sunt unde activitatea mea e peste medie. în albastru, sub medie. După cum vedeți, e activitate roșie pe tot creierul meu, nu doar într-o zonă anume. (Daniel) Acum 25 de ani, ideea era că limbajul este în partea stângă a creierului și muzica este în partea dreaptă a creierului. Dar acum că avem instrumente de calitate mai bună, neuroimagistică cu rezoluție mai mare, și metode experimentale mai bune, am descoperit că asta nu e deloc corect.