În 1944, cu 11 ani înainte de decizia ei decisivă dintr-un autobuz din Montgomery, Rosa Parks investiga o infracțiune violentă. Ca emisar al Societății Naționale pentru Progresul Persoanelor de Culoare, călătorise spre Alabama rurală pentru a se întâlni cu Recy Taylor, o tânără care fusese abuzată sexual de șase bărbați albi. Ar fi fost foarte greu să convingă un tribunal din Alabama că oricare din acei bărbați era vinovat, dar Rosa era hotărâtă. A format un comitet pentru a o apăra pe Recy în tribunal, inundând presa cu declarații și declanșând proteste peste tot în Sud. Când juriul a decis să nu acuze agresorii, Parks a insistat ca guvernatorul să reunească un nou juriu. A scris: „Sunt convinsă că veți reuși să arătați oamenilor din Alabama că toți cetățenii sunt egali în fața justiției”. În cursul vieții sale, Parks a contestat de repetate ori violența rasială și sistemul părtinitor care proteja vinovații. Însă activitatea ei era enorm de riscantă, și a avut un preț personal. Născută în 1913, Rosa a fost crescută de mamă și bunici în Alabama rurală. Dar în afara familiei, frica de violența rasială era mereu prezentă. Ku Klux Klan treceau adesea cu mașina prin fața casei lor, și legile Jim Crow segregau încă spațiile publice. La 19 ani s-a stabilit în Montgomery și s-a căsătorit cu Raymond Parks, un frizer care îi împărtășea furia față de nedreptățile rasiale. Raymond era implicat în filiala locală a NAACP; un rol evitat de mulți din teama de persecuție. La început Raymond voia ca Rosa să fie în siguranță departe de pericolele activismului. Dar creșterea limitărilor impuse afro-americanilor o înfuriau și nu mai putea rămâne indiferentă. Când s-a alăturat oficial NAACP-ului în 1943, Parks și Johnnie Rebecca Carr erau singurele femei în filiala din Montgomery. A început prin a transcrie întâlnirile asociației, și în curând a fost numită secretară, începând oficial o viață dublă secretă. Ziua, Rosa lucra ca croitoreasă pentru a-și întreține mama și soțul. Noaptea, cerceta și documenta numeroasele cazuri despre drepturi civile, de la conflicte locale la asasinări celebre și crime din ură. Ca secretară, pregătea răspunsurile publice în numele filialei din Montgomery, luptându-se împotriva sentințelor dure, acuzațiilor false și denigrărilor frecvente adresate afro-americanilor. Pe lângă activitatea juridică, Parks era și o strategă genială la nivel local. Ca îndrumătoare a consiliului tinerilor din NAACP, ajuta tinerii să se orienteze prin sistemele segregate, inclusiv înregistrarea la vot și bibliotecile numai pentru albi. Sub acoperirea NAACP, lupta să scoată la lumină activitățile clandestine pentru drepturile civile. Susținea instruirea în nesupunere civică și milita împotriva violenței rasiale, în special asasinarea lui Emmet Till. În 1955, refuzul de a se muta pe scaunele în spatele unui autobuz segregat a cauzat declanșarea mișcării populare pe care și-o dorea. Parks a fost arestată și băgată la închisoare în urma protestului, unde a fost vizitată de mulți activiști locali. Împreună, au plănuit un boicot de 24h al autobuzelor locale. A durat 381 de zile. Fapta simplă a lui Parks a transformat activismul pentru drepturile civile într-o mișcare națională. În 1956, boicotul s-a terminat când Curtea Supremă a decis în favoarea desegregării transportului public. Însă această victorie a venit cu un mare preț. Rosa primise deja amenințări cu moartea în cursul campaniei, și nu-și putea găsi de muncă în Montgomery din cauza reputației sale politice. În 1957, s-a mutat în Detroit continuând să lucreze ca croitoreasă, până când a fost angajată de congressman-ul John Conyers pentru a-l ajuta în campania sa pentru drepturile civile. Mereu vigilentă în lupta împotriva inegalității rasiale, Parks și-a continuat activitatea și în următorii 40 de ani. A scris numeroase cărți, a călătorit în jurul țării ținând discursuri în sprijinul altor activiști și a fondat un institut pentru educarea tinerilor în memoria soțului ei. Astăzi, Rosa Parks este amintită ca un spirit radical care a criticat aspru cei mai puternici oameni și măsuri politice. Îndemnul său la acțiune încă răsună: „A ști ce trebuie făcut înlătură frica”.