În 1944, cu 11 ani înainte de decizia ei
decisivă dintr-un autobuz din Montgomery,
Rosa Parks investiga
o infracțiune violentă.
Ca emisar al Societății Naționale
pentru Progresul Persoanelor de Culoare,
călătorise spre Alabama rurală
pentru a se întâlni cu Recy Taylor,
o tânără care fusese abuzată sexual
de șase bărbați albi.
Ar fi fost foarte greu să convingă
un tribunal din Alabama
că oricare din acei bărbați era vinovat,
dar Rosa era hotărâtă.
A format un comitet
pentru a o apăra pe Recy în tribunal,
inundând presa cu declarații
și declanșând proteste peste tot în Sud.
Când juriul a decis să nu acuze agresorii,
Parks a insistat ca guvernatorul
să reunească un nou juriu.
A scris: „Sunt convinsă că veți reuși
să arătați oamenilor din Alabama
că toți cetățenii
sunt egali în fața justiției”.
În cursul vieții sale, Parks a contestat
de repetate ori violența rasială
și sistemul părtinitor
care proteja vinovații.
Însă activitatea ei era enorm de riscantă,
și a avut un preț personal.
Născută în 1913, Rosa a fost crescută
de mamă și bunici în Alabama rurală.
Dar în afara familiei, frica
de violența rasială era mereu prezentă.
Ku Klux Klan treceau adesea
cu mașina prin fața casei lor,
și legile Jim Crow
segregau încă spațiile publice.
La 19 ani s-a stabilit în Montgomery
și s-a căsătorit cu Raymond Parks,
un frizer care îi împărtășea furia
față de nedreptățile rasiale.
Raymond era implicat
în filiala locală a NAACP;
un rol evitat de mulți
din teama de persecuție.
La început Raymond voia
ca Rosa să fie în siguranță
departe de pericolele activismului.
Dar creșterea limitărilor impuse
afro-americanilor o înfuriau
și nu mai putea rămâne indiferentă.
Când s-a alăturat oficial
NAACP-ului în 1943,
Parks și Johnnie Rebecca Carr erau
singurele femei în filiala din Montgomery.
A început prin a transcrie
întâlnirile asociației,
și în curând a fost numită secretară,
începând oficial o viață dublă secretă.
Ziua, Rosa lucra ca croitoreasă
pentru a-și întreține mama și soțul.
Noaptea, cerceta și documenta
numeroasele cazuri despre drepturi civile,
de la conflicte locale la asasinări
celebre și crime din ură.
Ca secretară, pregătea
răspunsurile publice
în numele filialei din Montgomery,
luptându-se împotriva sentințelor dure,
acuzațiilor false și denigrărilor
frecvente adresate afro-americanilor.
Pe lângă activitatea juridică, Parks
era și o strategă genială la nivel local.
Ca îndrumătoare a consiliului
tinerilor din NAACP,
ajuta tinerii să se orienteze
prin sistemele segregate,
inclusiv înregistrarea la vot
și bibliotecile numai pentru albi.
Sub acoperirea NAACP,
lupta să scoată la lumină activitățile
clandestine pentru drepturile civile.
Susținea instruirea în nesupunere civică
și milita împotriva violenței rasiale,
în special asasinarea lui Emmet Till.
În 1955, refuzul de a se muta pe scaunele
în spatele unui autobuz segregat
a cauzat declanșarea mișcării populare
pe care și-o dorea.
Parks a fost arestată și băgată
la închisoare în urma protestului,
unde a fost vizitată
de mulți activiști locali.
Împreună, au plănuit un boicot de 24h
al autobuzelor locale.
A durat 381 de zile.
Fapta simplă a lui Parks a transformat
activismul pentru drepturile civile
într-o mișcare națională.
În 1956, boicotul s-a terminat
când Curtea Supremă
a decis în favoarea desegregării
transportului public.
Însă această victorie
a venit cu un mare preț.
Rosa primise deja amenințări cu moartea
în cursul campaniei,
și nu-și putea găsi de muncă în Montgomery
din cauza reputației sale politice.
În 1957, s-a mutat în Detroit
continuând să lucreze ca croitoreasă,
până când a fost angajată
de congressman-ul John Conyers
pentru a-l ajuta în campania sa
pentru drepturile civile.
Mereu vigilentă în lupta
împotriva inegalității rasiale,
Parks și-a continuat activitatea
și în următorii 40 de ani.
A scris numeroase cărți,
a călătorit în jurul țării ținând
discursuri în sprijinul altor activiști
și a fondat un institut
pentru educarea tinerilor
în memoria soțului ei.
Astăzi, Rosa Parks este amintită
ca un spirit radical
care a criticat aspru cei mai puternici
oameni și măsuri politice.
Îndemnul său la acțiune încă răsună:
„A ști ce trebuie făcut înlătură frica”.