26% la nivel național, acesta este procentul absolvenților de liceu din SUA care sunt experți în matematică. În America, ne lăudăm că suntem o țară excepțională. Dar 26% vă sună excepțional? Ridicați mâna dacă credeți că trebuie să fim mult mai buni de atât. Sunt de aceeași părere. Cu toții avem nevoie de matematică, dar de ce-i derutează pe atâția copii? E pentru că doar 26% dintre oameni sunt talentați la matematică, iar 74% nu sunt? După ce am lucrat cu mii de copii pot să vă spun că nu acesta este adevărul. Copiii nu înțeleg matematica pentru că o predăm ca pe un subiect dezumanizat. Dar dacă am face matematica umană din nou, ar avea sens din nou. Probabil vă întrebați: „A fost matematica umană vreodată?” Gândiți-vă la asta. (Râsete) Matematica e limbaj uman, ca și engleza, spaniola sau chineza, pentru că le permite oamenilor să comunice între ei. Încă din vremuri străvechi, oamenii au avut nevoie de limbajul matematic pentru a face comerț, a construi monumente, sau a măsura pământul pentru agricultură. Această idee a matematicii ca limbaj nu este chiar nouă. Un mare filozof a spus odată: „Legile naturii sunt scrise în limbaj matematic.” Vedeți? Până și Galileo este de acord cu mine. (Râsete) Dar la un moment dat am luat acest limbaj matematic, care descrie lumea reală din jurul nostru, și l-am abstractizat de nu îl mai recunoaștem. Și de asta sunt copiii derutați. Haideți să vă arăt ce vreau să spun. Citiți acest exercițiu standard din California pentru clasa a III-a și vedeți dacă are sens pentru un copil de opt ani. „Înțelegem printr-o fracție 1/b că este cantitatea unei părți dintr-un întreg care e împărțit în b părți egale.” Înțelegem printr-o fracție a/b că este cantitatea formată din a părți de dimensiune 1/b. (Râsete) Dacă îi dați această definiție unui copil de opt ani probabil veți obține o reacție ca aceasta. (Râsete) Pentru un expert în matematică, această definiție are sens, Dar pentru un copil e o adevărată tortură. Am ales acest exemplu pentru că fracțiile sunt esențiale în algebră, trigonometrie și chiar analiză matematică. Așa că, dacă elevii nu înțeleg fracțiile în școala primară și gimnaziu, vor avea de parcurs un drum greu în liceu. Există oare un mod de a face fracțiile simple și ușor de înțeles pentru copii? Da! Amintiți-vă că matematica e un limbaj și folosiți-vă de acest avantaj. De exemplu, când le explic elevilor din a V-a adunarea și scăderea fracțiilor, încep cu lecția despre mere + mere. Întâi întreb: „Cât face 1 măr plus 1 măr?” Și copiii deseori răspund 2, ceea ce este parțial corect. Trebuie să includă și cuvintele pentru că matematica e un limbaj. Așa ca nu face doar 2, ci 2 mere. Urmează 3 creioane plus 2 creioane. Toți știți că adunând creioane cu creioane veți obține creioane. Așadar, toată lumea, câte creioane? Publicul: 5 creioane. 5 creioane este corect. Esența este că ați inclus cuvintele. Am încercat această lecție cu nepoata mea de 5 ani. După ce a adunat creioane cu creioane am întrebat-o: „Cât face 4 miliarde plus 1 miliard?” Mătușa mea a auzit asta și m-a certat: „Ești nebun? E la grădiniță!” Cum ar putea să știe cât face 4 miliarde plus 1 miliard? (Râsete) Neintimidată, nepoata mea termină calculul, mă privește și zice: „5 miliarde?” Și eu am spus: „Așa este, 5 miliarde.” Mătușa mea a dat din cap și a râs, căci nu se aștepta la asta de la un copil de 5 ani. Dar tot ce trebuie să faceți e să aveți o abordare lingvistică, iar matematica devine intuitivă și ușor de înțeles. Apoi am întrebat-o ceva ce copiii de grădiniță sigur nu au cum să știe: „Cât face o treime plus o treime?” Și imediat mi-a răspuns: „Două treimi”. Vă întrebați cum a fost posibil ca ea să știe asta fără să știe încă despre numărători și numitori? Vedeți, ea nu s-a gândit la numărători și numitori. S-a gândit la problemă astfel. A folosit 1 măr + 1 măr ca analogie ca să înțeleagă o treime plus o treime. Dacă până și un copil de grădiniță poate aduna fracții, fiți siguri că orice elev de clasa a V-a o poate face. (Aplauze) De curiozitate, i-am pus o întrebare de algebră de liceu: Cât face 7 x² plus 2 x²? Și această fetiță de 5 ani a răspuns corect: 9 x². N-a avut nevoie de nicio regulă a exponeților ca să-și dea seama. Așa că atunci când oamenii spun că suntem sau nu suntem talentați la matematică, nu este adevărat. Matematica e un limbaj uman, așa că toți avem abilitatea să o înțelegem. (Râsete) Trebuie să abordăm matematica urgent ca limbaj, pentru că prea mulți copii se pierd și sunt intimidați de matematică și nu trebuie să fie așa. Am lucrat odată cu o elevă de liceu frustrată și supărată, care nu putea trece la algebră pentru că nu știa decât 44% din tabla înmulțirii. I-am spus: „Este ca și cum ai încerca să citești știind doar 44% din alfabet. Asta te încurcă.” Nu putea ridica la putere sau rezolva ecuații și nu avea încredere în matematică. În consecință, această adolescentă nu avea încredere în ea. I-am spus: „Trebuie să începem cu înmulțirea, fiindcă după ce vei ști pe dinafară tabla înmulțirii, totul va fi mai ușor și va fi ca și cum ai avea un bilet cu prioritate la Disneyland.” (Râsete) „Ce crezi?” Și ea a zis: „Ok.” Așa că a învățat sistematic tabla înmulțirii în patru săptămâni și da, chiar și înmulțirea are un limbaj inclus. Ați fi surprinși câți copii nu își dau seama că 7 ori 3 poate fi scris ca „de șapte ori” 3, ceea ce înseamnă 3 de șapte ori, ca aici. Când copiii văd asta, își dau seama imediat că adunarea repetată este lentă și incomodă, așa că memorează cu bucurie că 3 de șapte ori face mereu 21. Pentru această adolescentă care risca să renunțe la școală, după ce a căpătat fluență și încredere în înmulțire, s-a schimbat tot jocul. Pentru că, pentru prima dată, se putea concentra pe rezolvarea problemelor în loc să își numere degetele. Am știut că s-a schimbat totul când și-a dat seama că o rată pe 2 ani la mașină de 445 de dolari pe lună ar costa 10.680 de dolari, și m-a privit dezaprobator zicând: „Domnule Polisoc, e tare scump!” (Râsete) Din acel moment, matematica nu i-a mai pus probleme, ci o folosea pentru a rezolva probleme ca orice adult responsabil. Ca profesor, este datoria mea să provoc copiii să se autodepășească, așa că vă las această provocare. Țara noastră s-a blocat la 26% eficiență și vă provoc să creștem acest număr. E important pentru că gândirea matematică nu doar construiește tinerele minți, dar copiii noștri au nevoie de ea pentru a-și imagina și crea viitorul ce încă nu există. Rezolvarea acestei provocări poate fi la fel de simplă ca mere + mere. Insistați să predăm matematica ca un limbaj uman și vom ajunge acolo mai devreme decât ne așteptăm. Vă mulțumesc! (Aplauze)