Cu șase ani în urmă am făcut un curs de prezentări. A fost un workshop intensiv de patru zile în care am fost constant înregistrată și am învățat ABC-ul prezentărilor. Acesta este: A – autenticitate, B – credibilitate și C – claritate. Când mi-au evaluat prezentările, ceilalți participanți mi-au spus că în privința clarității, am fost excepțională. Da. În ceea ce privește credibilitatea, am fost bună, dar cât privește autenticitatea, am fost nașpa. În fond îmi spuneau că am fost nașpa la a fi eu însămi. (Râsete) Inițial mi-am zis: „De unde știți? Nici măcar nu mă cunoașteți!” Apoi m-am uitat la înregistrările video la care s-au uitat și ei și am văzut că aveau dreptate. Pentru mine e foarte important, sfătuiesc directori executivi, una din atribuțiile mele e să-i învăț pe directori să fie mai buni conducători, iar autenticitatea e o trăsătură de lider importantă și dacă nu par a fi autentică, nu par credibilă în ceea ce fac. Deși a fost o experiență dureroasă, m-a făcut să-mi dau seama că doream să învăț un nou fel de a fi. M-a ajutat să fac primul pas în procesul de a obține feedback în zonele invizibile mie. Credeți sau nu, când am primit feedbackul că nu păream autentică, nu știam asta. Habar n-aveam, nu eram conștientă de așa ceva. Apoi s-a făcut lumină asupra acestei trăsături personale, care nu mă avantaja și viața, de atunci, mi s-a schimbat. A fost un dar. Vreau să spun două vorbe despre acceptarea criticii. Dacă cineva își investește timpul, își bate capul să vă dea un feedback, acceptați-l. Din păcate, după experiența mea, există următoarele patru reacții la critică, reacții pe care le numesc „cei patru de D”. Defensivă, dezmințire, desconsiderare și dramă. OK? (Râsete) Defensiva e de genul: „Nu, nu pricepi, nu mă înțelegi.” Dezmințirea, negarea, de genul: „Nu, greșești și tu ești de vină.” Desconsiderarea sună de genul: „Nu-i mare lucru. Care-i problema?” Iar drama, ei bine, cu toții știm cum arată drama. Odată ce-am prins gustul feedbackului, mi-am dat seama că vreau mai mult. Pentru că dacă aveam un fel de-a fi care nu mă avantaja, probabil că aveam și mai multe. Așa că am făcut testul de evaluare numit profilul EQ. Printre altele, acest profil EQ evaluează orientările pozitive sau negative. E un alt mod de a reflecta asupra gradului de optimism sau pesimism. E oarecum ca această imagine. Unii dintre voi vedeți două fețe, alții un sfeșnic, imaginea e aceeași, doar percepția diferă. Din acest test am aflat că eu văd risc unde alții văd oportunitate. Din nou, asta-i o problemă pentru mine. Lucrez cu oameni de afaceri ce mănâncă riscul pe pâine. (Râsete) Dacă văd risc unde ei văd oportunitate, nu-i voi putea ajuta prea mult. Iată cum mi s-a arătat mie: Fac mese rotunde de directori executivi, iar un director a venit într-o zi la o masă rotundă dorind să folosească grupul pentru a explora posibilitățile unei noi afaceri. A explicat despre ce-i vorba, a primit feedback cu tot felul de sugestii bune. I-au spus: „Hei, trebuie doar să ții caracteristicile scăzute, folosește-le pentru a face un studiu de caz, folosește studiul de caz pentru a obține capitalul inițial și redu la scară acest lucru ca să-l vinzi lui Facebook. Eu mă gândeam: „Nu te lăsa de servici.” (Râsete) Din nou mi-am dat seama că era șablonul meu. Făceam ce făceam și vedeam risc unde alții vedeau posibilitate și asta nu însemna că aveam dreptate. Era doar șablonul meu. Îl vedeam pe acest investitor cum cade într-o crevasă adâncă în loc să-l văd cum se prinde de un fir de iarbă. Așa am făcut pasul următor în învățarea unui nou mod de a fi, observarea a cum suntem în clipa în care acționăm inconștient. Am numit asta: angajarea eu-ului observator sau „a privi peste propriul umăr”. Avem un motiv foarte important pentru care tindem să nu acceptăm critica și să nu ne dăm seama cum suntem. Pentru că noi credem, în mod greșit, că avem dreptate sau, cel puțin, că toți ceilalți greșesc. Kathryn Schulz a scris o carte numită „Acceptarea greșelilor” și a ținut un TEDTalk bun pe aceeași temă. Studiind oamenii care se înșelau crezând că au dreptate, a găsit că ei – Îmi țin bine degetele? – ei fac trei presupuneri nefondate. Prima presupunere nefondată: „Toți ceilalți sunt ignoranți.” A doua presupunere este: „Toți ceilalți sunt proști, idioți.” Iar a treia presupunere e că toți ceilalți sunt răi, vor să te rănească. Experiența mea cu cei care sunt criticați e că ei fac aceleași presupuneri despre cei care îi critică. Un profesor de la Universitatea din Chicago, unde am fost și eu, a făcut un studiu despre feedback la locul de muncă prin care s-a găsit că putem prezice foarte puțin despre cum ne percep oamenii și iată de ce: Ne experimentăm viața ca pe un film în care știm acțiunea, cunoaștem sentimentele, personajele, totul. Celelalte persoane ne experimentează ca pe o poză, o serie de instantanee între care ei fac legăturile, da? Aceasta explică două lucruri importante. Unu, explică de ce suntem predictori atât de slabi ai felului în care ne percep alții. Și explică de ce credem că avem dreptate, da? Căci noi avem toată istoria, dar de fapt azi ne comportăm bazându-ne pe ceva din trecutul nostru. Modul în care ne comportăm azi nu mai corespunde, iar cei din jurul nostru pot vedea asta și noi nu. Asta mă aduce la al treilea pas pe calea de-a găsi un nou fel de-a fi. Să fac o alegere conștientă în acel moment, să reacționez altfel. Toți avem feluri de a fi care nu ne aduc ceea ce dorim, fie că vrem să fim în control, sau avem prejudecăți, sau judecăm oamenii, sau proiectăm teamă. Cu toții putem fi așa și nu spun că-i ușor să fim altfel, să primim feedbackul și să-l acceptăm, să-l conștientizăm și să facem o altă alegere. Nu-i ușor. Nu-i ușor să fiu autentică. Nu-i ușor să fiu pozitivă. Și nu-i ușor să fiu o persoană caldă. Mi s-a spus că sunt rece. (Râsete) Dacă îmi dau seama că pentru a-mi îndeplini țelul, anume să îmbunătățesc viața multor conducători, pot să fac aceste lucruri și pot acționa într-un fel ce îmi aduce ceea ce vreau. Cred că toți avem un țel în viață și că avem modalități prin care ne împiedicăm singuri în exprimarea deplină a acestuia. Iar dacă putem primi feedback despre modul în care ne stăm noi înșine în cale și putem asculta, accepta și înregistra starea în acel moment, putem face alegerea conștientă de a fi altfel. Vă invit să vă analizați propria viață, să vedeți cum vă puneți de-a curmezișul în propria cale și să învățați un nou fel de a fi care vă aduce mai multe din ceea ce vreți. Mulțumesc. (Aplauze)