Noi, oamenii moderni, avem
tendința să considerăm
subînțeleasă existența celulelor
și ideea că toate lucrurile vii
sunt alcătuite din celule,
că noi, ca ființe umane,
ca organisme vii,
suntem formați
din foarte multe celule.
Estimăm numărul celulelor
corpului uman
de ordinul a
37 de trilioane!
Dacă ar fi să derulăm înapoi, cu
400 de ani în urmă, prin anii 1600
asta nu era chiar atât de evident
căci nu existau instrumentele
pentru a observa direct celulele.
Ei nu știau că există aceste celule.
Ei nu știau nici că existau
organismele unicelulare.
Dar, schimbarea a început
cu Robert Hooke.
Robert Hooke a fost capabil
să folosească un microscop primitiv.
Aceasta este o poză cu microscopul său
și când vezi asta, apreciezi
cel puțin relativ la ceea ce avem astăzi,
cât de primitiv a fost.
Avea lentile aici, care puteau
oferi o oarecare mărire,
dar a trebuit să folosească
-- aceasta -- o flacără
iar el a canalizat acea lumină
astfel încât să se reflecte
asupra a ceea ce observa el.
În 1665, a publicat ”Micrographia”.
Probabil că nu pronunț corect.
La momentul 1665,
Robert Hooke publică asta:
descrie și desenează multe
dintre observațiile sale,
folosindu-și microscopul.
Are câteva desene fascinante.
A fost un artist destul de bun,
dacă a reușit să deseneze imagini
ale observațiilor lui,
despre lucruri precum păduchii și puricii.
Nu a observat doar păduchi și purici.
De fapt, se uită la niște dopuri de plută
sau la ceea ce vede el drept „plută”.
Spune: ”Uite, aceste pătrate mici,
acestea par să fie
cumva unitatea de bază a plutei,
ei bine, ele îmi amintesc de
acele camere mici ale călugărilor
pe care noi le numim celule.”
Deci el le numește celule.
De aici provine cuvântul.
Le numește celule, în ”Micrographia”.
Aceasta este o celulă.
Acum, din păcate pentru noi,
deși a fost un artist grozav
și a fost foarte bun la a desena lucruri,
a desenat mult în ”Micrographia”,
nu mai avem
nicio poză cu Robert Hooke.
Este o poveste fascinantă.
Majoritatea teoriilor spun că
Isaac Newton a ars singurul
tablou original cu Robert Hooke.
Este o altă poveste intrigantă,
despre care putem vorbi altădată.
Robert Hooke a inventat aceste „celule”;
se uita la țesutul mort și, de fapt,
se uita la resturile de celule. Ceea ce
a văzut au fost de fapt
doar rămășițele peretelui celular.
El nu a putut să observe direct
”celule vii”.
Nu a avut destule pentru a gândi:
”Hei, poate, acesta este un element
de bază al întregii vieți
și poate celulele înseși se reproduc.”
”Toate celule provin din alte celule.”
Ideea nu s-a dezvoltat
până mai târziu în istorie.
Câțiva ani mai târziu,
ajungem la Antonie von Leeuwenhoek.
Știu că probabil nu pronunț corect.
Dar era un producător olandez
de lentile, inspirat de munca lui Hooke.
A spus: ”Hei, pot produce lentile!
Poate vor folosi pentru microscoape și observații mai bune.”
Și a fost capabil să facă asta.
A reușit să observe direct
celule vii și organisme unicelulare vii.
Deci, a putut observa direct sperma.
A spus, ”Hei, acest lucru pare a fi viu!”
A fost capabil să observe direct protiste
-- deci aceste unicelulare, eucariote...
... ele au pereți celulari, acestea care
arată ca niște animale unicelulare.
Și le-a numit, de fapt, ”animalcule” .
”- Hei, uite, astea arată ca
niște mini-animale care vin aici.”
Și așa a început să spună:
"Poate este o formă de bază a vieții sau
la această mică scară, ai de fapt viață."
Dar, o teorie completă, modernă a celulei,
începe abia după alți 100-150 de ani.
Ajungem la începutul anilor 1800.
Avansăm rapid, până în anii 1830. Intră în scenă
doi domni: Matthias Schleiden și Theodor Schwann.
Ei sunt cei care încep să pună bazele
a ceea ce noi numim
”teoria celulară modernă”.
Deci, teoria celulară modernă,
folosindu-se de
observațiile și deducțiile lor,
spun ei: ”Poate că toate vietățile
sunt compuse din
una sau mai multe celule.”
Astăzi luăm asta de la sine înțeles,
dar nu a fost evident.
Nu erau evidente celulele
ca piese de bază ale vieții.
Apoi, toate vietățile erau compuse
din una sau mai multe celule?
Poți spune că o celulă este
unitatea de bază a vieții.
Celula este unitatea
de bază a vieții.
Aceasta este afirmație puternică.
Dacă ar fi să te micșorezi suficient,
vei ajunge la celule, celule vii,
care alcătuiesc acea viață.
Nu este teoria noastră completă. Acești domni
știau că celulele pot proveni din alte celule.
Au putut observa celulele care se reproduc,
dar a rămas o întrebare:
”Oare unele celule provin din alte celule,
în timp ce altele poate sunt create spontan ....
... dacă ai elementele potrivite și condițiile adecvate?
Poate cumva ies din nimic?"
Abia la mijlocul anilor 1800 vom obține
al treilea principiu al teoriei celulare moderne
care se stabilește că
toate celulele provin
din alte celule.
Toate celulele din alte celule
Iar tatăl adevărat al acestei idei,
cel care a stabilit de fapt asta,
este acest domn, de aici, Robert Remak.
Câteodată, meritul i se acordă lui
Rudolph Virchow, chiar aici.
Dar el a plagiat munca lui Remak.
Așadar, Remak merită creditele
pentru acest principiu - toate celulele
provin din alte celule.
Repet, nu a fost prima persoană care a spus
”Hei, poate, vom observa că unele celule..
.. provin din alte celule.” Dar a spus:
”Este fundamental, astfel apar toate celulele, nu spontan.”
Întotdeuna, chiar și în ziua de azi,
oamenii înțeleg că
toate celulele provin din alte celule,
dar apare o întrebare firească:
„Ei bine, trebuie să fi existat o primă celulă
sau un set inițial de „proto-celule?”.
Oamenii nu sunt 100% siguri, dar când
ne uităm în urmă, la evoluția omenirii pe Pământ,
credem că primele celule
au apărut acum aproximativ
trei miliarde și jumătate de ani.
Nu suntem 100% siguri cum au apărut,
dar există câteva teorii.
De exemplu, avem videoclipuri
despre fosfolipide,
și reiese că fosfolipidele
formează natural straturi duble.
De fapt, pot forma membrane sferice,
care au straturi duble fosfolipidice.
Deci, asta îți oferă un fel de start,
astfel încât se pot forma spontan.
Există, de asemenea, teorii care
cred că informația, mecanismul celulelor,
poate strămoșii lor, dacă ar fi să ne întoarcem cu
trei miliarde și jumătate de ani sau mai mult,
ar fi fost molecule de ARN auto-replicate
sau poate că ar fi fost, cumva, proteine auto-replicate
care de-a lungul timpului,
pe scări de timp foarte mari,
au început să se reproducă,
să aibă sisteme mai sofisticate.
Cele ce aveau sau se apropiau de
celulele noastre moderne,
au putut să se reproducă mai mult,
au putut profita de mai multă energie,
de resursele dintr-un mediu.
Deci, în cele din urmă ajungem la celulele noastre
moderne. Este încă un domeniu de cercetare.