Această sală pare
să găzduiască 600 de oameni,
dar de fapt sunt mult mai mulți,
pentru că în fiecare dintre noi
se găsesc o multitudine de personalități.
Eu am două personalități principale,
care sunt în conflict și în conversație în interiorul meu
încă de când eram mică.
Eu le numesc Misticul
și Războinicul.
M-am născut într-o familie
de ateiști intelectuali
și activi pe scena politică.
În familia mea, funcționa următoarea ecuație:
dacă ești inteligent,
din această nu ai și o latură spirituală.
Eu eram oaia neagră a familiei.
Eram copilul ăsta ciudat
care voia să aibă conversații adânci
despre lumile care ar putea exista
în afară de cele pe care simțurile noastre le percep.
Voiam să știu
dacă ceea ce noi, oamenii, vedem,
auzim și gândim
este o imagine completă și clară
a realității.
În căutarea unor răspunsuri,
am fost la slujba catolică.
Am mers cu vecinii mei.
I-am citit pe Sartre și pe Socrate.
Și apoi s-a întâmplat ceva minunat
când eram în liceu.
Lideri spirituali din Orient
au început să vină în America.
Și mi-am zis
”Vreau să am și eu unul.”
Și de atunci înainte,
am urmat calea mistică,
încercând să văd dincolo
de ceea ce Albert Einstein numea
”iluzia optică
a conștiinței de zi cu zi.”
Ce a vrut să spună cu asta? O să vă arăt.
Inspirați
aerul curat din această cameră.
Vedeți acest ciudat
recif de corali
subacvatic?
E de fapt traheea unei persoane.
Și acele globule colorate
sunt microbii
care înoată prin această cameră,
chiar acum, în jurul nostru.
Dacă nu vedem acest proces biologic simplu,
vă puteți imagina ce pierdem
la cel mai mic nivel subatomic
și la cel mai mare nivel cosmic.
Anii mei de misticism
m-au făcut să mă îndoiesc
de toate presupunerile mele.
M-au făcut să fiu mândră de faptul că nu le știu pe toate.
Când Misticul din mine
vorbește în felul acesta,
Războinicul își dă ochii peste cap.
Războinicul e îngrijorat
de ceea ce se întâmplă chiar acum în lume.
E îngrijorat.
Și spune, "Mă scuzați, sunt enervat la culme"
"și știu câteva lucruri"
"și ar trebui să ne apucăm să le rezolvăm chiar acum."
Mi-am petrecut viața ca un războinic,
luptând pentru drepturile femeilor,
lucrând la campanii politice,
luptând pentru protecția mediului.
Și se creează o destul de mare nebunie
când Misticul și Războinicul
împart același corp.
Am fost întotdeauna atrasă
de acei puțini oameni
care reușesc s facă asta,
să-și dedice viața omenirii,
cu îndârjirea războinicului
și cu grația misticului.
Oameni ca Martin Luther King Jr.
care a scris, "Nu pot niciodată să fiu
ceea ce ar trebui să fiu
până când tu nu ești
ceea ce ar trebui să fii."
El scria ”aceasta este structura simbiotică
a realității.”
Apoi Maica Tereza, un alt războinic mistic,
spunea ”Problema acestei lumi
este că desenăm cercul care cuprinde familia noastră
prea mic.”
Iar Nelson Mandela,
care se ghidează după conceptul african
de ubuntu,
care înseamnă că am nevoie de tine
ca să pot fi eu
și tu ai nevoie de mine ca să poți fi tu.
Tuturor ne place să vorbim
despre acești trei războinici mistici
de parcă s-ar fi născut
cu gena sfințeniei.
Dar noi toți avem de fapt
aceeași abilitate ca ei
și trebuie să le continuăm
munca chiar acum.
Sunt adânc îngrijorată
de felul în care culturile noastre
se demonizează reciproc,
din cauza puterii pe care le-o dăm
celor care ne învrăjbesc.
Să vă citesc câteva titluri
ale unor cărți foarte bine vândute
din ambele părți ale baricadei politice,
de aici din SUA.
"Liberalismul este o boală mintală"
"Rush Limbaugh este un idiot mare și gras"
"Tâmpiți și patrioți"
"Cearta cu idioții"
Se presupune că sunt titluri ironice
dar de fapt sunt foarte periculoase.
Iată un titlu care poate suna cunoscut,
dar autorul s-ar putea să vă surprindă.
"Patru ani și jumătate de luptă
cu minciunile, prostia
și lașitatea".
Cine a scris asta?
Acesta era primul titlu al lui Adolf Hitler
pentru "Mein Kampf",
cartea care a dus la apariția partidului nazist.
Cele mai groaznice momente ale istoriei omenirii,
în Cambodgia sau Germania,
sau Rwanda,
încep așa, cu negativizarea celuilalt.
Și apoi asta se transformă
într-un extremism violent.
De asta lansez o nouă inițiativă.
Și asta ne va ajuta pe noi toți,
inclusiv pe mine,
să reacționăm la tendința
de a-l negativiza pe celălalt.
Sunt conștientă de faptul că suntem cu toții ocupați,
așa că nu vă îngrijorați. Puteți să faceți asta în pauza de prânz.
Îmi voi numi inițiativa
"Invită-l la masa pe Celălalt."
Dacă ești
republican,
poți să inviți un democrat,
sau dacă ești democrat,
poți
să inviți un republican.
Dacă ideea de a-i invita la masă pe acești oameni
vă face să vă pierdeți apetitul,
vă sugerez să începeți mai local,
pentru că sunt destui Ceilalți
chiar în cartierul vostru.
Poate acea persoană
care merge să se roage la moscheea
sau la biserica sau la sinagoga din cartier
sau cineva care are o altă părere
despre avort.
Sau poate pe cumnatul tău
care nu crede în încălzirea globală --
orice persoană al cărui stil de viață vă sperie
sau al cărui punct de vedere
vă face să scoateți fum pe urechi.
În urmă cu câteva săptămâni,
Am luat masa cu o doamnă din Partidul Ceaiului.
Pe hârtie, ea a trecut testul meu de suportabilitate.
Ea e o activistă de dreapta
și eu sunt o activistă de stânga.
Și am urmat niște reguli
ca să menținem conversația la un nivel înalt
și le puteți folosi și voi
pentru că știu
că veți invita și voi la masa un Celălalt.
În primul rând, stabiliți un obiectiv:
să ajungeți să cunoașteți o persoană
dintr-un grup despre care aveți prejudecăți negative.
Și apoi, înainte să vă întâlniți,
conveniți asupra unor reguli de bază.
Noi două
am stabilit următoarele reguli:
Nu încerca să convingi, nu apăra
și nu întrerupe.
Fii curios,
fii deschis la dialog, fii natural.
Și ascultă.
De acolo am început.
Și am folosit următoarele întrebări:
Împărtășește-mi câteva din experiențele tale de viață.
Ce probleme
te îngrijorează adânc?
Și ce ai vrut întotdeauna să întrebi
pe cineva din cealaltă parte a baricadei?
Eu și colega mea
am ajuns la niște concluzii foarte importante
și o să împărtășesc una cu voi.
Cred că e relevant
pentru orice problemă
între oameni oriunde.
Am întrebat-o de ce cei din partea ei
fac acuzații nerușinate
și mincinoase despre partea noastră.
"Cum ar fi?", m-a întrebat ea.
"Că am fi o adunătură
de elitiști
corupți moral, susținători ai teroriștilor.”
Ei bine, a fost șocată.
Ea credea că partea mea
se lega de partea ei mult mai des,
că îi numeam lipsiți de creier,
rasiști purtători de arme.
Și am rămas uimite
că aceste etichete nu se potrivesc
nici unora dintre oamenii
pe care îi cunoaștem.
Și de vreme ce stabiliserăm un pic de încredere,
am crezut una în sinceritatea celeilalte.
Am convenit să luăm atitudine în comunitățile noastre
atunci când suntem martore
la insulte la adresa Celuilalt,
care pot răni
și pot ajunge să genereze paranoia
și pot fi apoi folosite de cei de pe margini
pentru a incita la violență.
Până la sfârșitul întâlnirii noastre,
ne-am acceptat reciproc deschiderea la nou.
Niciuna dintre noi nu a încercat să o schimbe pe cealaltă.
Dar nici nu ne-am prefăcut
că divergențele noastre vor dispărea pur și simplu
după o masă luată împreună.
În loc de asta, am făcut
primii pași împreună
dincolo de reacțiile instinctive,
la acel loc ubuntu,
singurul loc
în care soluțiile
la problemele noastre aparent de nerezolvat
vor putea fi găsite.
Pe cine ar trebui să invitați la masă?
Data viitoare când vă surprindeți
că acționați împotriva Celuilalt,
acesta va fi indiciul vostru.
Și ce s-ar putea întâmpla la masă?
Se vor deschide cerurile
și se va auzi "We Are the World" din difuzoarele restaurantului?
Probabil că nu.
Pentru că ubuntu e lent
și e dificil.
E vorba de doi oameni
care renunță la pretenția
că le știu pe toate.
E vorba de doi oameni,
doi războinici,
care renunță la arme
și care încearcă să se apropie unul de celălalt.
Așa cum spunea poetul iranian Rumi:
"Dincolo de ideea
de bine și de rău,
se găsește un câmp.
Ne întâlnim acolo."
(Aplauze)