Acum 10.000 de ani un virus mortal a apărut în nord-estul Africii. Virusul se răspândea prin aer, ataca celulele epiteliale, măduva osoasă, splina și ganglionii limfatici ai victimelor. Nefericiții infectați dezvoltau febră, vărsau și aveau mâncărimi. 30% din cei infectați mureau în a doua săptămână după infectare. Supraviețuitorii rămâneau cu cicatrice și cruste pentru tot restul vieții. Apăruse variola. În anul 1350 î. Hr., prima epidemie de variolă a avut loc în timpul războiului dintre egipteni și hitiți. Prizonierii egipteni au răspândit variola printre hitiți, ceea ce le-a ucis regele și le-a devastat civilizația. Variola s-a răspândit în toată lumea prin intermediul comercianților egipteni, apoi în lumea arabă în timpul cruciadelor, și până în America de Nord și de Sud în timpul colonizării spaniole și portugheze. De atunci a ucis miliarde de oameni, cu o estimare de 300 până la 500 de milioane de oameni doar în secolul XX. Dar variola nu e de neînvins. De fapt, declinul variolei a început cu mult înaintea apariției medicinei moderne. A început în anul 1022 d. Hr. Potrivit unei cărți mici cu titlul „Tratamentul corect al variolei”, o călugăriță budistă ce trăia pe muntele faimos O Mei Shan, în sudul provinciei Sichuan, a măcinat cruste de variolă și le-a suflat în nările oamenilor sănătoși. A făcut asta după ce a observat că cei care supraviețuiesc variolei nu mai fac boala niciodată, iar tratamentul ei a avut rezultate. Procedura, denumită variolizare, a evoluat lent, și în anii 1700 doctorii luau material de pe răni și îl inoculau pe oamenii sănătoși făcând patru sau cinci tăieturi superficiale la nivelul brațului. A funcționat destul de bine deoarece oamenii inoculați nu se reinfectau, dar nu era o metodă lipsită de pericole. Până la 3% dintre oameni mureau după efectuarea acestei proceduri. Asta până când medicul englez Edward Jenner a observat ceva interesant la lăptărese, ceea ce a condus la actuala soluție modernă. La vârsta de 13 ani, pe când era ucenic la un medic și farmacist comunitar în Sodbury, lângă Bristol, a auzit o lăptăreasă spunând: „Nu voi face niciodată variolă, deoarece am avut variola taurinelor. Nu voi avea niciodată o față urâtă și însemnată.” Variola taurinelor e o boală de piele ce se aseamănă cu variola și infectează vacile. Mai târziu, după ce a devenit medic, a înțeles că ea avea dreptate, femeile ce au avut variola taurinelor nu făceau variolă. Virusurile variolei și variolei taurinelor fac parte din aceeași familie. Dar când un virus infectează o gazdă nefamiliară, în acest caz omul făcând variola taurinelor, e mai puțin virulent, așa că Jenner a decis să testeze dacă virusul variolei taurinelor putea fi folosit ca protecție împotriva variolei. În mai 1796, Jenner a găsit o tânără lăptăreasă, Sarah Nelmes, ce avea leziuni recente de variola taurinelor pe mână și brațe, dobândite de pe ugerul unei vaci numită Blossom. Folosind material din pustulele sale, l-a inoculat pe James Phipps, un copil de opt ani, fiul grădinarului său. După câteva zile de febră și disconfort, băiatul părea că își revine. Două luni mai târziu, Jenner a inoculat băiatul din nou, de aceasta dată folosind material de la o leziune recentă de variolă. Boala nu a apărut, iar Jenner a concluzionat că protecția e completă. Planul său a funcționat. Jenner a folosit mai târziu virusul variolei taurinelor și pe alți oameni pe care i-a testat în mod repetat cu variolă, dovedind astfel că erau imuni la boală. Folosind acestă procedură, Jenner a inventat vaccinarea împotriva variolei. Sper deosebire de variolizare, ce folosește virusul variolei pentru a proteja oamenii, vaccinarea folosește virusul mai puțin periculos al variolei taurinelor. Comunitatea medicală, cu precauție, la fel ca și astăzi, a discutat pe larg descoperirile sale înainte de a le accepta. Dar în cele din urmă, vaccinarea a fost acceptată și variolizarea a fost interzisă în anul 1840 în Anglia. După campanii mari de vaccinare în timpul secolului XIX și XX, Organizația Mondială a Sănătății a declarat variola ca fiind eradicată în anul 1979. Jenner a rămas în istorie ca părintele imunologiei, dar nu trebuie să o uităm pe lăptăreasa Sarah Nelmes, pe vaca Blossom și pe James Phipps, cu toții eroi în această aventură a vaccinării ce a ajutat la eradicarea variolei.