Acum 10.000 de ani
un virus mortal a apărut
în nord-estul Africii.
Virusul se răspândea prin aer,
ataca celulele epiteliale,
măduva osoasă,
splina
și ganglionii limfatici ai victimelor.
Nefericiții infectați dezvoltau febră,
vărsau
și aveau mâncărimi.
30% din cei infectați mureau
în a doua săptămână după infectare.
Supraviețuitorii rămâneau
cu cicatrice și cruste
pentru tot restul vieții.
Apăruse variola.
În anul 1350 î. Hr.,
prima epidemie de variolă
a avut loc în timpul războiului
dintre egipteni și hitiți.
Prizonierii egipteni au răspândit variola
printre hitiți,
ceea ce le-a ucis regele
și le-a devastat civilizația.
Variola s-a răspândit în toată lumea
prin intermediul comercianților egipteni,
apoi în lumea arabă în timpul cruciadelor,
și până în America de Nord și de Sud
în timpul colonizării spaniole
și portugheze.
De atunci a ucis miliarde de oameni,
cu o estimare de 300 până la 500
de milioane de oameni
doar în secolul XX.
Dar variola nu e de neînvins.
De fapt, declinul variolei a început
cu mult înaintea apariției
medicinei moderne.
A început în anul 1022 d. Hr.
Potrivit unei cărți mici cu titlul
„Tratamentul corect al variolei”,
o călugăriță budistă ce trăia
pe muntele faimos
O Mei Shan,
în sudul provinciei Sichuan,
a măcinat cruste de variolă
și le-a suflat în nările
oamenilor sănătoși.
A făcut asta după ce a observat
că cei care supraviețuiesc variolei
nu mai fac boala niciodată,
iar tratamentul ei a avut rezultate.
Procedura, denumită variolizare,
a evoluat lent,
și în anii 1700
doctorii luau material de pe răni
și îl inoculau pe oamenii sănătoși
făcând patru sau cinci
tăieturi superficiale la nivelul brațului.
A funcționat destul de bine
deoarece oamenii inoculați
nu se reinfectau,
dar nu era o metodă lipsită de pericole.
Până la 3% dintre oameni
mureau după efectuarea acestei proceduri.
Asta până când medicul englez
Edward Jenner
a observat ceva interesant la lăptărese,
ceea ce a condus
la actuala soluție modernă.
La vârsta de 13 ani, pe când era ucenic
la un medic și farmacist comunitar
în Sodbury, lângă Bristol,
a auzit o lăptăreasă spunând:
„Nu voi face niciodată variolă,
deoarece am avut variola taurinelor.
Nu voi avea niciodată
o față urâtă și însemnată.”
Variola taurinelor e o boală de piele
ce se aseamănă cu variola
și infectează vacile.
Mai târziu, după ce a devenit medic,
a înțeles că ea avea dreptate,
femeile ce au avut variola taurinelor
nu făceau variolă.
Virusurile variolei și variolei taurinelor
fac parte din aceeași familie.
Dar când un virus infectează
o gazdă nefamiliară,
în acest caz omul
făcând variola taurinelor,
e mai puțin virulent,
așa că Jenner a decis să testeze
dacă virusul variolei taurinelor
putea fi folosit
ca protecție împotriva variolei.
În mai 1796,
Jenner a găsit o tânără lăptăreasă,
Sarah Nelmes,
ce avea leziuni recente
de variola taurinelor pe mână și brațe,
dobândite de pe ugerul
unei vaci numită Blossom.
Folosind material din pustulele sale,
l-a inoculat pe James Phipps,
un copil de opt ani,
fiul grădinarului său.
După câteva zile de febră și disconfort,
băiatul părea că își revine.
Două luni mai târziu,
Jenner a inoculat băiatul din nou,
de aceasta dată folosind material
de la o leziune recentă de variolă.
Boala nu a apărut,
iar Jenner a concluzionat
că protecția e completă.
Planul său a funcționat.
Jenner a folosit mai târziu
virusul variolei taurinelor
și pe alți oameni
pe care i-a testat în mod repetat
cu variolă,
dovedind astfel că erau imuni la boală.
Folosind acestă procedură,
Jenner a inventat
vaccinarea împotriva variolei.
Sper deosebire de variolizare,
ce folosește virusul variolei
pentru a proteja oamenii,
vaccinarea folosește virusul mai puțin
periculos al variolei taurinelor.
Comunitatea medicală,
cu precauție, la fel ca și astăzi,
a discutat pe larg descoperirile sale
înainte de a le accepta.
Dar în cele din urmă,
vaccinarea a fost acceptată
și variolizarea a fost interzisă
în anul 1840 în Anglia.
După campanii mari de vaccinare
în timpul secolului XIX și XX,
Organizația Mondială a Sănătății
a declarat variola ca fiind eradicată
în anul 1979.
Jenner a rămas în istorie
ca părintele imunologiei,
dar nu trebuie să o uităm
pe lăptăreasa Sarah Nelmes,
pe vaca Blossom
și pe James Phipps,
cu toții eroi în această
aventură a vaccinării
ce a ajutat la eradicarea variolei.