- Și mintea se vatămă încetișor, pentru
că ești încontinuu cu telefonul.

- Să vă povestesc ce mi s-a 
întâmplat când am fost la Tesalonic.

În anul 1980, de Paște....

??

- Nu s-a întâmplat 
atât de demult, în 2000.

- Da, bine! Nici nu aveam 80 de ani,

??

- Prin anul 2000 și...

- Da, în orice caz!

Mă pregăteam, aveam slujbe de
Paște, în Săptămâna Luminată,

aveam liturghii încontinuu,
în Sâmbăta Mare, de Paște ??,

de miercuri, joi încontinuu, slujbe, 
mă pregăteam să slujesc.

La 12 noaptea mă ia o durere de stomac,

creștea încet-încet până m-a înțepenit.

Nu puteam să cobor.

M-au întrebat părinții ce am
și le-am spus că am dureri mari.

Au chemat un doctor, m-a consultat 
și s spus că am peritonită.

De urgență la spital! M-au
luat cu o barcă din port.

Am mers la Salonic, 
m-au consultat de dimineață

și au spus că sunt de operație.

Două ore a durat operația.

Nu înțelegeam de ce a durat
atâta pentru o mică tăietură.

Doctorul mi-a spus: „Dumnezeu 
și Maica Domnului v-au păzit,

doar ce s-a spart apendicele trebuia 
să se împrăștie în corp, în stomac,

dar Dumnezeu a făcut o minune și

lichidul nu s-a împrăștiat.

??

Trebuie multă atenție, nu cumva să se
întâmple ceva și să se infecteze acolo.

Era în pericol viața dumneavoastră.

Dacă s-ar fi împrăștiat acel lichid,
nu mai puteam face nimic.”

Și am mers la spital de 
vineri până duminică.

Nu mâncasem absolut
nimic vreme de trei zile.

O asistentă îmi uda buzele
cu o cârpiță de bumbac.

Duminică dimineață
mi-a spus Părintele Mitrofan

??

„Noi mergem jos să ne luăm un suc.”

Și au dat drumul unui televizor,
care se afla suspendat acolo.

Aveau un sistem [o telecomandă] 
cu care îl porneau.

Mi-au pus liturghia.

?

Eu stăteam nemișcat.

Îmi aduc aminte că slujea fericitul 
întru pomenire Arhiep. Hristodulos

la catedrala mitropolitană din Atena.

Era o slujbă în cinstea Sf. Grigorie
al V-lea. Și a predicat frumos.

Foarte frumoasă predică. 
M-am bucurat nespus.

Și doar ce s-a terminat slujba,

arată o scenă de balet.

Era o fețită zurbagie acolo, atât de mică.

Însă se mișca încontinuu.

Dansa pe ritmul muzicii, 
avea lângă ea o profesoară.

Și lumea de pe lume în sală.

Băteau din palme și se distrau.

Ea făcea un spectacol 
de toată frumusețea:

fugea încolo și-ncoace, se
mișca într-un ritm amețitor.

Și eu, nepriceputul, 
să stau și să mă uit!

Nu știam cum să închid televizorul.

Însă aș fi putut să nu mă uit,
să-mi pun cerșeaful pe în cap.

Însă, uite! M-a ispitit și pe mine!

Când s-a terminat spectacolul,

au apărut pe ecran tot felul de reclame, printre care

și „Hristos a înviat!”, scris 
cu litere de culoare roșie!

???

??

A venit apoi părintele 
Mitrofan și i-am spus:

„Te rog să închizi televizorul și să 
nu-l mai deschizi altă dată!

Nu vreau să mă mai uit 
niciodată la televizor!”

Luni dimineață eram 
mai bine, m-am sculat,

am făcut câțiva pași ??

Apoi m-am sculat

și am luat metanierul meu

ca să fac rugăciunea 
lui Iisus, ca de obicei.

Să fac siragul de metanii clasic.

Când spun rugăciunea, 
obișnuiesc să închid ochii,

pentru că suntem distrași 
de ceea ce vedem.

Atunci când închizi ochii??

Și spun: „Doamne Iisuse Hristoase, 
Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

Numai bine ce am început 
să fac rugăciunea,

văd acea fetiță zurbagie în fața mea.

Și a început să se miște în toate 
felurile, ridica picioarele...

„Maica Domnului, ce mai e și aceasta?”

Apoi m-am liniștit un pic și am uitat.

Mi-am zis că așa să pățesc
pentru că nu am fost atent.