John Ronald Ruel Tolkien, s-a născut pe 3 ianuarie, 1892. El și fratele lui, Hilary, au avut o copilărie grea. Cănd Tolkien avea doar patru ani, tatăl lor, Arthur, a murit de febră reumatică. Văduvă, cu un venit mic. Mabel, mama lor, i-a educat pe cei doi acasă, având un rol important în educația și dezvoltarea lor. Tolkien era un băiețel isteț, cu o fascinație și o sete pentru limbi. Tolkien a dat admiterea la școala King Edward din Birmingham, și a luat-o. Din toamna anului 1900, pentru o taxă de aproximativ 64 RON pe an, Tolkien va fi educat într-un mediu care-l va ajuta să-și împlinească potențialul academic. John Garth: Această școală a fost ceva foarte important pentru Tolkien; era foarte talentat. Școala King Edward i-a oferit multe oportunități și de asemenea, compania altor băieți care erau la fel de talentați. Ceva ce nu putea găsi ușor. Simon Stacey: Nu doar că a jucat rugby dar era și un exemplu de urmat în clubul de dezbateri și în cel literar. Era foarte dedicat, și cred că îi era dor de școală, după ce a plecat. VO: La 11 ani, Tolkien și fratele său Hilary și-au pierdut mama din cauza diabetului. Îndurerat, s-a avântat în studii mai mult ca înainte. Se remarcă pe plan academic, iar în 1905 îl întâlneste pe Cristopher Wiseman, rivalul său intelectual. John Garth: Tolkien și-a întâlnit cel mai bun prieten, pe terenul de rugby al școlii, Cristopher Wiseman. Un muzician, un matematician, destul de diferit de Tolkien. Au dezvoltat o legătură puternică pe terenul de rugby pe care au numit-o; „The Great Twin Brethren”, o frază din „Cântecele Romei Antice” de Macauley. Simon Stacey: Erau și prieteni și rivali la școală, amândoi fiind interesați în studiile lor. Wiseman avea un intelect formidabil și era interesat de aceleași lucruri de care și Tolkien era interesat; limbile, cred că era interesat de Egipt, și de hieroglife. John Garth: Tolkien și Wiseman s-au ajutat reciporc in adolescență deoarece aveau dispute; aveau dispute despre convingerile lor în viață. Simon Stacey: Wiseman era un muzician foarte talentat; se pare că Tolkien nu avea ureche muzicală dar asta nu i-a oprit din a se împrieteni! VO: Tolkien se împrietenește și cu fiul directorului, Rob Gilson. Tolkien, Wiseman și Gilson, au legat o prietenie puternică care a rezistat de-a lungul anilor de școală și după ce au absolvit. În afara școlii, viața lui Tolkien e pe cale de a se schimba, din nou. John Garth: Tolkien locuia cu fratele său, Hilary, în gazdă, iar pe când avea 16 ani a întâlnit-o pe Edith Bratt, care avea 19 ani atunci. Era o tânără frumoasă; o pianistă talentată și orfană ca și el. Cei doi s-au apropiat datorită suferinței pe care o împărtășeau și datorită speranțelor și viselor lor. Greutatea întâmpinată de Ronald, cum îi spunea ea, și de Edith, a fost aceea că el era romano-catolic iar ea era anglicană. VO: Tutorele lui Tolkien, părintele Francis Morgan, preot catolic, crede că asta este o greșeală; și crede ca Edith îl va distrage pe Tolkien de la a mai învăța pentru a intra la universitatea Oxford. John Garth: Părintele Francis Morgan, le-a interzis să se mai vadă, să mai comunice. S-a reîntors la prieteniile de la King Edward, iar în această perioadă a început să prospere și să se simtă ca acasă; el și prietenii lui erau foarte populari. VO: Profitând de ultimul an la școala King Edward și de prietenii pe care și i-a făcut, Tolkien și colegii lui au înfințat un club neoficial. Acești tineri se întâlneau în biblioteca școlii și făceau ceea ce nu aveau voie să facă: ceai. După școală, se întâlneau într-o cafenea la Barrow's Stores în Birmingham numindu-se, în glumă, „Tea Club and Barrovean Society” TCBS pe scurt. (muzică nostalgică) John Garth: Inima TCBS-ului erau probabil Tolkien și Wiseman iar ceilalți gravitau în jurul lor. Și Robert Quilter Gilson, fiul directorului era în acest club; Rob era un băiat cultivat și sociabil, probabil el era cel mai sociabil din grup; ar fi primit pe oricine cu brațele deschise și ar fi găsit ceva în comun cu ei. Un artist blând căruia îi plăcea să deseneze. Simon Stacey: Era un artist talentat și visa să ajungă arhitect. A mai existat un membru, venit mai târziu, Geoffrey Bache Smith, care era fascinat de mitologie, de cea celtică; asta avea în comun cu Tolkien; era una din pasiunile lui Tolkien. Simon Stacey: Smith a fost un poet desăvârșit care i-a recomandat poezie contemporană lui Tolkien. Când acesta a început să scrie poezie, Tolkien a fost inspirat într-o oarecare măsură de Smith și de ceilalți membrii din grup. Acela fiind începutul lui Tolkien ca scriitor. John Garth: La început totul era pentru amuzament, mai târziu, în timpul războiului, toate acestea s-au dezvoltat într-o frăție din care fiecare au extras putere și consolare imensă. VO: În acel an, Tolkien termină studiile la King Edward și începe primul semestru la Oxford, trecând cu brio examenul de admitere. În ziua în care a împlinit 21 de ani, devenind independent față de părintele Morgan, Tolkien îi scrie lui Edith și în mai puțin de o săptămâna cei doi se reîntâlnesc. Edith e logodită cu un alt bărbat, dar în ciuda faptului că va fi ridiculizată, acceptă să rupă logodna pentru a fi cu Ronald. În următoarele luni, un sentiment de instabilitate crește în Europa, iar pe 28 iunie, 1914, totul se schimbă. (sunet de împușcătură) (muzică solemnă) Gavrillo Princip este arestat pentru asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. După o criză diplomatică, marile puteri europene sunt în război. Germania invadează Belgia, iar Marea Britanie declară război Germaniei, parlamentul cheamă la arme cetățenii britanici. Paul Golightly: Cetățenii nu sunt grăbiți să se înroleze. E tot mai evident că sunt dispuși să se alăture armatei când aud poveștile dezastruaose, atunci vrei cu ardoare să fii lângă ceilalți. John Garth: A fost un val de entuziasm în legătură cu războiul, a existat o impresie naivă că asta le va da șanse tinerilor să-și atingă potențialul printr-un mod care nu era posibil în timpul păcii. A apărut un sentiment imens de patriotism și un simț al datoriei pentru orice reprezintă Anglia sau Marea Britanie. Paul Golightly: Erau atrași de idea de a regla conturile cu germanii, sau cel puțin unii dintre ei. Per total, credeau că vor reuși să îî pună la punct. John Garth: „Germanii au fost mișei” și trebuiau să se ocupe de problema asta și să îi pună la locul lor. Paul Golightly: Bărbații se înrolau din motive economice, ca în orice alt război. Viața nu e foarte palpitantă iar ideea înrolării în armată și de a face parte din ceva foarte mare, sunt sigur că are o anumită atracție. (muzică solemnă) Ei văd lucrurile dintr-o perspectivă romantică, oarecum, care e sortită eșecului; cu toții știm ce devine primul război mondial. Nu e un război de avânt și elan; nu e cu cavalerii și trompete auzite în depărtare; mi-e teamă că e tropăiala focului de mitralieră și zgomotul artileriei care va domina. Așadar ei, cred, aveau așteptări despre cum va fi războiul, și cred că aveau impresia că se va sfârși inainte să ajungă în Franța. John Garth: Tolkien, citea literatură eroică antică, care e surprinzător de sinceră despre ce se întâmplă în război, era mult mai conștient când s-a înrolat în armată. S-a descris ca fiind un „tânăr cu o imaginație prea bogată” și nu a savurat bătălia în niciun sens. Paul Golightly: Cred că asta e valabil pentru toți cei care au luptat dar și pentru politicienii și generalii care l-au coordonat; cred că mulți oameni au înțeles cât de groaznic e războiul. Simon Stacey: Ce reiese din scrisorile schimbate între Gilson, Tolkien și Wiseman apoi în poezia lui Smith, e o determinare puternică de a-și face datoria și că erau pregătiți să renunțe la viață. Acestea erau vremuri negre și trebuiau să răzbească. VO: G.B. Smith și Rob Gilson se înrolează în 1914, fratele lui Tolkien, Hilary, se înrolează ca gornist și Cristopher Wiseman se alătură marinei. Însă Tolkien se confruntă cu o dilemă. Simon Stacey: Tolkien se afla într-o poziție dificilă când a început războiul; era în ultimul an la Oxford iar el avea neapărat nevoie de diploma de absolvire și voia să urmeze o carieră academică; nu avea bani spre deosebire de Gilson, de aceea, dedicându-și trei ani studiilor sale era important să le finalizeze. A descoperit o strategie prin care să urmeze o instruire la centrul de antrenament în timp ce studia pentru a-și finaliza studiile, a reușit asta cu notă maximă. VO: Îl urmează pe prietenul lui, G.B.Smith la regimentul din Lancashire, sperând să fie trimiși în același batalion. John Garth: El căuta în armată ceva prin care ar fi putut să-și folosească talentele, iar acestea erau limbile și sistemele de scriere; era fascinat de coduri și așa mai departe. Așadar era de așteptat să devină semnalizator. Paul Golightly: Deci Tolkien a avut acces la tehnologia disponibilă atunci și trebuia să-l fi interesat; folosirea radio-ului, a semnelor și a semnalizării cu fanioane. Simon Stacey: A învățat codul morse, cum să folosească lămpile de semnalizare, telefoanele de pe front, care bineînțeles au devenit ineficiente ori s-au defectat. John Garth: A devenit ofițer semnalizator. Tolkien trebuia să supravegheze corespondența unui batalion care avea între 600 și 1000 de bărbați depinzând de mâna de lucru de atunci. Paul Golightly: Sarcina lui era să fie o legătură între straturile de comandă și era responsabil pentru primirea ordinelor și să se asigure că ajung la persoanele potrivite și bineînțeles să comunice conducerii situația din sectorul lui. John Garth: El a fost un element vital într-un război care depindea de cât de multă informație aveai despre poziția inamicilor tăi. VO: În martie 1916, în timp ce antrenamentul său se apropie de sfârșit, Tolkien și Edith realizează că el va fi trimis pe front curând. Se căsătoresc iar după două luni, Tolkien e trimis în Franța. O iau pe drumuri diferite, fără să știe dacă se vor mai vedea din nou. (sunete de luptă, împușcaturi, urlete) (muzică sinistră) VO: Când Tolkien ajunge pe front, războuiul începuse de aproape doi ani deja. Prețul războiului e clar; zona rurală e devastată iar pierderile sunt mari. După un impas al războiului de tranșee de-a lungul anului 1915, și cu un nou val de mii de recruți poraspăt instruiți, e evident că bătălia de pe Somme era inevitabilă. (soldați mărsăluind) Batalionul lui Tolkien rămâne în rezervă, dar el se teme pentru viața vechilor lui prieteni care se află pe front. Într-o lună de la sosirea în Franța, Puterile Antantei lansează bătălia de pe Somme. Într-o zi de sâmbătă, 1 iulie, la ora 7:30 avangarda trupelor britanice pornește la atac. (ecouri de fluiere) Doar în prima zi a bătăliei au murit 20.000 de oameni, 35.000 au fost răniți și peste 2.000 au fost dați dispăruți. Paul Golightly: Primul dezavantaj a fost planul. Începuse să se destrame foarte rapid. Din păcate, pentru cei prinși pe câmpul de luptă a însemnat pedeapsa capitală. 1 din 5 soldați care au luptat pe 1 iulie au fost omorâți. John Garth: A fost cea mai groaznică zi din istoria armatei britanice și o tragedie pentru întreaga țară. Erau sate care și-au pierdut toți tinerii. Paul Golightly: Era văzut ca o pierdere a inocenței, că cei 20.000 care și-au pierdut viața reprezintă un moment crucial în conștiința britanică și relația între cei care dau oridnele și cei care sunt obligați șă le îndeplinească. (muzică de pian) VO: Printre cei care s-au stins atunci, se afla și dragul prieten și membru TCBS, Robert Gilson. John Garth: Și-a condus plutonul în luptă a preluat conducerea regimentului lui, dar a fost împușcat în mijlocul zonei tampon. Paul Golightly: Era în al patrulea val. A văzut cum primul val a intrat în luptă și a eșuat, la fel și al doilea, iar apoi al treilea. A venit rândul plutonului lui, trebuiau să intre în luptă, și au facut-o. Acesta este cel mai intens și probabil cel mai tragic moment al zilei de 1 iulie 1916. Această generație avea atât de multă încredere în superiorii lor, și probabil simțeau o răspundere mare față de camarazii lor încăt erau pregătiți să continue, chiar dacă asta însemna moarte sigură. John Garth: Tolkien auzise veștile abia după prima participare a lui în luptă câteva săptămâni mai tarziu; a fost devastat. L-a bulversat până în adâncurile sufletului. La fel ca și ceilalți membrii ai TCBS-ului, vedea grupul ca o frăție care încearca să dăruiască ceva lumii întregi. O frăție în care toți patru erau organe vitale, iar acum unul din ei a pierit. Deci ce însemna asta pentru scopul frăției? Și de asemenea pentru scopul său. Simon Stacey: Geoffrey Smith i-a scris o scrisoare în care experiențele și sentimentele devastatoare ale lui și un sentiment că frăția fusese ruptă erau evidente. Rob nu va deveni niciodată un arhitect, nu va mai putea să-și îndeplinească visele. John Garthm: I-a luat ceva timp să-și revină din șoc. Ceilalți doi membri, Wiseman și Smith, erau determinați să-l convingă că scopul TCBS-ului va continua, iar Tolkien a fost încurajat de asta. VO: Tolkien îi scrie tatălui lui Rob, directorul școlii King Edward să-și exprime condoleanțele. TCBS-ul a pierdut un tânăr isteț, un artist talentat și un prieten drag. Războiul lui Tolkien începuse de-a binelea iar în următoarele luni trăiește greutățile luptelor în tranșee. John Garth: Își petrecea timpul înăuntrul și în afara tranșeelor. Batalioanele alternau de pe front în tranșeele de rezervă pentru a se odihni, după cum glumeau ei, dar nu se odihneau cu adevarat, se antrenau. Tolkien a vorbit de obseala omniprezentă pe timpul războiului. În această perioadă a fost implicat în trei atacuri, a fost norocos de a nu lupta în prima zi a bătăliei de la Somme; era la câțiva kilometrii în spatele frontului. Batalionul lui trebuia să lanseze un al doilea val de atacuri, s-au luptat într-un sat numit Ovillers; unde era frontul german. A întâlnit acolo un haos total în ceea ce privea comunicațiile de pe câmpul de luptă. Era un sistem primitiv. Construit doar pe jumătate; deteriorat de circumstanțele luptelor. A trimis soldați prin zona tampon cu rachete semnalizatoare pentru a le spune că au ajuns. Alte semnale luminoase - „avem prizonieri”, aveau porumbei; ei fiind una dintre cele mai sigure metode de comunicație. Unul din semnalizatorii lui Tolkien a câștigat o medalie deoarece porumbelul lui a reușit să treacă de zona tampon și să-și îndeplinească misiunea. VO: Atacul e un succes și mulți sunt capturați. Dintre toate luptele înfruntate de Tolkien, una dintre cele mai semnificative este și ultima; un atac contra germanilor. John Garth: Era deja octombrie, câmpul de luptă era plin de noroi. Atacul a fost amânat din cauza ploii torențiale dar pe 21 octombrie vremea s-a răcit încât pământul a înghețat iar atacul a continuat. (Bubuit puternic. Artilerie puternică) (Împușcături, gloanțe șuierând) (muzică solemnă) John Garth: A fost martor la morți violente, a văzut și a simțit teroare extremă. Niciodată, din câte știm, nu a descris pe larg cum a fost războiul de tranșee dar a rezumat în două cuvinte, intr-una din scrisorile sale, și anume; „oroare animalică”. Războiul te face să-ți pierzi umanitatea și să devii o bestie disperată să supraviețuiască. E foarte interesant că de fiecare dată în „Stăpânul inelelor” când personajele înfruntă un sentiment de spaimă, sunt descrise ca fiind îngrozite de teroare. Paul Golightly: Majoritatea tranșeelor britanice erau făcute incomode intenționat, generalli au vrut ca soldații să creadă că acelea erau doar temporare, și că ei vor avansa, că tranșeele nu erau casa lor. VO: Pe frontul de vest, Tolkien se simte izolat de casă și scrisorile pentru și de la Edith sunt lumina de la capătul tunelului. Din motive de importanță strategică Tolkien nu avea voie să își dezvăluie locația în scrisori, astfel inventează un cod din puncte pentru ca Edith să știe unde se află. John Garth: Pur și simplu când îi scria, punea câte un punct deasupra literelor pentru a evidenția numele locului în care se află. Edith avea o hartă pe perete și marca locul unde era el în momentul în care primea scrisorile. VO: După atacul prosper asupra tranșeului Regina, batalionul este retras de pe front și defilează în fața ofițerilor superiori. Din păcate, Tolkien se îmbolnăvește. John Garth: Era febră din tranșee. Era o boală luată de la păduchi, din cauza condițiilor neigienice de acolo. Paul Goligthly: Se răpândea prin contact cu păduchi și simptomele erau neplăcute. Aveai dureri de cap, aveai crampe stomacale, te dureau articulațiile și oasele, apăreau răni pe piele, nu e fatală dar poate deveni foarte debilitant. Iar în acea stare nu poți fi un soldat eficient. Cazul lui Tolkien era urât, atât de urât încât trebuia să fie trimis înapoi acasă. Așa s-a sfârșit războiul lui. John Garth: I-a salvat viața, a fost scos de pe câmpul de luptă și trimis înapoi în Marea Britanie. A fost transportat la Birmingham, la spitalul First Southern General, cum se numea atunci, care se afla în zona universității din Birmingham. Acolo, Tolkien și soția lui, Edith s-au reunit, și tot aici, el a început să scrie primele povești despre Pământul de Mijloc. Reuniunea cu Edith a fost foarte emoționantă și a fost o inspirație pentru diferite scrieri din mitologia sa, mai exact povestea lui Luthien și Beren; care apare în „Silmarillion” și e menționată în „Stăpânul inelelor”. O poveste de iubire între un bărbat muritor și o elfă nemuritoare. (Muzică de pian) VO: Însă răgazul lui Tolkien nu durează mult. După puțin timp, el află de la Cristopher Wiseman, că prietenul lor G.B.Smith a fost omorât. John Garth: Bătălia de la Somme se terminase, și Smith organiza un meci de fotbal pentru soldații lui la o distanță de 6.5 km în spatele frontului, când un proiectil a explodat aproape de el. A fost lovit de șrapnel și a dezvoltat o gangrenă gazoasă, care l-a omorât în câteva zile. La începutul anului 1916, pe când Tolkien încă se antrena, a primit o scrisoare de la G.B.Smith, care se afla deja în tranșee în Franța. VO: Smith era pe punctul să meargă în Patrula de Noapte. Ofițerul care a condus Patrula de Noapte de dinainte, fusese capturat și porbabil ucis. John Garth: Era probabil cea mai periculoasă activitate pe care puteai să o faci pe front, Smith era pe cale să meargă și a profitat de ocazie și i-a scris lui Tolkien, spunându-i; „Sunt pe cale de a merge în Patrula de Noapte, sunt un mare admirator a ceea ce ai scris și ce vei scrie” I-a spus lui Tolkien „tu ești alesul, sunt sigur, și trebuie să publici”. Smith a fost primul fan al Pământului de Mijloc. Simon Stacey: Smith spune în acea scrisoare că moartea nu poate curma TCBS-ul, nu îi poate opri pe cei „patru nemuritori” cum spunea el, că Tolkien poate spune tot ce vrea să spună, după ce el nu va mai fi. Asta e foarte emoționant deoarece Tolkien, deși era un artist desăvârșit, a încercat în ultimii ani ai carierei sale să împlinească visul artistic pe care-l aveau în comun. John Garth: A reușit să-și adune puterile și să îl vadă pe Smith ca un ideal la care trebuie să ajungă. VO: În vara anului 1918, Tolkien și Wiseman adună câteva din poeziile lui Smith și le publică într-un volum mic, numit; „A Spring Harvest”. Războiul lui Tolkien s-a sfârșit, dar impactul experiențelor îl va urmări toată viața, și îi va influența scrierile. John Garth: Experiența războiului a afectat mult mitologia lui Tolkien. Imediat ce s-a întors de la Somme a început să scrie o poveste numită „Căderea Gondolinului” care a fost primul element al mitologiei sale care implica și lupte. Și ce e și mai fascinant e că atacatorii folosesc lucruri numite de Tolkien „dragoni” „bestii” ori „monștrii” dar sunt descrise ca lucruri metalice care scuipă foc iar unele ascund soldați înăuntru, e destul de clar că e o încercare de mitologizare a tancului. Tancul fiind arma secretă a tării lui, care fusese lansată la Somme când Tolkien era prezent. „Stăpânul inelelor” se axează pe o frăție, separată pe diferite câmpuri de luptă, cum era și TCBS-ul. Simon Stacey: Atunci când a conceput ruperea frăției în „Stăpânul inelelor”, Tolkien a fost influențat de pierderea lui din primul război mondial și ruperea frăției TCBS. Există o scrisoare în care menționează că mlaștinile morții, prin care Frodo, Sam și Gollum trec, se aseamănă cu nordul Franței, zona Somme-ului unde a luptat el. John Garth: Frodo și Sam se aseamănă cu un ofițer și cu un soldat; servitorul său. Tolkien a spus că „Sam Gamgee al meu e inspirat de ofițerii și soldații pe care i-am întâlnit în primul război mondial.” Frodo reprezintă sentimentele unui tânăr ca Tolkien, prins fără să vrea într-un război și obligat să poarte o povară, una a datoriei. Putem observa că Frodo dezvoltă simptome care ar fi catalogate ca stres post traumatic sau trauma de război, sau cum era numită atunci psihoză traumatică. Se retrage în sine atât de mult încât spune că nu-și amintește cum arată iarba, sau cum e lumina soarelui. Când războiul se sfârșește în „Stăpânul inelelor” Frodo nu se comportă ca un erou, e vizibil traumatizat de întreaga experiență. Așa au fost majoritatea soldaților care s-au întors de pe frontul vestic, nu puteau să vorbească despre experiențele care i-au afectat atât de mult. (muzică de pian retrospectivă) Paul Golightly: Generația care luptă în primul război mondial, ar trebui numită curajoasă. Simon Stacey: Sacrificiul acelei generații a fost extraordinar. John Garth: A însemnat o pierdere tragică și pentru familii, prieteni și pentru civilizație ca întreg. A tulburat convingeri și ipoteze glorificate înainte. Simon Stacey: A fost primul război al mașinăriilor. Mii și milioane de oameni puteau fi eradicați, puteau fi distruși fără să-și întâlnească dușmanul. Paul Golightly: Ei nu aveau onoarea de a muri pe rând, ei mureau la grămadă; și acele numere, cred, ne traumatizează așa tare. De aceea avem memorialele de la Thiepval și la Menin Gate; unde se găsește doar o listă lungă cu nume. Corpurile lor au dispărut, fiecare dintre ei avea o viață distinctă însă au pierit simultan. John Garth: Când citești cronica școlii King Edward, cum o fac eu cercetând viața lui Tolkien, ajungi să-i cunoști pe băieții cu care a crescut și să le vezi realizările, vezi ce învățau, vezi cât de inteligenți, creativi și splendizi erau. Apoi a început războiul, și alfi că s-au dus la luptă. Paul Goligthly: Acești tineri, care aveau viața înainte, știm cu toții asta, au fost deconectați de la dezvoltarea lor. Erau încărcați cu potențial, erau plini de viață, de energie, de planuri, de ambiție; vrând să facă tot felul de lucruri cu viața lor profesională și personală, însă nu au avut șansa. John Garth: Când realizezi cum a fost războiului, e uimitor că Tolkien a supraviețuit și a reușit să producă opere literare minunate; opere care ne-au format cultura. Mulți se întreabă câți dintre cei care n-au supraviețuit, aveau un potențial care nu a fost descoperit. Pierderea e imensă. Simon Stacey: G.B.Smith arată cum o viața se stinge înainte ca visele ei să fie împărtășite în întregime. Paul Golighty: Aceasta este o generație care nu vorbea despre sentimente. Astfel reacția emoțională a durat mult. O parte din veterani au supraviețuit războiului doar ca să-și dea seama că nu puteau supraviețui păcii. VO: În capela de la King Edward, pe opt plăci de alamă sunt înscripționate numele a 245 foști elevi care au pierit în primul război mondial. Tolkien și prietenii lui din TCBS, sunt doar patru dintre cei 1.500 de foști elevi care s-au înrolat și au luptat în marele război, și povestea fiecăruia merită să fie spusă. Paul Golightly: Cimitirele prin care te poți plimba în nordul Franței au devenit un fel de catedrale ale secolului XXI; unde trebuie puse câteva întrebări importante despre natura războiului și natura sacrificiului, iar în cazul primului război mondial, dimensiunea sacrificiului. Sau dacă un război merită atât de mult sacrificiu. (Solo la pian)