Imaginați-vă vacanța voastră de vis. Poate vreți cu nerăbdare să vă duceți la Carnavalul din Rio. Sau poate vreți să stați pe o plajă mexicană. Sau poate vreți să vă veniți cu mine în New Orleans la Jazz Fest. Acum, știu că e mai puțin plăcut, dar imaginați-vă pentru un moment unul din cele mai violente locuri de pe Pământ. V-ați gândit la aceleași locuri? Brazilia este cea mai violentă țară din lume în prezent. Mai mulți oameni au murit aici în ultimii trei ani decât în Siria. Și în Mexic, mai mulți oameni au murit în ultimii 15 ani decât în Irak și Afganistan. În New Orleans mor mai multe persoane decât în Somalia devastată de război. Cert este că războaiele ocupă cam 18% din decesele violente din întreaga planetă. În zilele noastre ai un risc mai mare de moarte violentă dacă trăiești într-o democrație cu venituri medii, cu niveluri mari de inegalitate a veniturilor și o polarizare politică importantă. Patru dintre cele 50 cele mai violente orașe de pe Pământ sunt în SUA. Asta e o schimbare fundamentală în natura violenței, istoric vorbind. Dar e și o oportunitate. Deoarece nu putem face multe pentru a opri războaiele, însă violența din democrații e problema noastră. Deși votanții obișnuiți fac parte din această problemă, tot ei sunt și soluția. Eu lucrez la un think tank, la Fundația Carnegie pentru Pace Internațională, unde consiliez guverne în materie de violență, dar secretul murdar e că acești politicieni nu realizează natura schimbătoare a violenței. Ei încă cred că cea mai mare violență se întâmplă în țări ce se află în războaie sau în locuri care sunt prea sărace, prea slabe, să lupte cu violența și să controleze infracțiunile. Și asta a fost și ipoteza mea. Dar dacă vă uitați pe o hartă a celor mai violente locuri de pe planetă, vedeți ceva foarte straniu. Unele dintre ele se află în război, și câteva sunt state cu adevărat eșuate. Violența în aceste locuri e oribilă, însă se întâmplă să aibă populații mici, așa că afectează de fapt puțini oameni. Apoi mai sunt și Africa de Sud, Brazilia și Venezuela. Aceste zone nu sunt sărace. Poate sunt slabe. Eu și asistentul meu de cercetare am cartografiat locuri în funcție de cât de bine au executat proiecte finanțate de Banca Mondială și dacă puteau să asigure servicii publice cetățenilor, iar dacă vă descurcați în aceste domenii, dacă puteți asigura salubritate și electricitate poporului vostru și puteți oferi vaccinuri, atunci vă situați în cvadrantul superior de dreapta. Și apoi am suprapus asta cu o hartă a locurilor unde jurnaliștii sunt uciși. Unele cazuri se întâmplau în state slabe, dar mulți din jurnaliști sunt uciși în locuri pe deplin capabile să îi protejeze. Am călătorit în aproape fiecare continent de pe Pământ, comparând locurile care se confruntaseră cu violență masivă și își reveniseră cu cele care nu-și reveniseră, și am văzut același tipar. Am ajuns s-o numesc „violență privilegiată”, pentru că se întâmpla în democrații foarte inegale, unde un mic grup de oameni dorea să acapareze privilegiile și puterea absolută. Și dacă ei considerau că votanții le-ar sta în calea obiectivelor, câteodată apelau la grupuri violente pentru ajutor. Cartelurile de droguri le finanțau campaniile. Infractorii îi ajutau să câștige alegerile. Bandele suprimau votul. Iar în schimb, lor li se dădea mână liberă, iar violența ar crește. Să luăm exemplul Venezuelei. Este cea mai violentă țară din lume dacă te uiți la numărul de decese. Acum 20 de ani, regimul actual a dobândit puterea în alegeri corecte, dar nu au vrut să riște s-o piardă, așa că au apelat la bande, numite „colectivos”, pentru ajutor. Bandelor li s-a spus să voteze pentru guvern și să forțeze oamenii să voteze pentru regim în unele cartiere și să țină votanții opoziției departe de numărătoarea voturilor în altele, iar, în schimb, aveau să primească controlul. Dacă infractorii au control, atunci poliția și tribunalele nu-și pot face treaba. Așa că în stadiul al doilea în violența privilegiată, tribunalele și poliția sunt slăbite, și politicienii politizează bugetele, angajând, concediind, așa încât ei și grupările violente cu care complotează să nu intre la închisoare. Acum, destul de devreme, polițiștii buni pleacă, și mulți care rămân devin brutali. Ei încep de obicei cu justiție dură. Omoară un traficant de droguri care ar putea fi eliberat de tribunale corupte. Dar în timp, cei mai răi dintre ei realizează că nu va fi nicio repercusiune de la politicienii cu care au legături bune, și își fac propriile lor afaceri. În Venezuela, aproape una din trei crime e făcută de serviciile de securitate. Acum, săracii sunt cel mai greu loviți de violență din întreaga lume, dar cu greu apelează la ajutor de la polițiștii prădători. Așa că tind să formeze grupuri de justițiari. Dar dacă înarmezi un grup de băieți de 18 ani, destul de curând, ei vor deveni bande în timp. Alte bande apar, apar găști mafiote, și ei vor oferi protecție față de alți infractori și de poliție. Spre deosebire de stat, infractorii încearcă adesea să cumpere legitimitate. Ei fac acte de caritate. Ei rezolvă dispute. Câteodată ei chiar construiesc case subvenționate. Ultimul stadiu al violenței privilegiate este atunci când oamenii obișnuiți încep a comite o bună parte a crimelor. Bătăile în baruri și certurile din cartier se dovedesc a fi mortale când violența devine normală și repercusiunile se evaporă. Pentru străini, cultura pare depravată, ca și cum ceva este foarte în neregulă cu acei oameni. Dar orice țară poate deveni așa violentă când guvernul este, pe rând, absent și prădător. De fapt, asta nu e chiar adevărat - mai e nevoie de un pas ca un astfel de nivel de violență să domnească. Trebuie ca majoritatea societății să ignore problema. Ați crede că asta e imposibil, că violența la acest nivel ar fi de nesuportat, dar e chiar suportabilă oamenilor ca mine și ca tine. Asta e din cauză că în fiecare societate din lume, chiar și cele mai violente, violența este foarte concentrată. Se întâmplă oamenilor din părțile rău famate ale orașului, oamenilor care sunt săraci, adesea mai închiși la culoare, adesea în grupuri care sunt marginalizate, grupuri de care majoritatea populației se poate separa. Violența e așa concentrată încât suntem șocați când deviază tiparul. În Washington DC, în 2001, o tânără studentă stagiară albă a dispărut după o drumeție în nord-vestul districtului, și cazul ei era în ziare aproape în fiecare zi. Pe partea cealaltă a orașului, un om de culoare murea în fiecare zi a acelui an. Majoritatea acelor cazuri nu ajungeau nici măcar o dată în ziare. Clasa de mijloc își cumpără scăparea de violență. Trăim în cartiere mai bune. Unii oameni cumpără securitate privată. Ne și spunem o istorioară. Ne spunem că majoritatea oamenilor care sunt uciși sunt implicați probabil și ei în crime. Dar crezând că unii oameni merită să fie uciși, de altfel fiind oameni buni, ne permitem să trăim în locuri unde șansele de viață sunt extrem de limitate. Ne permitem. Pentru că, de altfel, ce am putea face? Se pare că destul de multe. Asta pentru că violența în zilele noastre nu mai este rezultatul războaielor, ci a politicii putrede în democrațiile noastre, votanții de rând sunt cea mai mare forță pentru schimbare. Luați în considerație transformarea Bogotei. În 1994, candidatul Columbiei la președinție a fost prins luând milioane de dolari în contribuții de campanie de la cartelul de droguri din Cali, iar capitala a fost cucerită de bande și grupări paramilitare. Dar votanții sătui de probleme au depășit numărul partizanilor înrăiți și au oferit aproape două treimi din voturi unui candidat independent, destul să perturbe starea de fapt existentă. În prima zi a primarul Mockcus în funcție, poliția abia s-a deranjat să îl informeze despre asasinări, și când a întrebat de ce, ei au dat din umeri și au spus: „Sunt doar niște criminali ce ucid alți criminali.” Consiliul local corupt a vrut să dea poliției o impunitate și mai mare în brutalitate. E realmente o tactică des întâlnită ce este folosită în întreaga lume când politicienii vor să pară duri cu infracțiunile, dar de fapt nu schimbă status quo-ul. Și cercetările arată că asta are repercusiuni peste tot în lume. Dacă arunci mulți infractori cu delicte minore în închisori, de obicei în închisori deja supraaglomerate, ei învață unul de la altul și devin mai puternici. Ei încep să controleze închisorile și de acolo, străzile. În loc, Mockus a insistat ca poliția să înceapă anchete după fiecare deces. El s-a luptat cu consiliul local de dreapta și a abandonat tacticile polițienești tip SWAT. A luptat cu sindicatele de stânga și a concediat mii de polițiști prădători. Polițiștii onești erau în sfârșit liberi să-și facă treaba. Mockus a provocat apoi cetățenii. El a cerut clasei de mijloc să nu-și mai neglijeze orașul, să respecte regulile de circulație și de altfel să se comporte ca și cum ar împărtăși același destin. El a rugat pe cei săraci să respecte normele sociale împotriva violenței, adesea cu riscuri imense la propria persoanei. Și a mai rugat pe cei bogați să dea încă 10% taxe, în mod voluntar. 63.000 de persoane s-au conformat. Și la sfârșitul deceniului care a cuprins cele două mandate ale primarului, asasinările au scăzut cu 70%. Audiența: Uau! (Aplauze) Oamenii în locuri cu cea multă violență, fie că e Columbia sau Statele Unite, pot face cea mai mare diferență. Cel mai important lucru ce îl putem face este abandonarea noțiunii că unele vieți valorează efectiv mai puțin decât celelalte, că cineva merită să fie violat sau ucis, pentru că, la urma urmei, au făcut ei ceva, au furat sau a făcut ceva care să-i bage în închisoare unde se întâmplă lucruri de genul. Această devalorizare a vieții umane, o devalorizare pe care abia ne-o putem admite nouă înșine, este ceea ce permite această decădere să se întâmple. E ceea ce permite ca un glonț tras de o bandă de infractori în Rio să-și găsească calea spre capul unei fetițe de doi ani ce se cațără pe niște bare de cățărat din zonă. Și face o echipă SWAT în căutarea unui traficant de metamfetamină din Georgia să arunce o grenadă flash în pătuțul unui copilaș, explodând lângă fața lui și mutilându-l pe viață. De fapt, majoritatea violenței oriunde se întâmplă oamenilor care se află pe partea greșită a orașului la momentul nepotrivit, iar unii din acei oameni sunt din comunități pe care noi le considerăm foarte diferite. Unii sunt oameni care au făcut lucruri oribile. Dar reducând violența începe cu privilegiul adus fiecărei ființe umane, și pentru că e corect așa, dar și pentru că prețuirea fiecărei vieți demne de proces echitabil poate crea societăți în care viețile celor inocenți sunt în siguranță. În al doilea rând, să recunoaștem azi că inegalitatea din țările noastre este o cauză mult mai mare decât violența prin război dintre țări. Acum, inegalitatea duce la violență din mai multe motive, dar una din ele ar fi că ne face să ne separăm de ce se întâmplă pe partea cealaltă a orașului. Cei dintre noi care sunt de clasa mijlocie sau bogați, care beneficiază de aceste sisteme, trebuie să le schimbe la un cost imens pentru ei. Trebuie să plătim destule taxe și apoi să cerem ca guvernele să pună profesori buni în școlile altor copii și poliție bine instruită pentru a proteja cartierele altora. Dar desigur, asta nu va avea vreun efect dacă guvernul fură banii sau alimentează violența, așa că ne mai trebuie politicieni mai buni, cu stimulente mai bune. De fapt, noi știm destul de mult despre ce e necesar să reducem violența. E vorba de politici precum a pune polițiști în puținele locuri unde se întâmplă cele mai multe violențe. Dar aceștia nu încap cu ușurință în cutiuțe cum ar fi Dreapta sau Stânga, așa că ai nevoie de politicieni foarte cinstiți care sunt gata să revigoreze partizanatul automat și să implementeze soluții. Și dacă vrem ca politicieni buni să ne conducă, trebuie să începem să respectăm politicienii. Sunt încă multe de făcut pentru a combate violența privilegiată în alte țări. Cele mai violente regimuri tind să fie alimentate de droguri, iar apoi acestea spală profiturile prin sisteme financiare în New York sau Londra, prin tranzacții imobiliare și prin stațiuni foarte moderne. Dacă te folosești de droguri, cunoașteți lanțul de furnizori de la cap la coadă, sau recunoaști câtă durere cauzezi altora pentru propria ta plăcere. Între timp, aș vrea să văd una din aceste zone turistice să facă echipă cu jurnaliștii investigativi să creeze o iconiță mică - lângă cea care spune că locația are WiFi gratuit și piscină, ar trebui să fie o armă mică care să zică „front probabil de spălare de bani.” (Râsete) (Aplauze) Dar până atunci, dacă faci o rezervare într-o țară periculoasă, fie că e Jamaica sau New Orleans, faceți o mică cercetare pe Internet, să vedeți dacă există vreo legătură infracțională. Și să fie mai ușor, sprijiniți legislația care face sistemele noastre financiare mai transparente - precum a interzice deținerea anonimă a companiilor. Asta pare a fi poate prea visător, dar e ca și când reciclezi conservele, e doar un strop în oceanul unei probleme gigantice, dar e de fapt o concepție greșită. Asasinările au scăzut de secole întregi. Morții din bătălii au scăzut de decenii. În locuri unde oamenii cer schimbare, morțile violente au scăzut, din Columbia până în New York, unde omuciderile au scăzut cu 85 la sută din 1990. Ce e adevărat e că violența va fi întotdeauna cu noi, dar nu e o constantă. A scăzut de secole, și poate scădea și mai repede. Poate scădea cu 25% în următorul secol, cu o treime? Mulți dintre noi credem că ar putea. Cred că toți copii care ar crește cu tații lor, toate familiile care le-ar avea din nou pe surorile lor, pe frații lor. Tot ce trebuie e un mic imbold. Trebuie să ne pese. Mulțumesc. (Aplauze)