(Clopoțel delicat) (Clopoțel) Dragă Thay, se pare că practicăm diferite aspecte legate de gestionarea furiei. Aceasta este o adolescentă care întreabă: Dragă Thay, ai fost vreodată capabil să calmezi și să ajuți o persoană înfuriată la culme, prinsă într-o furie explozivă. Thay a fost capabil să facă față cu succes unui număr de oameni care s-au înfuriat pe el datorită geloziei și percepțiilor greșite. Și uneori durează foarte mult până când persoana se poate calma și transforma. ... Acești oameni există și printre membrii clerului dar și în...societatea obișnuită. Iar calea lui Thay este foarte simplă: Nu reacționa la atac sau insultă. Niciodată să nu răspunzi unei insulte sau unui atac, nici măcar să nu încerci să explici. O liniște totală. El nu a încercat să se autojustifice sau orice altceva pentru că procedând așa îl poate face pe celălalt să se înfurie mai tare și tot așa. Așadar inspiră și expiră și acceptă și nu răspunde...nu reacționa. Iar apoi Thay poate face chiar mai mult, deoarece câteva zile mai tarziu sau câteva luni mai târziu, îi poate scrie o scrisoare iubitoare. A făcut asta de mai multe ori. Cineva te-a trădat, ți-a cauzat multă suferință și a cauzat multă suferință comunității tale. Și totuși ești capabil să-i scrii o scrisoare frumoasă, pentru a-l ajuta sau a o ajuta să sufere mai puțin. Uneori durează ceva timp până când suferința i se diminuează și până...nu mai este furioasă, dar are întotdeauna efect. Știți că în Vietnam aveam o comunitate foarte frumoasă, un centru de practică numit „Prajna”. Acolo erau în jur de 400 de călugări tineri, care locuiau și practicau acolo. Ei generau multă energie a armoniei și fraternității și... și pace. Și atât de mulți tineri laici veneau și practicau cu noi. Locația este la înălțime în zona montană. Și cu toate aceste erau ocazii când cinci mii de tineri veneau și participau într-o retragere de 5 sau 6 zile și erau transformați. Era o mișcare impresionantă. Oamenii erau foarte entuziasmați. Dar într-o țară ca Vietnamul, toate acestea păreau periculoase pentru... cei care conduceau țara. Ei se tem de ceva care este prea puternic. Se tem că nu o pot controla. Așa că au încercat să distrugă centrul de practică. Iar tinerii noștri călugări și călugărițe au încercat să opună rezistență cu compasiune și nonviolență mai mult de un an și jumătate. În cele din urmă nu am mai putut rezista pentru că au trimis persoane agresive în centrele noastre. Ei distrugeau, ardeau, atacau. Ne tăiau curentul electric. Ne tăiau apa. Țipau. Insultau. Organizau sute de oameni care să vină și să ne insulte, să spargă și să distrugă. În cele din urmă a trebuit... să evacuăm locația și să mergem la un templu din zonă pentru a ne refugia. Dar au continuat să ne preseze până când a trebuit să plecăm de acolo. Mulți dintre acești tineri călugări și călugărițe sunt refugiați în Tailanda, Germania, Franța, America. Și am putut să-i identificăm pe cei care... care... care au încercat să ne distrugă centrul. Thay le-a trimis mesaje, spunându-le că nu-i urâm, pentru că ei...ei ar fi putut fi victime ale unor percepții greșite, care pot cauza frică și furie. Iar...discipolii lui Thay din Vietnam le-au trimis cărți ale lui Thay, sub formă de cadou. Este posibil să răspunzi violenței și furiei cu iubire. Și aceasta este calea pe care o urmăm mereu: să răspundem folosind compasiunea și înțelegerea, să răspundem la violență, neînțelegere și așa mai departe. În perioada în care Thay... a organizat Școala Tineretului pentru Serviciu Social, am instruit sute de tineri, tineri dedicați, călugări și laici, să meargă la țară și să organizeze ajutarea victimelor războiului și a săracilor, să-i organizez sub aspectul... sănătății...educației... și dezvoltării economice și să amelioreze calitatea vieții de la țară. Mulți dintre noi au fost oprimați. Mulți dintre noi au fost uciși în timpul serviciului. Din cauză că în timpul războiului nu am dorit să ne alăturăm niciuneia dintre părțile beligerante. Noi voiam să acceptăm ambele părți. Noi doream reconciliere și pace mai degrabă decât să continuăm războiul. De aceea am devenit victime ale opresiunii exercitate de ambele tabere. Și am reacționat mereu cu compasiune. După ce au ucis o parte din noi, am organizat o ceremonie funerară. Și am declarat: nu îi urâm pe cei care ne-au ucis pentru că știm că ei sunt victime ale... percepțiilor greșite care au declanșat frică și suspiciune. Și sperăm că ei ne vor privi și ne vor înțelege mai bine. Intenția noastră nu este să le facem rău, ci doar să ajutăm oamenii de la țară, victime ale războiului, orfani și săraci. La început, opresiunea și violența continuă, dar mai târziu, aceste acțiuni de opresiune încep să descrească. Există un rezultat. Și asta este ceea ce am trăit în deceniul în care am practicat și am ajutat în Vietnam. Cred că manuscrisul surorii Chang Kong, „Învățând iubirea adevărată”, conține numeroase relatări de genul acesta. Puteți citi „Învățând iubirea adevărată”. Tot sora Chang Kong a mai scris și un articol tipărit în romanul meu, „Novicele”. Mai puteți citi de asemenea cartea „Novicele”... pentru a cunoaște niște lucruri de genul acesta. Deci folosind compasiunea, înțelegerea, pentru a face față violenței și neînțelegerii este o practică bună, care...poate aduce rezultate dacă suntem suficient de răbdători în timp ce practicăm. Unii polițiști au venit la retragerile noastre din Tailanda și chiar și în Plum Village pentru a practica. Aceasta este o victorie pentru ambele părți: pentru ei și pentru noi. (Clopoțel delicat) (Clopoțel)