Imaginați-vă fursecuri călduțe,
lipicioase,
bomboane crocante,
prăjituri moi,
cornete pline cu înghețată.
Salivați?
Poftiți după desert?
De ce?
Ce se întâmplă în creier
de ne face să rezistăm
atât de greu la dulce?
Zaharuri e termenul general
folosit pentru a descrie
o clasă de molecule
numite carbohidrați,
din multe mâncăruri și băuturi.
Verificați etichetele dulciurilor
pe care le cumpărați.
Glucoza,
fructoza,
zaharoza,
maltoza,
lactoza,
dextroza,
și amidonul
sunt toate tipuri de zaharuri.
La fel și siropul de porumb
cu conținut ridicat de fructoză,
sucul de fructe,
zahărul brun,
și mierea.
Zahărul nu e numai
în bomboane și deserturi,
e adăugat și în sucul de roșii,
iaurt,
fructe deshidratate,
apa cu arome
sau batoanele de musli.
Zaharurile sunt peste tot
și e important să înțelegem
cum afectează creierul.
Ce se întâmplă când zahărul
ajunge pe limbă?
Te face consumul
unei cantități mici de zahăr
să-ți dorești mai mult?
Iei o înghițitură de cereale.
Glucidele conținute
activează receptorii gustului dulce,
parte a papilelor gustative de pe limbă.
Acești receptori trimit un semnal
la trunchiul cerebral,
și de aici se ramifică
în multe zone din creier,
cortexul cerebral fiind una din ele.
Gusturile sunt procesate
de zone diferite ale cortexului cerebral:
amar,
sărat,
umami,
și, în cazul nostru, dulce.
De aici, semnalul activează
sistemul de plăcere al creierului.
Acest sistem e alcătuit dintr-o serie
de căi electrice și chimice
din câteva zone diferite ale creierului.
E o rețea complicată,
dar răspunde la o singură
întrebare subconștientă:
să fac asta din nou?
Acel sentiment călduț,
neclar pe care îl ai când guști
prăjitura cu ciocolată a bunicii?
Acela e sistemul de plăcere care spune:
„Mmm, da!”
Și nu e activat doar de mâncare.
Socializarea,
comportamentul sexual,
și drogurile
sunt doar câteva exemple
de lucruri sau experiențe
care activează sistemul de recompensare.
Dar supra-activarea acestui sistem
declanșează o serie
de evenimente nefericite:
pierderea controlului,
pofta,
toleranța crescută la zahăr.
Să ne întoarcem la înghițitura de cereale.
„Călătorește” până în stomac
și în cele din urmă în intestine.
Și apoi?
Sunt receptori ai zahărului și acolo.
Nu sunt papile gustative,
dar trimit semnale,
transmițându-i creierului că ești sătul
sau că organismul ar trebui
să producă mai multă insulină
ca să anihileze zahărul consumat în plus.
Moneda de schimb
a sistemului de recompensare e dopamina,
o substanță chimică
sau un neurotransmițător important.
Sunt mulți receptori
ai dopaminei în creier,
dar nu sunt distribuiți în mod egal.
Anumite zone conțin grupuri
dense de receptori,
iar aceste „puncte fierbinți” de dopamină
fac parte din sistemul de plăcere.
Droguri precum alcoolul,
nicotina,
sau heroina
produc dopamină în exces,
făcându-i pe unii să caute
constant acea senzație,
cu alte cuvinte, să fie dependenți.
Zahărul mai face ca dopamina
să fie eliberată,
deși nu atât de violent
ca în cazul drogurilor.
Iar zahărul e rar printre mâncărurile
care induc dopamina.
Broccoli, de exemplu, nu are niciun efect,
ceea ce explică probabil
de ce e greu să-i faci pe copii
să-și mănânce legumele.
Vorbind de mâncare sănătoasă,
să spunem că vă e foame
și decideți să aveți o masă echilibrată.
Nivelul de dopamină va ajunge la maxim
în aceste „puncte fierbinți” din sistem.
Dar dacă mănânci aceeași mâncare
mai multe zile la rând,
nivelul de dopamină
va crește tot mai puțin,
”aplatizându-se” în cele din urmă
pentru că atunci când e vorba de mâncare,
creierul a evoluat să dea
o atenție sporită
gusturilor noi sau diferite.
De ce?
Două motive:
în primul rând, pentru a detecta
mâncarea stricată,
și doi, cu cât hrana e mai variată
avem mai multe șanse
să ingerăm toți nutrienții
de care avem nevoie.
Pentru a menține această varietate,
trebuie să recunoaștem o mâncare nouă,
și, mai important,
trebuie să vrem să continuăm
să mâncăm ceva nou.
De aceea nivelul de dopamină
se „aplatizează”
când mâncarea devine plictisitoare.
Înapoi la acea mâncare acum.
Ce se întâmplă dacă în locul
unui fel de mâncare sănătos
consumați mâncare bogată în zahăr?
Dacă mănânci zahăr rar
sau nu consumi mult deodată,
efectul e similar
cu cel al unei mese echilibrate.
Dar dacă mănânci prea mult,
răspunsul de dopamină nu se aplatizează.
Cu alte cuvinte, a consuma mult zahăr
va continua să fie resimțit
ca o recompensă.
În acest fel, zahărul se comportă
cam ca un drog.
E un motiv pentru care oamenii
par să fie dependenți
de mâncarea dulce.
Gândiți-vă, așadar,
la toate tipurile de zahăr.
Fiecare e unic,
dar de fiecare dată
când orice tip de zahăr e consumat,
pornește un efect domino în creier,
producând o senzație de recompensă.
Prea mult, prea des,
iar lucrurile pot ajunge
la suprasaturație.
Deci, da, consumul în exces de zahăr
are asupra creierului
efecte care dau dependență,
dar puțină prăjitură din când în când
nu face rău nimănui.