Imaginează-ți că îți poți conecta
creierul la o mașină
care îți va aduce plăcere supremă
tot restul vieții tale.
Dacă ai putea alege să experimentezi asta,
ai face-o?
Asta s-a întrebat filozoful Robert Nozick,
printr-un experiment de gândire
pe care l-a numit Mașina experiențelor.
Experimentul ne cere să ne gândim
la o lume unde savanții au creat o mașină
ce poate simula viața reală,
garantând doar experiențe de plăcere,
fără vreo durere.
Șmecheria?
Trebuie să lași în urmă realitatea
pentru totdeauna,
dar abia vei simți diferența.
Nu vei putea distinge experiențele tale
de realitate.
Urcușurile și coborâșurile vieții
vor fi înlocuite
de o serie de suișuri infinite.
Sună grozav, nu-i așa?
E o ofertă tentantă, dar poate
nu e chiar așa ideală precum sună.
Experimentul a fost de fapt creat
pentru a dezminți o noțiune filozofică
numită hedonism.
Potrivit hedoniștilor,
maximizarea plăcerii
e cel mai important lucru în viață
deoarece plăcerea e bunul cel mai de preț
oferit de viață.
Pentru hedoniști,
cea mai bună alegere individuală
e cea care aduce sinelui
cea mai mare cantitate posibilă de plăcere
fără a-i aduce și durere.
Plăcerea fără limite minus zero durere
egal plăcerea maximă,
sau cu alte cuvinte, exact scenariul
oferit de Mașina experienței.
Așadar, dacă hedonismul
e alegerea ta,
fără a sta pe gânduri,
conectarea e soluția.
Dar dacă viața înseamnă
mai mult decât plăcere?
Asta credea Nozick că demonstrează
prin experimentul său,
al Mașinii experiențelor.
În ciuda promisiunii mașinii
de a oferi plăcere maximă,
el a găsit motive să n-o conecteze,
la fel ca mulți alți experimentatori
care iau în considerare propunerea.
Dar ce ne poate descuraja
alegerea un viitor al plăcerii supreme?
Să luăm în calcul următorul scenariu.
Betsy și Xander
sunt într-o relație serioasă.
Betsy e total îndrăgostită
și nu a fost vreodată mai fericită.
Totuși, fără ca ea să știe,
Xander îi face curte sorei ei, Angelica,
trimițând scrisori și văzându-se pe furiș
în timpul relației lui cu Betsy.
Dacă Betsy ar fi aflat,
asta ar fi distrus atât relația sa
cu Xander, cât și cu Angelica,
experiența fiind atât de traumatizantă,
încât nu ar mai iubi din nou.
Despre fericita ignoranță a lui Betsy
referitoare la infidelitatea lui Xander,
hedoniștii spun că mai bine
ar continua tot așa,
păstrându-și ridicat nivelul de plăcere.
Atâta vreme cât Betsy nu află de relație,
va continua garantat
să trăiască la fel de fericită.
Așadar, e valoroasă aflarea adevărului
în această situație?
Imaginează-ți că ești Betsy.
Ai prefera să știi adevărul?
Dacă ai răspuns pozitiv,
vei alege opțiunea
care îți va reduce brusc plăcerea.
Poate atunci vei crede
că există lucruri în viață
cu valoare intrinsecă mai mare
decât plăcerea.
Adevărul, cunoștințele,
conexiunile autentice cu alte persoane.
Acestea sunt toate lucruri
posibile pe listă.
Neaflând adevărul,
Betsy trăiește viața
în propria sa Mașină a experiențelor,
o lume fericită, nebazată pe realitate.
Acest triunghi amoros e un exemplu extrem,
dar oglindește multe dintre deciziile
pe care le luăm în viața de zi cu zi.
Fie că faci o alegere pentru Betsy
sau pentru tine,
de ce să consideri realitatea ca factor?
Există valoare intrinsecă
în experiențele reale,
fie ele plăcute sau dureroase?
Tu însuți ești mai valoros
când experimentezi plăcerile
și durerile vieții reale?
Poate experimentul lui Nozick
nu oferă toate răspunsurile,
dar ne forțează să avem în vedere
dacă viața reală, deși imperfectă,
deține o oarecare valoare intrinsecă
dincolo de plăcerea conectării.