Trebuie să fi auzit
despre idea Coranului despre cum Paradisul
ar fi 72 de fecioare.
Și vă promit că voi reveni la acele fecioare.
Dar de fapt, aici în nord-vest,
noi trăim foarte aproape
de adevărata imagine coranică despre Paradis,
definită de 36 de ori
ca "grădini pline de râuri curgătoare".
Din moment ce eu locuiesc pe o barcă pe râul Lacului Union,
acest aspect îmi pare perfect logic.
Dar problema este, cum de este asta o noutate pentru cei mai mulți oameni?
Cunosc mulți non-musulmani bine intenţionaţi
care au început să citească Coranul, dar au renunţat,
dezorientaţi de străinătatea acestuia.
Istoricul Thomas Carlyle
îl considera pe Muhammad ca fiind unul dintre cei mai mari eroi ai lumii,
dar până şi el a numit Coranul,
"Cea mai dificilă lectură pe care am încercat-o,
un talmeş-balmeş obositor şi confuz."
(Râsete)
O parte a problemei, cred,
este că ne imaginăm că, Coranul poate fi citit
precum citim în mod obişnuit o carte --
ca şi cum ne-am putea ghemui cu ea într-o după-amiază ploioasă
cu un castron de pop-corn la îndemână,
ca şi cum Dumnezeu ---
iar Coranul este întru totul în vocea lui Dumnezeu vorbind lui Muhammad --
ar fi fost doar un alt autor pe lista de best-seller-uri.
Însă faptul că atât de puțini oameni
citesc cu adevărat Coranul
este exact motivul pentru care este atât de uşor de citat --
adică să fie citat greşit.
Fraze şi fragmente scoase din context
în ceea ce eu numesc versiunea prescurtată,
care este cea preferată atât de fundamentaliştii islamici,
cât şi de anti-musulmanii islamofobi.
Deci în primăvara aceasta,
în timp ce mă pregăteam
să încep să scriu o biografie a lui Muhammad,
am realizat că am nevoie să citesc Coranul corect --
vreau să spun, atât de corect pe cât puteam.
Araba mea se reducea de acum
la a folosi un dicţionar,
așa că am luat patru traduceri bine-cunoscute,
şi am decis să le citesc în paralel,
vers cu vers
împreună cu o transliteraţie
şi originalul arab din secolul VII.
Dar aveam un avantaj.
Ultima mea carte
era despre istoria din spatele schismei între Şiiţi şi Sunniţi,
şi pentru ea am lucrat îndeaproape cu istoriile islamice timpurii,
deci cunoşteam evenimentele
la care face referire în mod constant Coranul,
cadrul său de referinţă.
Ştiam îndeajuns, adică, pentru a-mi da seama
că voi fi un turist în Coran --
unul informat,
chiar unul cu experienţă,
dar totuşi un străin,
un evreu agnostic
citind cartea sfântă a altcuiva.
(Râsete)
Prin urmare am citit încet.
(Râsete)
Am rezervat trei săptămâni pentru acest proiect,
şi asta, cred că este ceea ce se înţelege prin aroganţă extremă.
(Râsete)
Pentru că s-a dovedit a fi vorba de trei luni.
Am rezistat tentaţiei de a sări la final
unde se află capitolele mai scurte şi mai clar mistice.
Dar de fiecare dată mă gândeam că începeam
să am o înţelegere a Coranului --
acel sentiment de "acuma pricep" --
totul dispărea peste noapte.
Și reveneam dimineaţa
întrebându-mă dacă nu eram pierdută într-un ţinut străin.
Și totuşi terenul era foarte familiar.
Coranul declară că vine
pentru a reînnoi mesajul Torei şi al Evangheliilor.
Deci o treime din el
reia istoriile figurilor biblice
precum Avram, Moise,
Iosif, Maria, Iisus.
Dumnezeu însuşi era extrem de familiar
de la manifestarea sa timpurie ca Yahve --
insistând cu gelozie să nu existe alţi dumnezei.
Prezența cămilelor, a munţilor,
a izvoarelor şi fântânilor din deşert,
m-a recondus către anul pe care l-am petrecut
bătând deșertul Sinai.
Și mai era şi limba,
cadenţa sa ritmică
amintindu-mi de serile petrecute ascultând bătrânii beduini
cum recită poeme narative ore în şir
doar din memorie.
Și am început să intuiesc
de ce se spune că,
Coranul este cu adevărat Coranul
numai în arabă.
Să luăm Faatihah,
capitol de deschidere cu 7 versuri
care este Tatăl Nostru și Sherma Israel a Islamului combinate.
Este de doar 29 de cuvinte în arabă,
dar undeva între 65 şi 72 în transliteraţie.
Și totuşi cu cât adaugi mai mult,
cu atât pare ca lipseşte mai mult.
Araba are o calitate de incantație,
aproape hipnotică,
care cere să fie ascultată mai degrabă decât citită,
simţită mai mult decât analizată.
Vrea să fie cântată cu voce tare,
să-i fie rostită muzicalitatea în ureche şi pe limbă.
Deci Coranul în engleză
este un fel de umbră a lui însuşi,
sau cum Arthur Arberry numea versiunea sa,
"o interpretare".
Dar nu este pierdut totul în traducere.
Precum promite Coranul, răbdarea este răsplătită,
şi iată multe surprize --
de exemplu o conştiinţă a mediului înconjurător
şi a oamenilor ca simpli servitori ai creaţiei lui Dumnezeu,
de neregăsit în Biblie.
Și în timp ce Biblia se adresează exclusiv bărbaţilor,
folosind a doua şi a treia persoană la masculin,
Coranul include femeile --
vorbind , de exemplu,
de credincioşi şi credincioase --
bărbaţi de cinste şi femei de cinste.
Sau luaţi versul infam
despre uciderea necredincioşilor.
Da, spune asta,
dar într-un context foarte specific:
cucerirea anticipată
a oraşului sfânt Mecca
unde lupta era în mod normal interzisă.
Iar permisiunea vine limitată de condiţii.
Nu că trebuie să ucizi necredincioşii în Mecca,
ci ai putea, ţi s-ar permite,
dar numai după o perioadă de graţiere,
şi numai dacă nu există un alt pact în loc,
şi numai dacă ei încearcă să te împiedice să ajungi la Kaaba,
şi numai dacă ei te atacă primii.
Și chiar şi atunci -- Dumnezeu este milostiv,
iertarea este mai mare decât toate --
şi deci, în concluzie,
ar fi mai bine dacă nu ai face-o.
(Râsete)
Asta a fost probabil cea mai mare surpriză --
cât de flexibil este Coranul,
cel puţin în minţile care nu sunt
fundamental inflexibile.
"Unele dintre aceste verseturi au un înţeles clar", se spune,
"iar altele sunt ambigui."
Cel cu inima pervertită
va căuta ambiguităţile
încercând să creeze discordie
bătând în cuie interpretări proprii.
"Numai Dumnezeu cunoaşte adevăratul sens."
Fraza "Dumnezeu este subtil"
apare în mod repetat.
Și într-adevăr, întregul Coran este cu mult mai subtil
decât a fost îndemnat să creadă cea mai mare parte dintre noi.
La fel cum, de exemplu,
acel aspect mărunt
al fecioarelor din paradis.
Orientalismul de modă veche intră aici în scenă.
Cuvântul folosit de patru ori
este Houris,
tradus ca
fecioare cu ochi negri şi sâni mari,
sau ca fecioare bălai cu piept înalt.
Și cu toate astea în araba originară
avem un singur cuvânt: Houris.
Nici un sân umflat sau un piept înalt la orizont.
(Râsete)
Or acesta poate fi un fel de a spune
entităţi pure -- precum îngerii --
sau poate fi precum grecescul Kouros sau Kore,
o tinereţe veşnică.
Dar adevărul nu îl cunoaşte nimeni în realitate,
şi acesta este esenţialul.
Pentru că, Coranul este destul de clar
când spune că vei fi
"o nouă creaţie în paradis"
şi că vei fi "recreat
într-o formă necunoscută ţie,"
care îmi pare o perspectivă mult mai promiţătoare
decât o fecioară.
(Râsete)
Si acel număr 72 nu apare nicăieri.
Nu există 72 de fecioare
în Coran.
Ideea a apărut 300 de ani mai târziu,
şi majoritatea studioşilor Islamului o văd ca pe echivalentul
oamenilor înaripaţi stând pe nori
şi cântând la harpe.
Paradisul este destul de mult contrariul.
Nu este virginitate,
este fecunditate,
este abundenţă,
este grădini udate
de curente curgătoare.
Vă multumesc.
(Aplauze)