Noi, oamenii, avem un potențial 
extraordinar de bunătate

dar și o putere imensă să rănim.

Orice unealtă poate fi folosită 
pentru a construi sau a distruge.

Totul depinde de motivația noastră.

Așadar, este cu atât mai important

să ne creăm o motivație altruistă,
în locul uneia egoiste.

În prezent ne confruntăm cu multe piedici.

Ele pot fi piedici personale;

mintea ne poate fi cel mai bun prieten
sau cel mai temut dușman.

Există și piedici sociale:

sărăcie în rândul multora, 
inegalități, conflict și nedreptate.

Și mai există și provocări noi,
la care nu ne așteptam.

Acum zece mii de ani, erau numai
5 milioane de oameni pe Pământ.

Orice făceau,

robustețea Pământului vindeca în scurt timp
răul provenit din activitățile umane.

După Revoluția Industrială și Tehnologică,

nu mai e la fel.

Suntem acum agentul major
de impact pe Pământ.

Intrăm în „Antropocen", era ființei umane.

Într-un fel, a spune că trebuie 
să continuăm această creștere fără sfârșit,

folosirea continuă de resurse materiale,

e ca și cum acest om ar spune --

am auzit un fost șef de stat, 
nu-i voi menționa numele, spunând:

„Acum cinci ani, 
eram la marginea prăpastiei.

Astăzi am făcut un pas mare înainte!"

Această margine este ceea ce 
oamenii de știință au definit

prin „limitele planetei".

Și în aceste limite, se pot încadra
mai mulți factori.

Umanitatea mai poate prospera
pentru 150 000 ani

dacă păstrăm aceeași stabilitate a climei

ca aceea din Holocen din ultimii
10 000 de ani.

Dar asta depinde de alegerea noastră 
spre o simplitate benevolă,

o dezvoltare calitativă, nu cantitativă.

În 1900 ne încadram cu ușurință 
în limitele siguranței.

În 1950 a început marea accelerație.

Țineți-vă răsuflarea, dar nu prea mult, 
să vă imaginați ce urmează...

Acum am depășit cu mult 
unele dintre limitele planetei.

Doar în cazul biodiversității: 
la rata actuală,

în 2050, 30% din speciile de pe Pământ
vor dispărea.

Și dacă le ținem ADN-ul într-un frigider,
acest proces nu e reversibil.

Așa că iată-mă aici,

în fața unui ghețar înalt de 7 000 metri
în Bhutan.

La al Treilea Pol, 2 000 de ghețari 
se topesc mai repede decât cei polari.

Ce putem face în această situație?

Ei bine, oricât de complexă este 
problema mediului, din punct de vedere

politic, economic sau științific,

se reduce de fapt la o problemă
de altruism versus egoism.

Sunt un Marxist...

... din tradiția lui Groucho.

(Râsete)

Groucho Marx a spus „De ce să-mi pese
de generațiile viitoare?

Ce au făcut ele pentru mine?"

(Râsete)

Din păcate, l-am auzit pe miliardarul
Steve Forbes la Fox News

spunând exact același lucru,
dar în serios.

I s-a spus de creșterea nivelului oceanului

și a răspuns: „E absurd
să îmi schimb comportamentul astăzi

pentru ceva care se va întâmpla
într-o sută de ani."

Așă că, dacă nu-ți pasă
de generațiile viitoare,

fă orice vrei!

În prezent una dintre 
cele mai mari provocări

e să reconciliem trei termene temporale:

termenul scurt al economiei:

suișurile și coborâșurile pieței,
rapoartele de final de an;

termenul mediu al calității vieții;

care este nivelul nostru de trai 
acum, peste 10 sau 20 de ani?

Și termenul lung al mediului

Când ecologiștii vorbesc cu economiștii,

au un fel de dialog schizofrenic,
complet incoerent.

Nu vorbesc aceeași limbă.

În ultimii zece ani,
am călătorit în jurul lumii,

să întâlnesc economiști, oameni de știință
neurologi, ecologiști

filosofi, gânditori din Himalaya
și de peste tot.

Cred că există un singur concept

care să armonizeze acele termene:

să avem, pur și simplu, 
mai multă considerație pentru ceilalți.

Dacă ai mai multă considerație,
vei avea o economie protectoare

în care finanțele 
să fie în serviciul societății,

nu societatea în serviciul finanțelor.

Nu vei mai juca la cazino

cu resursele pe care alții 
ți le-au încredințat.

Dacă ai mai multă considerație 
pentru ceilalți,

vei vrea să se remedieze inegalitățile,

să aduci bunăstare în societate,

în educație, la locul de muncă.

De ce să avem 
cel mai puternic și bogat stat,

dacă toți suntem nefericiți? Ce rost are?

Și dacă avem mai multă considerație,

nu vom continua să ne distrugem planeta

în ritmul actual, nu avem trei planete
la dispoziție să continuăm așa.

Așa că întrebarea este:

Bine, altruismul e răspunsul,
nu e doar un ideal nobil,

dar poate fi o soluție pragmatică?

Și, în primul rând, chiar există
altruism adevărat,

sau suntem chiar atât de egoiști?

Unii filosofi au crezut că omul e...

un egoist irecuperabil.

Dar chiar suntem cu toții niște pramatii?

Asta e o veste bună, nu-i așa?

Mulți filosofi, ca Hobbes, au crezut asta.

Dar nu toată lumea arată răuvoitoare.

Sau este omul un lup pentru om?

Tipul asta nu arată chiar rău!

E unul din prietenii mei din Tibet.

E un om foarte bun.

În prezent iubim cooperarea.

Nu e fericire mai mare
decât să lucrăm împreună, așa e?

Și asta nu se aplică doar la oameni.

Bine, mai e și lupta pentru supraviețuire:

cel mai puternic supraviețuiește
- Darvinism social.

Dar în evoluție, cooperarea,
chiar dacă competiția există,

cooperarea trebuie să fie mai creativă,
să atingă noi nivele de complexitate.

Suntem super-cooperativi și ar trebui
să mergem chiar mai departe.

Mai mult decât atât, să ne gândim la 
calitatea relațiilor interumane.

OECD a făcut un studiu; dintre 10 factori 
incluzând venitul, etc.

primul care este considerat 
necesar pentru a fi fericit

este calitatea relațiilor sociale.

Nu doar pentru oameni.

Uitați-vă la aceste străbunici...

Așa că această idee că în adâncul nostru
suntem egoiști irecuperabili

Asta e o logică greșită!

Nu există niciun studiu sociologic

sau psihologic care să arate asta;
mai degrabă opusul.

Prietenul meu, Daniel Batson
și-a petrecut toată viața

punând oameni în experimente complexe
în laborator.

Bineînțeles că uneori suntem egoiști,
unii mai mult decât alții

Dar el a descoperit că sistematic,
indiferent de context,

un număr semnificativ de oameni

se comportă altruist indiferent
de situație.

Dacă vezi pe cineva grav rănit,
în mare suferință,

s-ar putea să îl ajuți 
din cauza stresului empatic:

nu suporți ceea ce vezi, 
deci e mai bine să ajuți.

Așa că am testat asta. În final, spune el

cu siguranță, oamenii pot fi altruiști.

Așa că avem o veste bună!

Și, mai mult, ar trebui 
să realizăm banalitatea bunătății.

Uitați-vă în această sală;

când vom pleca, nu vom spune

„Ce drăguț! Nimeni nu s-a luat la bătaie 
cât vorbeam de altruism"

Ne așteptam la asta, nu?
Dacă ar fi o bătaie,

am vorbi luni de zile despre ea!

Banalitatea bunătății 
nu îți atrage atenția

dar există.

Acum, priviți asta

Bine... unii psihologi mi-au zis

când le-am spus că sunt implicat 
în 140 proiecte umanitare în Himalaya

care mă bucură atât de mult

„Da, lucrezi pentru căldura interioară.

Asta nu e altruism. 
Pur și simplu te simți bine."

Credeți că acest bărbat, când a sărit
în fața trenului, a gândit

„Ce bine mă voi simți
după ce fac asta!"

(Râsete)

Dar asta nu e tot...

Când a fost intervievat, a spus

„N-am avut de ales! A trebuit să sar!"

N-a avut de ales. Comportament automat,
nu e nici egoist, nici altruist.

Nu a avut de ales?

Normal, tipul asta nu se va gândi
jumătate de oră

„Să îi dau mâna sau nu?"

O face. Există o alegere, 
dar e evidentă, imediată.

Și ei au avut de făcut o alegere.

(Râsete)

Au fost oameni care au ales,
ca pastorul Andre Trocme,

soția sa și tot satul
Le Chambon-sur-Lignon din Franța.

În cel de-al doilea Război Mondial
au salvat 3 500 de evrei

i-au adăpostit, i-au adus în Elveția

riscându-și propriile vieți 
și pe cele ale familiilor lor.

Așadar, altruismul există.

Și ce e altruismul?

Este dorința: sper ca ceilalți
să fie fericiți și să afle sursa fericirii.

Empatia este rezonanța afectivă 
sau cognitivă care îți spune

persoana asta e fericită,
persoana asta suferă.

Dar doar empatia nu e suficientă.

Dacă vei continua să te confrunți
cu suferință

poți resimți stresul empatic, surmenajul.

Așa că ai nevoie de sfera bunătății.

Împreună cu Tania Singer 
la Institutul Max Planck în Leipzig

am descoperit că zonele creierului
de empatie și bunătate sunt diferite.

Foarte bine! Avem asta prin evoluție:
grijă maternă, dragoste parentală,

dar trebuie să o extindem.

Poate fi extinsă chiar și la alte specii.

Dacă vrem o societate mai altruistă
avem nevoie de două lucruri:

schimbare individuală și socială.

Este schimbarea individuală posibilă?

Două mii de ani de studiu contemplativ
spun că este posibilă.

15 ani de colaborare 
cu neurologia și epigenetica

spun că da, creierul se schimbă
când antrenezi altruismul.

Așa că am petrecut 120 ore la RMN.

Asta e prima dată când am fost
după două ore și jumătate.

Rezultatele studiului au fost publicate
în jurnale de specialtate;

arată clar că în creier au loc
schimbări structurale și funcționale

când antrenezi dragostea altruistă.

Să vă faceți o idee:

în stânga e un meditator în repaos,

meditatorul în meditația compasiunii -
priviți activitatea

și grupul de control în repaos, 
nimic nu se întâmplă

în meditație - nimic nu are loc.

Nu au fost antrenați.

Ai nevoie de 50 000 ore de meditație?

Nu!

4 săptămâni, 20 minute pe zi de meditație

deja aduc o schimbare structurală
în creier.

Pentru doar 20 minute pe zi
timp de 4 săptămâni!

Richard Davidson a testat asta 
cu preșcolari în Madison

Un program de 8 săptămâni: gratitudine,
bunătate, cooperare, tehnici de respirație

Veți spune:
„Bine, sunt doar preșcolari."

Priviți ce se întâmplă peste 8 săptămâni:

comportamentul sociabil e linia albastră.

Și cel mai important test științific: 
„testul autocolantelor"

Am determinat pentru fiecare copil
cine e cel mai bun prieten,

copilul pe care nu îl plac, un copil 
necunoscut, unul bolnav

și le-am dat stickere să împartă între ei.

Înaintea experimentului, au dat 
cele mai multe stickere prietenilor.

Copii de 4-5 ani, 20 minute
de trei ori pe săptămână.

După experiment, nu mai este discriminare.

Același număr de stickere pentru 
cel mai bun prieten și pentru ceilalți.

Ar trebui să facem asta 
în toate școlile din lume.

Și unde continuăm de aici?

(Aplauze)

Când Dalai Lama a auzit, 
i-a spus lui Richard Davidson

Mergi în 10, în 100 de școli,
în Națiunile Unite, în toată lumea.

Deci unde continuăm de aici?
Schimbarea individuală e posibilă.

Trebuie să așteptăm să apară
o genă altruistă în ADN-ul uman?

Ar lua 50 000 ani, prea mult pentru mediu.

Din fericire, există evoluția culturii.

Culturile, așa cum arată studiile
se schimbă mai repede decât genele.

Asta e vestea bună!

Atitudinile față de război s-au schimbat
dramatic de-a lungul anilor.

Schimbarea individuală și cea culturală
sunt interdependente

și putem avea o societate mai altruistă.

Și cum continuăm de aici?

Eu mă voi întoarce în est.

Acum tratăm 100 000 pacienți
pe ani prin proiectele noastre.

Avem 25 000 copii în școli,
cu 4% mai mulți.

Unii vor spune „Ce faceți voi
merge în practică,

dar funcționează în teorie?"

Tot timpul există și o anomalie pozitivă.

Așa că eu mă voi întoarce în sihăstrie,

să găsesc resursele interne 
să îi ajut pe alții.

Dar la nivel global, 
ce putem face?

Avem nevoie de trei lucruri:

îmbunătățirea cooperării:

învățarea prin cooperare în școli
în locul competiției.

Cooperare necondiționată în corporații;

poate fi competiție între corporații,
dar nu în cadrul lor.

Avem nevoie de armonie sustenabilă.
Iubesc acest termen!

Nu dezvoltare sustenabilă.

Armonie sustenabilă înseamnă
să reducem inegalitatea acum.

În viitor, vom face mai mult din mai puțin

și vom continua să creștem calitativ,
nu cantitativ.

Avem nevoie de o economie protectivă.

„Homo economicus" nu se poate confrunta
cu sărăcie în rândul celor mulți,

cu problema bunurilor comune
ale atmosferei, oceanelor.

Avem nevoie de o economie protectivă.

Dacă spui că în economie
trebuie să existe compasiune

ți se va spune: „Nu e treaba noastră!"

Dar dacă spui că lor nu le pasă,
asta nu dă bine!

Avem nevoie de suport local 
și responsabilitate globală.

Trebuie să extindem altruismul 
și la restul de 1,6 milioane de specii.

Necuvântătoarele sunt co-cetățeni
în această lume.

Și trebuie să îndrăznim să fim altruiști!

Trăiască revoluția altruistă!

Viva la revolución de altruismo!

(Aplauze)

Vă mulțumesc!

(Aplauze)