Ca un student amărât,
am fost frapat de-a lungul anilor
de modul în care unii oameni
cu provocări majore
par să găsească puterea în ei,
și am auzit zicala populară
despre găsirea înțelesului.
Și mult timp,
am crezut că înțelesul este acolo undeva,
un adevăr măreț așteptând să fie descoperit.
De-a lungul timpului, am realizat
că adevărul este irelevant.
Îl numim găsirea înțelesului,
dar mai bine l-am numi
inventarea înțelesului.
Ultima mea carte a tratat modul cum familiile
dau peste diverse provocări
sau copii neobișnuiți.
Una dintre mamele pe care le-am intervievat,
care avea doi copii
cu multiple dizabilități severe,
mi-a spus, "Oamenii ne spun întotdeauna
cuvinte ca,
"Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce",
dar copii ca ai noștrii
nu sunt predestinați ca și cadou.
Ei sunt un cadou pentru că asta am ales."
Facem acele alegeri toată viața.
Când eram în clasa a doua,
Bobby Finkel a organizat
o petrecere de zi de naștere
și a invitat pe toată lumea din clasă
mai puțin pe mine.
Mama a presupus că este o greșeală,
și a sunat-o pe dna Finkel,
care a spus că Bobby nu mă place
și nu mă vrea la petrecerea lui.
În acea zi,
mama m-a dus la grădina zoologică
și la o înghețată cu ciocolată.
Când eram în clasa a șaptea,
unul dintre copiii din autobuzul școlii
m-a poreclit "Percy"
ca răsplată pentru comportamentul meu,
și câteodată el și grupul lui
scandând acea provocare
pe toată durata călătoriei cu autobuzul școlii,
45 minute dus, 45 minute întors,
"Percy! Percy! Percy! Percy!"
Când eram în clasa a opta,
profesorul nostru de științe ne-a spus
că toți homosexualii masculi
dezvoltă o incontinență anală
datorită traumei la sfincterul anal.
Am absolvit liceul
fără să merg vreodată la cantină,
unde aș fi stat cu fetele
și ar fi râs de mine pentru asta,
sau aș fi stat cu băieții
și ar fi râs pentru că sunt băiat
care ar fi trebuit să stea cu fetele.
Mi-am petrecut copilăria cu un amestec
de îndurare și evitare.
Ce nu știam atunci,
dar știu acum,
este că evitarea și îndurarea
pot fi calea către găsirea înțelesului.
După ce ai descoperit înțelesul,
trebuie să încorporezi acel înțeles
într-o nouă identitate.
Trebuie să iei traumele și să le faci parte
a ceea ce ai devenit,
și trebuie să cuprinzi
cele mai dificile evenimente din viață
într-o poveste de succes,
demonstrând un sine mai bun
ca răspuns la lucrurile care rănesc.
O altă mamă pe care am intervievat-o
pe când lucram la cartea mea
fusese violată ca adolescentă,
și a avut un copil ca urmare a acelui viol,
care i-a distrus planurile de carieră
și i-a distrus toate relațiile emoționale.
Când am întâlnit-o, avea 50 de ani,
i-am spus,
"Te gândești vreodată la omul care te-a violat?"
Mi-a raspuns, "Mă gândeam cu furie,
dar acum doar cu milă."
Am crezut că se referea la milă
pentru că era atât de imatur
să facă un astfel de lucru teribil.
Am spus, "Milă?"
A spus, "Da",
pentru că are o fată frumoasă
și doi nepoți frumoși
și nu știe asta, pe când eu, da.
După cât se pare, eu sunt cea norocoasă".
Unele dintre luptele noastre
sunt lucruri cu care ne-am născut:
genul, sexualitatea, rasa, dizabilitatea.
Altele sunt lucruri care ni se întâmplă:
a fi un prizonier politic, a fi victima unui viol,
a fi un supraviețuitor Katrina.
Identitatea implică intrarea într-o comunitate
de unde să-ți iei energia,
și unde să aduci energie.
Implică substituirea lui "și" cu "dar"--
nu "Sunt aici, dar am cancer",
mai degrabă, "Am cancer și sunt aici".
Când suntem rușinați,
nu ne puteam spune povestea,
și poveștile sunt baza identității.
Descoperă înțelesul, construiește identitatea,
descoperă înțelesul și construiește identitatea.
Așa a apărut mantra mea.
Descoperirea înțelesului
se referă la a te schimba pe tine.
Construirea identității se referă la a schimba lumea.
Noi toți cei cu identități stigmatizate
ne confruntăm cu întrebarea asta zilnic:
cât de mult să tolerăm societatea
constrângându-ne,
și cât de mult să depășim limitele
pentru a avea o viață normală?
Descoperirea înțelesului și construirea identității
nu îndreaptă ceea ce-i greșit.
Face doar prețios ceea ce a fost greșit.
În ianuarie anul acesta,
Am mers la Myanmar
să interoghez prizonieri politici,
și am fost surprins
să-i găsesc mai puțin amari
decât am anticipat.
Majoritatea au comis crime cu bună știință
care i-au adus în închisoare,
și au mers cu capul sus,
și au ieșit tot cu capul
sus, câțiva ani mai târziu.
Dr. Ma Thida,
un leader activist al drepturilor omului
care aproape că a murit în închisoare
și a petrecut mulți ani în detenție solitară,
mi-a spus că era recunoscătoare gardienilor
pentru timpul pe care l-a petrecut meditând,
pentru înțelepciunea pe care a câștigat-o,
pentru șansa de a-și îmbunătăți
capacitățile de meditare.
A căutat înțelesul
și și-a transformat încercarea
într-o identitate crucială.
Dacă oamenii pe care i-am întâlnit
erau mai puțin amărâți decât am anticipat
pentru că erau în închisoare,
erau de asemenea
mai puțin emoționați decât am anticipat
despre procesul de reformă care avea
în țara lor.
Ma Thida spunea,
"Noi birmanii suntem remarcați
pentru grația extraordinară
de a lucra sub stres,
și mai avem suferință sub strălucire,"
a spus, "și faptul că au avut loc
aceste schimburi și schimbări
nu face să dispară problemele existente
în societatea noastră
pe care am învățat să le vedem atât de bine
în timp ce eram în închisoare."
Și am înțeles-o când spunea:
concesiile oferă doar puțină umanitate,
acolo unde umanitatea completă e datorată,
că firimiturile nu sunt aceleași
ca un loc la masă,
deci poți descoperi înțelesul
și să construiești identitatea
și încă să fii furios.
N-am fost niciodată violat,
și n-am fost niciodată în apropierea
unei închisori burmeze,
dar ca homosexual american,
am simțit prejudecata și chiar ura,
am descoperit înțelesul
și am construit identitatea,
o mișcare pe care am învățat-o de la oamenii
care au experimentat privare mai cruntă
decât am cunoscut eu.
În adolescență,
am făcut tot posibilul să fiu heterosexual.
M-am înscris
într-o terapie sexuală surogată,
unde persoane pe care eram încurajat
să-i numesc doctori
mi-au prescris să fac exerciții
cu femei pe care am fost încurajat
să le numesc surogate,
care nu erau chiar prostituate
care nu erau nimic altceva.
(Râsete)
Favorita mea
era o blondă din Deep South
care mi-a recunoscut în cele din urmă
că era necrofilă
că și-a luat acest job
după ce a avut probleme la morgă.
(Râsete)
Aceste experiențe mi-au permis
să am o relație fizică fericită cu femeile,
pentru care sunt recunoscător,
dar eram în război cu mine însumi,
descoperind răni teribile în mintea mea.
Nu căutăm experiențe dureroase
care ne distrug identitatea,
ci ne căutam identitățile
ca rezultat al experiențelor dureroase.
Nu putem suporta o suferință fără sens,
dar putem îndura o durere mare
dacă credem că are sens.
Alinarea are o influență mai mică
asupra noastră
decât lupta.
Am putea fi noi înșine fără plăcerile noastre,
dar nu fără nenorocirile noastre
care determină căutarea înțelesului.
"Prin urmare, găsesc plăcere în infirmități,"
Sf. Paul a scris în Corinteni 2,
"când sunt slab, sunt puternic."
În 1988, m-am dus la Moscova
să intervievez artiști ai subteranului sovietic,
și am crezut că munca lor este
disidența și politica.
Dar radicalismul lor se găsea de fapt
în reinserarea omenirii într-o societate
care anihila însuși omenirea,
și, într-un fel, societatea rusă
o face din nou.
Unul dintre artiștii
pe care i-am cunoscut mi-a spus:
"Ne-am antrenat pentru a fi îngeri, nu artiști."
În 1991, m-am întors să văd artiștii
despre care am scris,
și am fost alături de ei în timpul puci
care au pus capăt Uniunii Sovietice,
și erau printre organizatorii principali
ai rezistenței la acel puci.
Și în cea de-a treia zi a acelui puci,
unul dintre ei a sugerat
să ne îndreptăm către Smolenskaya.
Am mers acolo,
ne-am postat în fața uneia dintre baricade,
și puțin mai târziu,
a apărut o coloană de tancuri,
iar soldatul din tancul din față a spus,
"Avem ordin necondiționat
să distrugem această baricadă.
Dacă vă dați la o parte,
nu vă vom răni,
dar dacă rămâneți, nu vom avea de ales,
decât să vă omorâm."
Artistul cu care eram a spus,
"Acordă-ne un minut.
Acordă-ne un minut
să-ți spunem de ce suntem aici."
Iar soldatul și-a încrucișat brațele,
și artistul s-a lansat
într-o laudă Jeffersoniană a democrației
ca aceia dintre noi care trăiesc
într-o democrație Jeffersoniană
s-ar simți datori în prezent.
Au continuat,
soldatul privea,
a mai stat acolo un minut
după ce au terminat
și privindu-ne așa murdari în ploaie,
a spus, "Ce spuneți voi e adevărat,
și trebuie să ne înclinăm
în fața dorinței oamenilor.
Dacă ne eliberați destul spațiu
să ne întoarcem,
o s-o facem așa cum am venit."
Zis și făcut.
Câteodată, găsirea înțelesului
îți poate da cuvintele de care ai nevoie
pentru a lupta pentru libertatea ta.
Rusia mi-a trezit noțiunea de limonadă
că opresiunea naște puterea opoziției,
și am înțeles treptat ca era
fundament al identității.
A fost nevoie de identitate
să mă salveze de la nebunie.
Mișcarea drepturilor homosexualilor
susține o lume
în care deviațiile mele sunt o victorie.
Politica identității
lucrează întotdeauna pe două fronturi:
de a face mândri pe cei care au o condiție
sau caracteristică înnăscută,
și să determine lumea
să trateze astfel de oameni
mai blând și mai prietenos.
Sunt două lucruri separate,
însă progresul dintr-o sferă
are consecințe în cealaltă.
Politica identității poate fi narcisistă.
Oamenii preamăresc o diferență
doar pentru că este a lor.
Oamenii îngustează lumea și acționează
în grupuri distincte
fără empatie pentru celelalte.
Dar înțeleasă adecvat
și practicată cu înțelepciune,
politica identității ar trebui să extindă
ideea noastră de ceea ce înseamnă a fi uman.
Identitatea în sine
nu ar trebui să fie o etichetă
sau o medalie de aur
ci o revoluție.
Aș fi avut o viață mai ușoară
dacă aș fi fost heterosexual,
dar nu aș mai fi fost eu,
acum îmi place că sunt mai bun
decât ideea de a fi altcineva,
cineva care, să fiu cinstit,
nu am nici opțiunea de a fi
și nici capacitatea completă
de a-mi imagina.
Dar dacă alungi dragonii,
alungi eroii,
și ne atașăm
de caracteristicile eroilor din viața noastră.
M-am întrebat câteodată
dacă aș fi putut înceta
să urăsc acea parte din mine
fără mândria tehnicoloră a homosexualului,
a cărui manifestare este acest speech.
Mă consideram matur
când puteam simplu să fiu homosexual --
fără să accentuez acest lucru,
însă dezgustul de sine
al acelei perioade a lăsat un gol,
pe care celebrarea
trebuie să-l umple și să-l reverse,
și chiar dacă îmi plătesc
datoria privată de melancolie,
mai există o lume a homofobiei
care are nevoie de decade să se schimbe.
Într-o zi, a fi homoesexual va fi un simplu fapt,
fără coifuri de petrecere și vină,
dar nu încă.
Un prieten de-al meu care credea
că mândria de homosexual
depășește limitele,
a sugerat odată să orgănizăm
Săptamâna Umilinței Homosexualilor.
(Râsete) (Aplauze)
E o idee minunată,
însă vremea sa nu a venit încă.
(Râsete)
Și neutralitatea, care pare să se găsească
la jumătate între disperare și celebrare,
este de fapt finalul jocului.
În 29 de state ale S.U.A,
aș putea fi concediat
sau mi s-ar refuza închirierea
pe motiv că sunt homosexual.
În Rusia, legea anti-propagandă
a dus la oameni bătuți în stradă.
27 de țări africane
au dat legi împotriva sodomiei,
iar în Nigeria, homosexualii pot fi legal
lapidați,
iar linșările au devenit comune.
Recent, în Arabia Saudită,
doi bărbați prinși în acte carnale,
au fost condamnați
la 7,000 de lovituri de bici fiecare,
și drept rezultat sunt infirmi.
Deci cine poate găsi înțelesul
și să construiască identitatea?
Drepturile homosexualilor nu sunt
înainte de toate drepturile de căsătorie,
și pentru milioanele care locuiesc
în locuri de neconceput
fără resurse,
demnitatea este înșelătoare.
Sunt norocos că am descoperit înțelesul
și că am construit identitatea,
dar încă mai este un privilegiu rar,
și homosexualii merită mai mult colectiv
decat firimiturile justiției.
Și totuși, fiecare pas înainte
este atât de dulce.
În 2007, 6 ani după ce ne-am întâlnit,
partenerul meu și cu mine am decis
să ne căsătorim.
Întâlnirea cu John m-a făcut să descopăr
o mare fericire
și să elimin marea nefericire,
și câteodată, am fost atât de ocupat
cu dispariția întregii dureri
încat am uitat de bucurie,
care a fost la început
partea mai puțin remarcabilă pentru mine.
Căsătoria a fost o modalitate
de a ne declara dragostea
mai mult ca o prezentță
decât ca o absență.
Căsătoria ne-a adus în curând copii
și asta a însemnat noi înțelesuri
și noi identități, ale noastre și ale lor.
Vreau ca și copiii mei să fie fericiți,
și îi iubesc mai mult când sunt triști.
Ca tată homosexual, îi pot învăța
să domine ce nu-i bun în viața lor,
și cred că dacă reușesc
în a-i feri de nenorociri,
aș eșua ca părinte.
Un cărturar budist mi-a explicat odată
că cei din vest cred în mod greșit
că nirvana este ceea ce apare
când toată durerea este în urma ta
și aștepți decât fericire.
Dar asta nu ar fi nirvana,
pentru că fericirea ta din prezent
ar fi tot timpul umbrită
de bucuria din trecut.
Nirvana, a spus el, este cea la care ajungi
când doar fericire aștepți
și găsești în ceea ce părea doar suferință
semințele bucuriei tale.
Mă întreb câteodată
dacă aș fi putut găsi o astfel de împlinire
în căsătorie și copii
dacă ar fi apărut mai ușor,
dacă aș fi fost homosexual în tinerețe
sau dacă aș fi fost tânăr acum,
în oricare dintre cazuri
ar fi fost mai ușor acum.
Poate aș fi putut.
Poate că imaginația mea complexă
s-ar fi putut aplica la alte teme.
Dar căutarea înțelesului
contează mai mult decât găsirea înțelesului,
întrebarea nu e dacă aș fi mai fericit
pentru că am fost bruscat,
ci dacă alocarea înțelesului
acelor experiențe
m-a făcut un tată mai bun.
Tind să găsesc extazul în bucurii comune,
pentru că nu m-am așteptat ca acele bucurii
să-mi fie comune.
Cunosc mulți heterosexuali
care au căsnicii și familii fericite,
dar căsnicia unui homosexual
este atât de proaspată,
și familiile homosexuale
atât de emoționant de noi,
încât am descoperit înțelesul
în această surpriză.
În octombrie,
la cea de-a 50-a aniversare a mea
familia mi-a organizat o petrecere
în cinstea mea.
Și în mijlocul ei,
fiul meu i-a spus soțului meu
că dorește să țină un discurs,
iar John a spus,
"George, nu poți să ții un discurs.
Ai 4 ani."
(Râsete)
"Doar bunicul, unchiul David și cu mine
o să ținem discursuri în seara asta."
Dar George a insistat iar și iar,
și în final, John l-a dus la microfon,
și George a spus foarte tare,
"Doamnelor și domnilor,
puteți fi puțin atenți, vă rog."
Și toată lumea s-a întors uimită.
George a spus,
"Mă bucur că este ziua tatălui meu.
Mă bucur că avem toți tort.
Și tati, dacă ai fi copil,
aș fi prietenul tău."
Și m-am gândit - Mulțumesc.
M-am considerat dator
chiar și față de Bobby Finkel,
pentru că toate experiențele anterioare
m-au adus către acest moment,
și eram la urma urmei recunoscător
pentru o viață pentru care aș fi dat orice
la un moment dat să o schimb.
Activistul homosexual Harvey Milk
a fost întrebat odată de un homosexual mai tânar
ce ar putea face pentru a ajuta mișcarea.
Harvey Milk i-a spus,
"Mergi și spune cuiva."
Există întotdeauna cineva
care dorește să ne confiște
demnitatea,
și există întotdeauna povești care o refac.
Dacă trăim cu voce tare,
putem zdrobi ura
și lărgi viața cuiva.
Descoperă înțelesul. Construiește identitatea.
Descoperă înțelesul.
Alcătuiește-ți identitatea.
Și invită apoi lumea
să împărtășească bucuria ta.
Mulțumesc.
(Aplauze)
Mulțumesc. (Aplauze)
Mulțumesc. (Aplauze)
Mulțumesc. (Aplauze)