Oceanul ne definește planeta.
Ne susține,
și găzduiește mai mult de
jumătate din viața planetei de azi.
Prezența oceanului influențează
orice ființă vie.
Oriunde unde ar trăi aceasta.
Aerul pe care-l respirăm și
apa pe care o consumăm,
sunt corelate în cele din urmă
cu mările.
Oceanul ne influențează vremea
și ne stabilizează clima.
Nicăieri nu e mai puternic
și mai neiertător.
Și totodată, mai frumos
și infinit de fascinant.
Și de atâta vreme, considerăm
că oceanul ni se cuvine.
Acțiunile noastre au dus speciile
la limită.
Și au influențat habitatul
oceanului.
Indiferent cât de îndepărtat
sau cât de adânc.
Nu am înțeles ce face
oceanul pentru noi.
Efectele modificării climatice
au fost atenuate de către ocean.
Iar acum, suportăm consecințele:
mările se încălzesc, cresc,
și devin mult mai acide.
Ideea că, în următorul secol,
recifele de corali ar putea dispărea
este îngrijorătoare.
Cu toții avem nevoie
de un ocean sănătos,
așa că, trebuie să ne modificăm
comportamentul.
Împreună, cu o administrare corectă,
putem repopula mările.
Putem reduce poluarea marină,
și putem diminua impactul
acidificării oceanului.
Puterea de regenerare a oceanului
este remarcabilă,
dacă îi oferim șansa să o facă.
Încă nu este prea târziu.
Suntem pe punctul de a stabili
o nouă relație cu oceanul.
O relație mult mai înțeleaptă
și mai durabilă.
Alegerea ne aparține.