Ai cam 20.000 de gene în ADN-ul tău. Ele codifică moleculele care alcătuiesc corpul tău, de la keratina din unghii până la colagenul din vârful nasului la dopamina din jurul creierului. Alte specii au gene proprii. Un păianjen are gene pentru mătase. Un stejar are gene pentru clorofilă ce transformă lumina în lemn. Aşadar de unde vin toate aceste gene? Depinde de gene. Oamenii de ştiinţă cred că viaţa a început pe Pământ acum 4 miliarde de ani. Primele forme de viaţă erau microbii primitivi cu un set de gene de bază pentru sarcini de bază cerute de supravieţuire. Au transmis genele de bază puilor lor prin miliarde de generaţii. Multe din ele fac acelaşi lucruri şi azi, precum copierea ADN. Niciunul din aceşti microbi nu are gene pentru mătase sau dopamină. Există mai multe gene azi pe Pământ decât erau înainte. Se pare că multe din aceste gene suplimentare au luat naştere din greşeală. De fiecare dată când o celulă se divide produce o nouă copie a ADN-ului său. Uneori copiază de două ori aceeași secvență ADN. În acest proces, poate face o copie suplimentară a unuia dintre genele sale. Iniţial, genele suplimentare lucrează la fel ca genele originale. Dar de-a lungul generaţiilor pot suferi mutaţii noi. Aceste mutaţii pot schimba modul de funcţionare a noilor gene, şi noua genă se poate duplica iar. Un număr surpinzător de mare din genele mutante au apărut mai recent; multe în doar ultimele milioane de ani. Cele mai recente au evoluat după ce specia noastră s-a desprins de verii noştri, maimuţelele. Deși poate dura peste un milion de ani ca o singură genă să dea naştere unei familii întregi de gene, oamenii de ştiinţă au găsit că o dată ce noile gene evoluează, pot prelua rapid funcţii esenţiale. De exemplu, sunt sute de gene pentru proteinele din nasul nostru care detectează moleculele de miros Mutaţiile permit diferitelor molecule să le detecteze, dându-ne capacitatea de a percepe trilioane de mirosuri diferite. Uneori mutaţiile au un efect mai mare asupra noilor copii de gene. Pot cauza ca o genă să-şi producă proteina într-un organ diferit, sau într-o altă perioadă a vieţii, sau proteina poate îndeplini o cu totul altă funcție. Șerpii, de exemplu, au o genă care produce o proteină pentru a ucide bacteriile. Cu mult timp în urmă o genă se duplica şi noua genă suferea o mutaţie. Acea mutaţie schimba semnalul genelor acolo unde trebuia să facă proteina. În loc să devină activă în pancreasul şarpelui, a început să producă acestă proteină care ucide bacteriile în gura şarpelui. Când şarpele îşi muşcă prada, această enzimă intră în rana animalului. Și cum acestă proteină avea un efect nociv, şi ajuta şarpele să prindă mai multă pradă, a devenit favorizată de selecție. Deci ce era o genă în pancreas a devenit venin în gură care ucide prada şarpelui. Şi există şi mai multe feluri incredibile pentru a produce noi gene. ADN-ul animalelor, plantelor şi al altor specii conţin secvențe lungi fără nicio proteină care să codeze genele. Atât cât pot spune oamenii de ştiinţă, multe secvenţe aleatoare nu servesc la nimic. Aceste secvenţe ADN uneori suferă mutaţii, exact ca şi genele. Alteori aceste mutaţii întorc ADN-ul într-un loc în care o celulă să o poată citi. Brusc, celula produce o nouă proteină. La început, proteina poate fi inutilă sau chiar dăunătoare, dar multe mutaţii pot schimba forma proteinei. Proteina poate începe făcând ceva util, ceva ce face un organism mai sănătos, mai puternic, mai capabil de reproducere. Cercetătorii au descoperit multe gene funcționale în multe locuri din corpurile animaelor. Aşadar, cele 20.000 de gene ale noastre au origini multiple, de la originea vieţii la noile gene care încă mai apar "de nuovo". Cât timp va exista viaţă pe Pământ se vor produce noi gene.