În secolul al XVI-lea,
matematicianul Robert Recorde
a scris o carte numită
„Piatră pentru ascuţirea minţii”
pentru a le preda algebra
studenților englezi.
Însă el se cam săturase să scrie
cuvintele „este egal cu” iar și iar.
Soluția sa?
A înlocuit acele cuvinte
cu două segmente paralele orizontale,
deoarece credea că nu existau
alte două lucruri mai egale ca acelea.
Ar fi putut el folosi
patru segmente în loc de două?
Desigur.
Ar fi putut folosi segmente verticale?
De fapt, unii chiar așa au făcut.
Nu există vreun motiv ca semnul egalității
să arate ca în zilele noastre.
La un moment dat, pur și simplu
s-a răspândit, asemenea unui meme.
Tot mai mulți matematicieni
au început să îl folosească,
iar în final, a devenit simbolul standard
pentru egalitate.
Matematica are multe simboluri.
Linii,
puncte,
săgeți,
litere englezești,
litere grecești,
exponenți,
indici.
Poate arăta ca un amestec nedescifrabil.
E normal ca această mulțime de simboluri
să pară puțin intimidantă
și să vă întrebați
de unde provin toate acestea.
Uneori, precum scria însuși Recorde
despre semnul lui pentru egalitate,
există o concordanță între simbol
și ceea ce reprezintă acesta.
Un alt exemplu ar fi semnul „plus”
pentru adunare,
care se trage de la condensarea
cuvântului latinesc „et”, însemnând „și”.
Uneori, totuși, alegerea simbolurilor
poate fi mai arbitrară,
ca atunci când un matematician
numit Christian Kramp
a introdus semnul exclamării
pentru factoriale
doar pentru că necesita o prescurtare
pentru expresii ca acestea.
De fapt, toate aceste simboluri
au fost inventate sau preluate
de către matematicienii care au vrut
să evite repetiția
sau uzul de multe cuvinte
pentru a scrie idei matematice.
Multe dintre simbolurile
folosite în matematică sunt litere,
de obicei din alfabetul latinesc
sau cel grecesc.
Caracterele reprezintă de multe ori
cantități necunoscute
și relații între variabile.
Ele evocă numere specifice
care apar frecvent,
dar care ar fi dificil sau imposibil
de scris complet sub formă zecimală.
Dar și seturi de numere și ecuații întregi
pot fi reprezentate cu litere.
Alte simboluri sunt folosite
pentru a reprezenta operații.
Unele dintre acestea sunt valoroase
în mod special ca prescurtări,
întrucât concentrează operații repetitive
într-o singură expresie.
Adunarea repetată a aceluiași număr
este abreviată cu semnul înmulțirii
ca să nu ocupe mai mult spațiu
decât este nevoie.
Un număr înmulțit cu sine însuși
este indicat de un exponent
care arată de câte ori
este repetată operația.
Iar o înșiruire de termeni
consecutivi adunați
este prescurtată sub semnul Sigma.
Aceste simboluri scurtează ecuații lungi
la termeni mai mici
care sunt mult mai ușor de manevrat.
Simbolurile pot oferi instrucțiuni concise
despre realizarea calculelor.
Considerați următorul set de operații
ale unui număr.
Alegeți un număr la care să vă gândiți,
îl înmulțiți cu doi,
scădeți unu din rezultat,
înmulțiți noul rezultat cu sine însuși,
împărțiți următorul rezultat la trei
și adunați unu rezultatului final.
Fără simboluri și convenții,
am avea în față acest bloc de text.
Cu ele, avem o expresie
compactă și elegantă.
Uneori, ca la semnul egalității,
aceste simboluri comunică
semnificații prin formă.
Multe, totuși, sunt arbitrare.
A le înțelege constă în memorarea
a ceea ce înseamnă
și aplicarea acestora în diverse contexte
până se prind, ca într-o limbă vorbită.
Dacă am întâlni
o civilizație extraterestră,
probabil că ar avea
un set de simboluri complet diferit.
Dacă ar gândi câtuși de puțin ca noi,
probabil ar avea simboluri,
iar acestea ar putea
corespunde cu ale noastre.
Ei ar avea propriul semn al înmulțirii,
propriul simbol pentru pi
și, desigur, semnul egalității.