Cuvântul ”feromon” este foarte puternic. Evocă sex, abandon, pierdere de control, așadar e un cuvânt important. Dar are doar 50 de ani. A fost inventat in 1959. Dacă introduci ”feromon” într-un motor de căutare online, ce probabil că ai făcut deja, vei obține milioane de rezultate. Cam toate site-urile respective încearcă să îțî vândă ceva care să te facă irezistibil pentru 10 dolari sau mai mult. E o idee foarte ispititoare, iar moleculele menționate fac totul să sune științific. Sunt cuvinte foarte lungi, de genul androstenol, androstenon sau androstenedion. Sună din ce în ce mai bine, și dacă mai adaugi halate albe de laborator îțî imaginezi știință fantastică în spatele lor. Din păcate, acestea sunt doar pretenții frauduloase susținute de o ”știință” suspectă. Deși mulți cercetători lucrează la ce cred ei că sunt feromoni umani, și care publică in jurnale respectabile, la baza acestora, în ciuda experimentelor sofisticate, chiar nu există o cercetare solidă în spatele lor, pentru că nimeni nu a parcurs sistematic toate mirosurile produse de corpul uman. Emanăm mii de tipuri de molecule. Suntem mamifere. Producem multe mirosuri. Nimeni nu a cercetat sistematic ca să afle exact care molecule sunt feromoni. Au luat doar câteva, și toate experimentele sunt bazate pe ele, dar nu e nicio dovadă. Asta nu înseamnă că mirosul nu e important pentru oameni. Unii sunt chiar mari entuziaști, unul din ei a fost Napoleon. Dacă vă amintiți faimoasele lui cuvinte scrise de pe câmpul de luptă pentru iubita sa, Împărăteasa Josephine: ”Nu te spăla. Vin acasă.” (Râsete) Nu voia ca ea să iși piardă nimic din bogăție înainte ca el să ajungă acasă. Și acum, sunt multe site-uri care oferă așa ceva ca specialitate. Însă în același timp, cheltuim cam la fel de mulți bani cu scosul mirosurilor din noi, pe cât cheltuim pe parfumuri, parfumurile fiind afaceri de miliarde de dolari. În continuare vă voi spune ce sunt de fapt feromonii, de ce cred eu că e de așteptat ca oamenii să aibă feromoni, care sunt confuziile legate de feromoni, ca apoi, să finalizez cu drumul promițător care ne arată în ce direcție ar trebui să o luăm. Grecii antici știau de câini că își emit semnale invizibile între ei. O cățea în călduri trimite un semnal invizibil cățeilor la mile depărtare, nu e un sunet, ci un miros. Dacă iei mirosul cățelei pe o cârpă, câinii ar fugări cârpa. Problema pentru toți care observau acest fapt era că nu puteau identifica moleculele. Nu se putea demonstra că e un proces chimic. Motivul este că fiecare din aceste animale produce cantități foarte mici, iar în cazul câinelui, câinii simt mirosul, dar oamenii nu. Doar în 1959 o echipa germană, după 20 de ani de căutare a moleculelor, a descoperit și identificat primul feromon, feromonul sexual al fluturelui de mătase. A fost o alegere inspirată pentru că Adolf Butenandt și echipa sa, au avut nevoie de jumătate de milion de fluturi ca să adune destul material pentru analiza chimică. El a creat un model pentru analiza feromonilor. El a parcurs sistematic, arătând că doar molecula în cauză era cea care stimula masculii și nu toate celelalte. A analizat totul cu atenție. A sintetizat molecula, apoi a probat-o pe masculi făcându-i să reacționeze la ea dovedind-i astfel existența. Așa se închide cercul. Asta nu s-a făcut niciodată cu oameni: nimic sistematic, nici o demonstrație adevărată. Acest concept nou, avea nevoie de un cuvânt nou, iar acesta a fost ”feromon”, însemnând de fapt o incitare transferată între indivizi. Din 1959, feromonii s-au găsit peste tot în lumea animală, în masculi și în femele. Valabil și sub apă la peștișorii de aur și homari. Cam la toate mamiferele la care vă puteți gândi a fost identificat un feromon, și desigur, la multe insecte. Deci știm de existența feromonilor în tot regatul animalelor. Dar oamenii? În primul rând, bineînțeles, suntem mamifere, și mamiferele sunt mirositoare. Iar orice stăpân de căței poate spune că noi mirosim și că ei miros. Dar adevăratul motiv ca să credem că oamenii au feromoni este schimbarea care apare când ne maturizăm. Mirosul unei camere de adolescenți e diferită de aceea a unui copil mic. Ce s-a schimbat? E, evident, pubertatea. Împreună cu părul pubian și de la subsuori, glande noi încep să secrete în acele locuri, și în asta constă schimbarea de miros. Dacă am fi alte mamifere, sau orice alte animale, am spune că ”Asta are legătură cu feromonii”, și am începe să-i căutam ca lumea. Dar sunt anumite probleme care explică de ce nu s-a căutat feromonul și la oameni. Sunt, într-adevăr, probleme. Prima dintre acestea e probabil susprinzătoare. E vorba de cultură. Fluturii de mătase nu prea învață despre cum e bine să miroși, dar oamenii învață, iar până pe la 4 ani, orice miros, oricât de insuportabil, e pur și simplu interesant. Și pot înțelege de ce părinții se chinuie să îi oprească pe copii să atingă caca, fiind ceva așa de frumos mirositor. Treptat învățăm ce nu e bine, și mai învățăm pe lângă ce nu e bine, ce e bine. Brânza din spatele meu e o delicatese britanică sau englezească. E Stilton maturat albastru. Ca asta să aibe gust bun pentru un străin e de neconceput. Orice cultură are mâncarea ei specială și delicatese naționale. Dacă ai fi din Islanda, mâncarea națională ar fi carne de rechin putrezit. Toate astea sunt gusturi dezvoltate, formând aproape un indiciu de identitate. Faci parte dintr-un grup. Al doilea fapt e simțul mirosului. Fiecare are o lume unică a mirosurilor, în sensul că ceea ce mirosim, mirosim cu toții altfel. Mirosul a fost cel mai greu de elucidat dintre toate simțurile. Premiul Nobel câștigat de Richard Axel și Linda Buck a fost înmânat de abia în 2004 pentru elucidarea funcționării mirosului. E greu de explicat, anumiți nervi din creier se întind până în nas, și acești nervi din nas expuși la aer sunt receptori. Molecule odorizante ajung în nas prin aerul inhalat și interacționează cu receptorii. Dacă se fixează pe receptori, trimit semnale nervului care vor fi transmise creierului. Nu avem doar un fel de receptor. Oamenii au în jur de 400 de receptori diferiți iar creierul știe ce mirosim din cauza combinațiilor de receptori cu celule nervoase emise trimițând mesaje creierului în mod combinatorial. dar e mai complicat, pentru că fiecare din cei 400 este diferit și în funcție de ce variantă ai, poți mirosi coriandru, cilantro, planta aia, ca ceva delicios sau ca ceva ca săpunul. Deci fiecare are un simț unic al mirosului, și asta complică totul când studiezi mirosul. Trebuie să vorbim despre subsuori, și recunosc că ale mele sunt foarte bune. Nu o să vi le arăt, pentru că ăsta e locul în care s-a căutat cel mai mult după feromoni. Și dintr-un motiv foarte bun, primatele au subsuori ca o caracteristică unică. Celelalte primate au glande de simțuri în alte zone ale corpului. Gorilele au subsuorile astea pline de glande secretoase care produc mirosuri constant, și astfel foarte multe molecule. Când sunt secretate din glande, moleculele sunt fără miros. Nu miros a nimic, ci doar bacteria minunată care crește în pădurile ecuatoriale în păr produce acele mirosuri pe care le știm și iubim. Așadar, dacă vrei să diminuezi din miros scapă de părul de la subsuoară, aceasta fiind o variantă practică în a elimina habitatul bacteriilor, și vei fii mai puțin mirositor pentru o periodă mai lungă de timp. Chiar dacă ne-am concentrat pe subsuori, probabil pentru că din aceste locuri e mai puțin jenant să ceri mostre de la cineva, mai e un motiv pentru care nu căutam aici dupa feromonul sexual universal. Și anume, 20% din populația lumii nu are subsuori urât mirositoare ca ale mele. Mă refer la cei din China, Japonia, Coreea și din alte părți din nordul Asiei. Pur și simplu ei nu secretă acele molecule fără miros pe care bacteriile iubesc să producă mirosuri de care credeam în mod etnocentric că sunt caracteristice subsuorilor. Deci nu se aplică la 20% din populația lumii. Așadar ce e de făcut pentru a găsi feromonii umani? Sunt sigur de existența lor. Suntem mamifere, iar ca toate celelalte mamifere probabil că îi avem și noi. Ce ar trebui să facem e să o luăm de la început, și să căutăm pe tot corpul. Nu contează cât e de jenant, trebuie să îi căutam și pentru prima dată să ne uităm unde nu a îndrăznit nimeni până acum. Va fi greu și jenant, dar trebuie să căutăm. Și trebuie să ne întoarcem la ideile folosite de Butenandt pe când studia fluturele de mătase. Trebuie să căutăm sistematic prin toate moleculele produse, și să deducem care sunt cu adevărat feromoni. Nu e destul să alegem un cuplu și să spunem că sunt de ajuns. Trebuie să demonstrăm că aceste molecule chiar au efectul presupus. E o echipă de care sunt impresionat. Sunt în Franța și succesul lor precedent a fost să identifice feromonul mamar la iepuri. Acum se concentrează pe oameni: mame și copii. Acesta e un bebe care bea lapte de la sânul mamei. Sfârcul ei nu se vede deloc de capul copilului. Ceea ce vedeți e un strop alb, cu o săgeată îndreptată spre el. E secreția glandelor areolare. Le avem cu toții, bărbați și femei, sunt umflăturile acelea micuțe din jurul sfârcului, care în cazul femeilor care lactează, încep să secreteze. E o secreție foarte interesantă. Benoist Schaal și echipa sa au creat un simplu test pentru a afla ce efect are această secreție, fiind de fapt un biotest. Acesta e un copil dormind, sub nasul căruia e o tijă curată de sticlă. Copilul doarme în continuare, fără să arate vreun interes. Dar în cazul unei mame ale cărei glande areolare sunt în secreție, nefiind vorba de recunoaștere, poate fi vorba de orice mamă, dacă luăm secreția și o punem sub nasul bebelui, obținem o reacție cu totul diferită. E reacția unui cunoscător de delicii, care iși deschide gura scoate limba și începe să sugă. Dacă provine de la orice mamă, chiar ar putea fi vorba de feromon. Nu e vorba de recunoaștere individuală. Poate fi orice mamă. De ce e asta important, în afara faptului că e interesant. Pentru că femeile variază în numărul de glande areolare, și e o legătură între ușurința cu care încep bebelușii să sugă și numărul de glande areolare ale femeii. Se pare că, cu cât mai multă secreție produsă cu atât mai repede va începe copilul să sugă. Ca mamifer, cea mai periculoasă perioadă din viață, sunt primele ore după naștere. Dacă nu vei lua acea primă gură de lapte, nu vei supraviețui. Vei muri. Cum mulți pentru mulți bebeluși e greu să ia prima masă, pentru că nu primesc stimulația necesară, dacă am identifica exact molecula specifică, și echipa franceză e foarte prudentă, deci dacă am identifica acea moleculă, dacă am sintetiza-o, ar însemna că bebelușii prematuri ar suge mai repede, și că fiecare copil ar avea șanse mai bune de supraviețuire. Așadar vreau să discut doar acest exemplu în care o abordare sistematică și științifică chiar ar ajuta înțelegerea cu privire la feromoni. Ar putea fi tot felul de intervenții medicale. Ar putea fi multe lucruri făcute cu ajutorul feromonilor de care nu știm nimic în acest moment. Trebuie să ținem minte că feromonii nu au legătura doar cu sexul. Sunt tot felul de lucruri posibile în viața unui mamifer. Așa că trebuie mers înainte și cercetat mai mult. Sunt multe de descoperit. Vă mulțumesc mult. ( Aplauze )