Cum ți-ai descoperit pasiunea sau cum ți-ai găsit chemarea? Ai fost expus la ea? Sau prin încercare și eroare? Ca avocat al drepturilor copilului, Marian Wright Edelman a spus: „Nu poți fi ceea ce nu poți vedea.” Din fericire, acum trăim într-o perioadă în care apar tehnologii ce ne pot ajuta să rezolvăm această problemă. În ultimii doi ani, am derulat un program de exindere a realității care permite elevilor de gimnaziu din toată țara să se transpună într-un biolog marin — chiar dacă ei nu au văzut niciodată oceanul. Un elev de clasa a șaptea ce a absolvit recent programul nostru a spus: „M-aș putea vedea om de știință, pentru că mi-a plăcut acest joc.” Acest feedback m-a emoționat cu adevărat, pentru că prea puțini elevi se văd oameni de știință. Un studiu din 2014 a arătat că 57% din elevii din clasa a opta și a noua au spus: „Știința nu e pentru mine.” Întâmplător, tot în 2014, am cunoscut-o pe Mandë Holford, biochimist marin, și pe Lindsay Portnoy, psiholog educațional. Noi trei împărtășeam o pasiune pentru a-i face pe elevi entuziaști și confortabili cu știința. Ne-am gândit cum am putea crea pentru copii cea mai realistă experiență a unei cariere științifice. Am discutat studiile; ele arătau că elevii își asumă riscuri atunci când se joacă. Așadar, noi trei am început o companie de jocuri educative pentru a anima știința. Realitatea virtuală părea să aibă costuri reduse și accesibilitate în creștere. În plus, studiile academice au arătat că realitatea virtuală sporește fixarea cunoștințelor acumulate. Asta era perfect, pentru că doream să ajungem în școli pentru a avea acces la cel mai mare număr de elevi posibil, și în special elevi care au fost subreprezentați în cercetare. Cu finanțarea oferită de Fundația Națională de Știință, am început să dezvoltăm un program de realitate extinsă care combina realitatea virtuală cu un jurnal digital personalizat. Am lucrat cu profesori la dezvoltarea ideei, pentru a ne asigura că totul se potrivește perfect la curricula existentă și pentru a ajuta profesorii să folosească tehnologia de ultimă oră în sala de clasă. Noi am conceput realitatea virtuală Google Cardboard, care necesită doar un smartphone și un aparat VR din carton în valoare de 10$. Cu aceast set ieftin, elevii sunt transportați într-o expediție subacvatică. Elevii își folosesc jurnalul digital pentru a lua notițe, pentru a răspunde la întrebări și pentru a construi modele și dezvolta ipoteze. Elevii merg apoi în lumea virtuală să testeze ipotezele, să vadă dacă sunt adevărate, așa cum oamenii de știință merg pe teren în carierele lor. Când elevii revin la jurnalul lor digital, ei își împărtașesesc observațiile, ipotezele, gândirea și argumentarea. Răspunsurile scrise ale elevilor și interacțiunile virtuale ale acestora sunt toate actualizate live într-un panou de evaluare al profesorului, unde acesta poate urmări progresul elevilor și poate să îi ajute dacă este necesar. Pentru o înțelegere mai bună, am să vă arăt puțin din ceea ce văd elevii. Aceasta este realitatea virtuală când sunt sub apă și observă flora și fauna. Acesta este jurnalul digital în care elevii construiesc modele prin selectarea a ceea ce se așteaptă să vadă. Aici, își susțin ideile cu argumente. Și aici este panoul profesorului care arată progresul și permite profesorului să vadă răspunsurile elevilor în timp real. Când am creat BioDive, ne-am dorit să ne axăm pe accesibilitate, așa că l-am construit astfel încât patru elevi să folosească un singur telefon. Am știut, de asemenea, că cercetarea științifică implică colaborare, așa că am construit activitățile care să poată fi rezolvate doar în echipă, întrucât fiecare elev e expert într-o locație geografică diferită. Având în vedere că creierul acestor copii încă se dezvoltă, am limitat fiecare activitate la maximum două minute. Și, în sfârșit, deoarece repetarea e importantă în memorarea cunoștințelor, am gândit BioDive astfel încât să aibă loc pe parcursul a cinci ore de curs. Am început experimentele pilot BioDive în 2017 în 20 de școli din New York și New Jersey. Am vrut să observăm elevii în timp ce foloseau această nouă tehnologie. Acum, în 2019, avem experimente pilot in 26 de state. Ce au spus profesorii care au folosit programul nostru: „A fost un mod frumos de a arăta dinamica oceanului fără luxul de a fi acolo, întrucât noi suntem în Ohio!” (Râsete) „Este uluitor!” „Elevii au fost în totalitate implicați!” Dar ce ne oferă cu adevărat speranță e ce auzim de la elevi. „M-am simțit de parcă eram acolo!” „E un mod interactiv și distractiv de a învăța!” „Chiar mi-a dat exemple realiste despre modul în care apar aceste organisme!” „M-am putut vedea om de știință pentru că pare de-a dreptul distractiv!” Feedback-ul primit nu a fost mereu pozitiv. Când am început, am cerut părerile elevilor despre ce le place și ce nu și ce li se pare derutant. Apoi am început să întrebăm ce și-ar dori să poată face. Feedback-ul lor ne-a oferit lucruri concrete pe care să le integrăm pentru a ne asigura că ținem cont de părerile elevilor în ce creăm. Per total, ce am învățat este că acesta e începutul unei noi platforme ce le oferă elevilor atât vocea, cât și puterea de a decide cum vor să își influențeze viitoarele cariere. Noi ne-am axat pe cercetare, pentru că e nevoie de oameni de știință care să ne ajute să ne rezolvăm provocările actuale și viitoare. Dar realitatea virtuală ar putea susține elevi în orice domeniu. Cum am putea susține elevii în explorarea tuturor dorințelor lor cu aceste experiențe noi și șansa de a învăța direct de la sursă? Oare am putea crea seturi VR accesibile care să le permită să se cufunde în literatura orală sau în momente critice ale istoriei? Realitatea extinsă are potențialul de a schimba traiectoria vieții copiilor noștri și de a-i îndruma spre cariere de neimaginat deoarece le oferă șansa de a vedea ce ar putea deveni. Vă mulțumesc! (Aplauze)