Cum ți-ai descoperit pasiunea
sau cum ți-ai găsit chemarea?
Ai fost expus la ea?
Sau prin încercare și eroare?
Ca avocat al drepturilor copilului,
Marian Wright Edelman a spus:
„Nu poți fi ceea ce nu poți vedea.”
Din fericire, acum trăim într-o perioadă
în care apar tehnologii ce ne pot ajuta
să rezolvăm această problemă.
În ultimii doi ani,
am derulat un program
de exindere a realității
care permite elevilor de gimnaziu
din toată țara
să se transpună într-un biolog marin —
chiar dacă ei nu au văzut
niciodată oceanul.
Un elev de clasa a șaptea ce a absolvit
recent programul nostru a spus:
„M-aș putea vedea om de știință,
pentru că mi-a plăcut acest joc.”
Acest feedback m-a emoționat cu adevărat,
pentru că prea puțini elevi
se văd oameni de știință.
Un studiu din 2014 a arătat că 57%
din elevii din clasa a opta și a noua
au spus: „Știința nu e pentru mine.”
Întâmplător, tot în 2014,
am cunoscut-o pe Mandë Holford,
biochimist marin,
și pe Lindsay Portnoy,
psiholog educațional.
Noi trei împărtășeam o pasiune
pentru a-i face pe elevi entuziaști
și confortabili cu știința.
Ne-am gândit cum am putea
crea pentru copii
cea mai realistă experiență
a unei cariere științifice.
Am discutat studiile;
ele arătau că elevii își asumă riscuri
atunci când se joacă.
Așadar, noi trei am început
o companie de jocuri educative
pentru a anima știința.
Realitatea virtuală părea să aibă costuri
reduse și accesibilitate în creștere.
În plus, studiile academice au arătat
că realitatea virtuală sporește
fixarea cunoștințelor acumulate.
Asta era perfect,
pentru că doream să ajungem în școli
pentru a avea acces
la cel mai mare număr de elevi posibil,
și în special elevi care au fost
subreprezentați în cercetare.
Cu finanțarea oferită
de Fundația Națională de Știință,
am început să dezvoltăm
un program de realitate extinsă
care combina realitatea virtuală
cu un jurnal digital personalizat.
Am lucrat cu profesori
la dezvoltarea ideei,
pentru a ne asigura că totul se potrivește
perfect la curricula existentă
și pentru a ajuta profesorii să folosească
tehnologia de ultimă oră în sala de clasă.
Noi am conceput
realitatea virtuală Google Cardboard,
care necesită doar un smartphone
și un aparat VR din carton
în valoare de 10$.
Cu aceast set ieftin,
elevii sunt transportați
într-o expediție subacvatică.
Elevii își folosesc jurnalul digital
pentru a lua notițe,
pentru a răspunde la întrebări
și pentru a construi modele
și dezvolta ipoteze.
Elevii merg apoi în lumea virtuală
să testeze ipotezele,
să vadă dacă sunt adevărate,
așa cum oamenii de știință merg pe teren
în carierele lor.
Când elevii revin la jurnalul lor digital,
ei își împărtașesesc
observațiile, ipotezele,
gândirea și argumentarea.
Răspunsurile scrise ale elevilor
și interacțiunile virtuale ale acestora
sunt toate actualizate live
într-un panou de evaluare al profesorului,
unde acesta poate urmări
progresul elevilor
și poate să îi ajute dacă este necesar.
Pentru o înțelegere mai bună,
am să vă arăt
puțin din ceea ce văd elevii.
Aceasta este realitatea virtuală
când sunt sub apă
și observă flora și fauna.
Acesta este jurnalul digital
în care elevii construiesc modele
prin selectarea a ceea ce
se așteaptă să vadă.
Aici, își susțin ideile cu argumente.
Și aici este panoul profesorului
care arată progresul
și permite profesorului să vadă
răspunsurile elevilor în timp real.
Când am creat BioDive,
ne-am dorit să ne axăm pe accesibilitate,
așa că l-am construit astfel încât patru
elevi să folosească un singur telefon.
Am știut, de asemenea, că cercetarea
științifică implică colaborare,
așa că am construit activitățile
care să poată fi rezolvate
doar în echipă,
întrucât fiecare elev e expert
într-o locație geografică diferită.
Având în vedere că creierul acestor copii
încă se dezvoltă,
am limitat fiecare activitate
la maximum două minute.
Și, în sfârșit,
deoarece repetarea e importantă
în memorarea cunoștințelor,
am gândit BioDive astfel încât să aibă loc
pe parcursul a cinci ore de curs.
Am început experimentele pilot
BioDive în 2017
în 20 de școli din New York și New Jersey.
Am vrut să observăm elevii în timp
ce foloseau această nouă tehnologie.
Acum, în 2019,
avem experimente pilot in 26 de state.
Ce au spus profesorii
care au folosit programul nostru:
„A fost un mod frumos de a arăta dinamica
oceanului fără luxul de a fi acolo,
întrucât noi suntem în Ohio!”
(Râsete)
„Este uluitor!”
„Elevii au fost în totalitate implicați!”
Dar ce ne oferă cu adevărat speranță
e ce auzim de la elevi.
„M-am simțit de parcă eram acolo!”
„E un mod interactiv și distractiv
de a învăța!”
„Chiar mi-a dat exemple realiste despre
modul în care apar aceste organisme!”
„M-am putut vedea om de știință
pentru că pare de-a dreptul distractiv!”
Feedback-ul primit
nu a fost mereu pozitiv.
Când am început,
am cerut părerile elevilor
despre ce le place
și ce nu
și ce li se pare derutant.
Apoi am început să întrebăm
ce și-ar dori să poată face.
Feedback-ul lor ne-a oferit
lucruri concrete pe care să le integrăm
pentru a ne asigura că ținem cont
de părerile elevilor în ce creăm.
Per total, ce am învățat este
că acesta e începutul unei noi platforme
ce le oferă elevilor
atât vocea, cât și puterea
de a decide cum vor să își influențeze
viitoarele cariere.
Noi ne-am axat pe cercetare,
pentru că e nevoie de oameni de știință
care să ne ajute să ne rezolvăm
provocările actuale și viitoare.
Dar realitatea virtuală ar putea susține
elevi în orice domeniu.
Cum am putea susține elevii
în explorarea tuturor dorințelor lor
cu aceste experiențe noi
și șansa de a învăța direct de la sursă?
Oare am putea crea seturi VR accesibile
care să le permită să se cufunde
în literatura orală
sau în momente critice ale istoriei?
Realitatea extinsă are potențialul
de a schimba traiectoria
vieții copiilor noștri
și de a-i îndruma spre cariere
de neimaginat
deoarece le oferă șansa
de a vedea ce ar putea deveni.
Vă mulțumesc!
(Aplauze)