Un nou virus apare și se împrăștie
ca un incendiu.
Pentru a-l putea ține sub control,
cercetătorii trebuie să afle
mai întâi cine e infectat.
Există două tehnici esențiale
de testare virală:
una îți spune dacă ai virusul,
iar cealaltă îți arată
dacă l-ai avut deja.
Deci cum funcționează mai exact
aceste teste?
PCR sau reacția de polimerizare în lanț
țintește materialul genetic
al virusului din corp
și e folosită pentru diagnosticarea
unei persoane în prezent infectate.
Totuși, acest material genetic
poate fi prezent în cantități insesizabile
care fac detectarea foarte dificilă.
Aici intervine reacția
de polimerizare în lanț:
e folosită des pentru a amplifica
informația genetică
la cantități destul de mari
încât să poată fi detectată cu ușurință.
Pentru a elabora un test PCR
pentru un virus nemaivăzut până acum,
cercetătorii îi secvenționează mai întâi
materialul genetic, sau genomul,
și identifică regiuni care sunt unice
pentru acel virus.
PCR-ul țintește apoi aceste segmente.
Un test PCR începe
prin colectarea unei probe:
poate fi sânge pentru virusul hepatic,
fecale pentru virusul poliomielitic
și probe din nas sau gât
pentru coronavirus.
Proba este dusă la un laborator central
unde se face o testare PCR
pentru a identifica prezența
genomului virusului.
Informația genetică poate fi înscrisă
în ADN sau ARN.
HPV-ul, de exemplu, folosește ADN-ul,
pe când SARS-CoV-2, cauza COVID-19,
folosește ARN-ul.
Înainte de testarea PCR,
ARN-ul viral, dacă este prezent,
trebuie să fie revers-transcris,
realizându-se un lanț complementar ADN.
Cercetătorii efectuează apoi testul PCR.
Dacă virusul e prezent în mostră,
regiunile sale unice din codul genetic
vor fi identificate de baze complementare
și copiați de enzime.
Un lanț ADN se multiplică
de sute de milioane de ori,
și sunt detectate folosind probe
marcate cu vopsea fluorescentă.
Dacă aparatul PCR detectează fluorescența,
mostra e declarată pozitivă pentru virus,
însemnând că persoana testată e infectată.
Testele imunologice, pe de altă parte,
se folosesc de memoria
sistemului imun pentru virus,
arătând dacă cineva
a fost infectat în trecut.
Ele funcționează prin detectarea
anticorpilor specifici generați
de sistemul imun în timpul infecției.
Acestea sunt clase specializate
de proteine
care identifică și distrug substanțele
străine precum virusurile.
Testele imunologie pot detecta
anticorpii IgG, cei mai comuni,
și anticorpii IgM, primul tip de anticorp
produs ca răspuns la o nouă infecție.
Prezența anticorpilor IgM indică
o infecție recentă,
dar deoarece în prima săptămână
pot exista într-o cantitate nedetectabilă,
aceștia nu pot fi de încredere
în diagnosticarea infecțiilor curente.
Însă anticorpii IgG circulă
o perioadă îndelungată după infecție,
iar prezența lor indică faptul că persoana
a fost infectată și s-a vindecat.
Înaintea efectuării unui test imunologic
medicii iau sânge de la o persoană.
Mostra vine apoi în contact
cu o porțiune a virusului cercetat.
Dacă corpul a fost într-adevăr
expus la virus în trecut,
anticorpii specifici se vor lega
de virus în timpul testului.
Această reacție produce o schimbare
de culoare, indicând că mostra e pozitivă
și că individul a fost expus la virus.
Testele imunologice
sunt cu atât mai importante
când trebuie diagnosticate
retroactiv persoanele
care au fost infectate,
dar nu și diagnosticate.
Și există un potențial interesant pentru
cei care au dezvoltat imunitate la virus:
în unele cazuri, plasma lor
poate fi folosită ca tratament
pentru persoanele care se luptă
în prezent cu infecția.
PCR-ul și testele imunologice
se află mereu în procesul
de a deveni mai precise și mai eficiente.
De exemplu,
inovațiile în PCR au dus la folosirea
dispozitivelor de testare independente
care oferă rezultate într-o oră.
PCR-ul digital, care cuantifică
părțile individuale ale ADN-ului țintă,
pare promițător, putând spori precizia.
Și chiar dacă testele imunologice
sunt dificile de dezvoltat rapid,
cercetătorii din Singapore au putut crea
unul pentru SARS-CoV-2
chiar înainte ca COVID-19
să fie declarat pandemie.
Aceste teste, împreună cu cercetătorii
care le elaborează
și cadrele medicale care le administrează,
sunt absolut esențiale.
Iar când sunt folosite timpuriu,
pot salva milioane de vieți.