Sunt ilustrator medical
și am puțin alt punct de vedere.
Am tot urmărit, de când creșteam,
exprimarea adevărului și frumuseții în arte
și adevărul și frumusețea în știință.
Și deși acestea sunt amândouă lucruri minunate --
ambele au nişte avantaje minunate --
adevărul și frumusețea ca idealuri ce pot fi privite de științe
și de matematici sunt aproape ca gemenii siamezi ideali
cu care un savant ar dori să se întâlnească.
(Hohote de râs)
Acestea sunt expresii ale adevărului ca lucruri zguduitoare,
în sensul că sunt lucruri pe care le poți venera.
Sunt idealuri intense, sunt ireductibile,
sunt unice, sunt utile --
uneori, adesea multă vreme, post-factum.
Puteți rula câteva imagini acum,
fiindcă nu vreau să mă privesc pe mine pe ecran.
Adevărul și frumusețea sunt lucruri
care sunt adesea opace oamenilor care nu se ocupă de știință.
Sunt lucruri care descriu frumusețea așa
încât adesea este accesibilă doar dacă înțelegi limbajul
și sintaxa persoanei
care studiază disciplina în care adevărul și frumusețea sunt exprimate.
Dacă alegem matematica, E = mc pătrat,
dacă priviți constanta cosmologică,
unde există un ideal antropic, unde vedeți că viața a trebuit să evolueze
din numerele care descriu universul --
acestea sunt lucruri într-adevăr dificil de înțeles.
Și ce am încercat să fac
fiind instruit ca ilustrator medical --
și dat fiind c-am învățat animația de la tata,
care a fost sculptor și mentorul meu vizual --
doream să găsesc un mod de a ajuta oamenii
să înțeleagă adevărul și frumusețea din științele biologice
utilizând animația, utilizând imagini, spunând poveşti.
Așa ca lucruri care nu sunt neapărat evidente oamenilor
să poate fi evidențiate, să poată fi predate, să poată fi înțelese.
Studenții de azi adesea sunt afundați într-un mediu
în care ce învață sunt discipline cu adevăr și frumusețe
în ele, dar modul în care li se predă este compartimentalizat
și este tranșat până la punctul unde adevărul și frumusețea
nu mai sunt tot-timpul evidente.
E aproape ca acea reţetă veche pentru supă de pui,
unde fierbi puiul până când gustul dispare.
Nu vrem să facem așa ceva studenților noștri.
Așa că avem ocazia să deschidem cu adevărat educația.
Am vorbit la telefon cu Rupert Lue de la Harvard,
de la departamentul de biologie moleculară și celulară,
acum câțiva ani. M-a întrebat dacă echipa mea și cu mine
am fi interesați și gata într-adevăr să modificăm
modul în care instruirea medicală și științifică se face la Harvard.
Așa că ne-am angajat într-un proiect care să exploreze celula,
care să exploreze adevărul și frumusețea inerentă
în biologia moleculară și celulară
astfel încât studenții să înțeleagă o arie mai mare
cu care să asocieze toate fenomenele învățate.
Își pot crea o imagine mentală a celulei
ca un mare, neastâmpărat şi enorm de complicat oraș
plin de micro-mașini.
Și aceste micro-mașini de fapt sunt în centrul vieții.
Aceste micro-mașini
care sunt invidia nano-tehnologilor din întreaga lume
sunt dispozitive auto-conduse, puternice, precise, exacte
formate din şiraguri de aminoacizi.
Și aceste micro-mașini propulsează mişcarea celulei,
propulsează replicarea celulei, propulsează inimile noastre,
propulsează creierele noastre.
Ce ne doream era să găsim un mod
de a transforma această poveste într-o animație
care să fie piesa de rezistenţă a BioVisions de la Harvard,
un website pe care Harvard îl are
pentru studenții lor de la biologie moleculară și celulară
şi care va -- în afară de toate informațiile textuale,
pe lângă toate materialele didactice --
va aduce totul laolaltă vizual, astfel încât aceşti studenți
să-şi însuşească o viziune despre ce reprezintă de fapt o celulă
în tot adevărul și frumusețea ei, și să fie capabili să studieze
cu această viziune în minte, pentru ca imaginațiile lor să sclipească
pentru ca pasiunea lor să fie iscată
şi pentru ca ei să fie capabili să continue
și să utilizeze aceste viziuni în minţile lor pentru a face noi descoperiri
și pentru a fi capabili să înțeleagă cum funcționează cu adevărat viața.
Așa că am început examinând cum sunt construite aceste molecule.
Am lucrat cu o temă care este, aveţi macrofagele
ce se deplasează prin capilare
și ating suprafața peretelui capilar,
și colectează informații de la celulele
din peretele capilar, și li se transmite informația
că există o inflamație undeva în afară,
unde ele nu pot vedea sau simți.
Dar ele primesc informația care le face să se oprească,
le face să realizeze că trebuie să construiască
toate piesele necesare care le vor face să-și modifice forma,
și să încerce să iasă din aceste capilare și să afle ce se întâmplă.
Aceste motoare moleculare -- a trebuit să lucrăm
cu savanții de la Harvard și modele de bănci de date
ale moleculelor corecte la scară atomică
şi să ne lămurim cum se deplasează și ce fac.
Și a trebuit să aflăm cum să facem asta într-un fel
care să fie realist în sensul că lasă să se vadă ce se întâmplă,
dar nu atât de realist încât aglomerația compactă din celulă
să împiedice vizualizarea.
Așa că în trei minute urmează să vă arăt
versiunea rezumativă a primului aspect din filmul
pe care l-am produs. Este un proiect în derulare
care va continua alți 4-5 ani.
Și vreau să priviți
și să vedeți căile pe care celula le fabrică --
aceste minuscule mașini plimbătoare numite kinezine --
și care apucă aceste sarcini imense
care, în termeni relativi, ar pune o furnică la grea încercare.
Rulați filmul, vă rog.
Dar aceste mașini care animează interiorul celulelor
sunt într-adevăr uluitoare și ele chiar sunt bazele întregii vieți.
Deoarece toate aceste mașini interacționează între ele.
Transmit informații de la una la alta;
fac să se întâmple diferite lucruri în interiorul celulei.
Și ca urmare celula produce piesele de care are nevoie
în timp real, în baza informației
aduse de la nucleu de către molecule care citesc genele.
Nici o formă de viață, de la cea mai mică până la toţi cei de aici,
n-ar fi posibilă fără aceste minuscule micro-mașini.
De fapt, absența acestor mașini ar fi
făcut ca prezența de aici, Chris, să fie foarte redusă.
(Hohote de râs)
(Muzică)
Acesta este curierul FedEx al celulelor:
acest micuţ se cheamă kinezină
și cară un sac plin de proteine proaspăt fabricate
oriunde e nevoie de ele în celulă --
poate spre membrană, poate spre un organit,
poate pentru a construi sau repara ceva.
Și fiecare din noi are aproximativ 100.000 de asemenea mașini
alergând încoace şi încolo, chiar acum,
în fiecare din cele 100 trilioane celule ale lui.
Așa că oricât de lene vă este,
de fapt nu stați absolut degeaba.
(Hohote de râs)
Ce-aș vrea să faceți când ajungeți acasă
e să vă gândiți la asta, să vă gândiți cât de puternice sunt celulele noastre,
și să meditați asupra unor lucruri
pe care le învățăm despre mecanica celulară.
Când vom înțelege totul ce se întâmplă --
și credeți-mă, știm aproape un procent din ce se întâmplă --
odată ce înțelegem ce se întâmplă,
chiar că vom fi în stare să avem control
asupra a ceea ce facem cu sănătatea noastră,
asupra a ceea ce facem cu viitoarele generații,
asupra duratei vieților noastre.
Și sper că vom fi capabili să utilizăm asta
pentru a descoperi și mai mult adevăr și frumusețe.
(Muzică)
Dar e absolut uluitor că aceste celule, aceste micro-mașini
sunt conștiente de ce are nevoie celula și că își fac treaba lor.
Lucrează împreună; determină celula să facă ceea ce e nevoie să facă.
Și colaborarea lor ajută corpurilor noastre --
entități enorme pe ele care nu le vor vedea vreodată -- să funcționeze normal.
Savurați restul filmului. Mulțumesc.
(Aplauze)