Din vremea lui Homer,

povești străvechi vorbeau
despre războinici fioroși

ce trăiau dincolo de lumea mediteraneană,

băgând spaima în cele mai puternice
imperii ale Antichității.

Faptele lor de vitejie au fost povestite
de mulți poeți.

Ei au luptat în legendarul Război Troian,
iar măreața lor armată a invadat Atena.

Iason și Argonauții au trecut
pe lângă țărmurile lor,

de-abia evitându-le săgețile mortale.

Acești războinici minunați i-au înfruntat
pe cei mai mari eroi ai mitologiei:

Heracle,

Tezeu

și Ahile.

Și fiecare războinic era femeie.

Amazoanele iubitoare de război,

„egalele bărbaților”
în curaj și pricepere,

erau cunoscute de toată lumea
din Grecia antică.

Scenele de luptă cu amazoanele decorau
Pantheonul de pe Acropolele ateniene;

picturi și statui cu amazoanele împodobeau
templele și locurile publice.

Fetițele se jucau cu amazoane păpuși,

iar amazoanele erau o temă preferată
în picturile de pe vasele grecești.

În arta și literatura greacă,

erau înfățișate ca fiind temerare
și seducătoare,

dar și înspăimântătoare și ucigătoare,

sortite să fie răpuse de mâna
eroilor eleni.

Să fi fost amazoanele doar un mit
sau mai mult de atât?

Mult timp s-a crezut că erau ficțiune,

precum ciclopii și centaurii.

Dar în mod curios,
istorisiri din Egiptul antic,

Persia,

Orientul Mijlociu,

Asia Centrală,

India

și China

vorbeau despre războinice
ce aminteau de amazoane.

Amazoanele erau descrise în scrieri
istorice antice, nu erau doar mituri.

Scriitori precum Herodot, Platon și Strabo
nu s-au îndoit de existența lor.

Așadar, cine erau adevăratele războinice
cunoscute drept amazoane?

Istoricii antici au localizat patria
amazoanelor în Sciția,

teritoriul întinzându-se

de la Marea Neagră
de-a lungul stepelor Asiei Centrale.

Această regiune imensă a fost populată
de triburi nomade

a căror viață se concentra pe cai,

trasul cu arcul

și războaie.

Cultura lor a prosperat timp de 1.000 ani,
începând cu anul 800 î.Hr.

Temuți de greci, perși și chinezi,
sciții nu au lăsat nicio dovadă scrisă.

Putem, însă, găsi indicii în modul

în care erau descriși de vecinii lor
și în arheologie.

Strămoșii sciților au fost primii
care au călărit caii

și au inventat arcul recurve.

Deoarece o femeie arcaș călare putea fi
la fel de rapidă și mortală ca un bărbat,

toți copiii erau antrenați
să călărească și să tragă cu arcul.

Femeile vânau și luptau cot la cot
cu bărbații, folosind aceleași arme.

Peisajul dur și stilul lor nomad de viață

au creat propria formă de egalitate.

Asta i-a uimit pe vechii greci,
ale căror femei duceau

o viață limitată la spațiul casei.

E posibil ca cele mai vechi povestiri
despre sciți și amazoane

să fi fost niște zvonuri exagerate.

Dar când grecii au început să facă negoț
în jurul Mării Negre și mai spre est,

portretizările lor au devenit
mai realiste.

Descrieri anterioare ale amazoanelor
le înfățișau cu arme și armură grecești.

În reprezentările ulterioare, însă,

ele mânuiau arcuri și securi de luptă,

călăreau

și purtau berete țuguiate
și pantaloni cu model

caracteristici nomazilor stepei.

Până recent, nimeni nu era sigur
cât de puternice erau legăturile

dintre sciți și amazoanele
din mitul grec.

Dar descoperiri arheologice recente
ne-au furnizat dovezi ample.

Au fost excavate mai mult de 1.000
de ansambluri funerare scite kurgan,

conținând schelete și arme.

Arheologii presupuseseră înainte

că armele putea aparține
doar războinicilor.

Analiza modernă a ADN-ului

a arătat că în jur de 300 de schelete
îngropate cu arme

aparțin unor femei cu vârsta
cuprinsă între 10 și 45 de ani,

iar mai multe sunt descoperite
în fiecare an.

Scheletele femeilor poartă urmele
rănilor din luptă:

coaste crestate de săbii,

cranii izbite de topoare de luptă

și săgeți înfipte în oase.

În arta și scrierile clasice,

temutele amazoane erau mereu înfățișate
ca fiind curajoase și eroice.

Totuși, în Grecia clasică
dominată de bărbați,

însăși ideea de femei puternice
bucurându-se de libertate și război

stârnea sentimente amestecate.

Și totuși, grecii erau atrași
și de idealuri egalitariste.

E posibil ca tărâmul mitic
al captivantelor povești cu amazoane

să fi fost un mod de a ne imagina
femeile și bărbații ca tovarăși egali?