Acum 2.300 de ani conducătorii Alexandriei și-au propus să îndeplinească unul din cele mai îndrăznețe scopuri: să adune toate cunoștințele din lume sub același acoperiș. În timpurile sale înfloritoare, biblioteca din Alexandria a găzduit un număr nemaivăzut de pergamente și a atras cele mai strălucite minți grecești din lume. Însă la sfârșitul secolului V e.n., marea bibliotecă dispăruse. Mulți credeau că a fost distrusă într-un incendiu dezastruos. Adevărul despre ascensiunea și căderea bibliotecii e mult mai complex. Ideea de a crea biblioteca i-a aparținut lui Alexandru cel Mare. După ce s-a impus ca un cuceritor, fostul discipol al lui Aristotel și-a îndreptat atenția spre crearea unui imperiu al cunoașterii cu sediul în orașul său omonim. El a murit înainte de începerea construcției, însă succesorul său, Ptolomeu I, a pus în practică planul lui Alexandru de a crea un muzeu și o bibliotecă. Situată în sectorul regal al orașului, biblioteca din Alexandria a fost probabil construită cu coloane mari elenistice, cu influențe egiptene sau cu o îmbinare unică a celor două: nu există descrieri ale arhitecturii sale. Știm că avea săli de lectură, clase şi desigur, rafturi. Îndată ce edificiul a fost finalizat, Ptolomeu I a început să-l umple în principal cu pergamente grecești și egiptene. El a invitat savanți să trăiască și să studieze în oraș pe banii săi. Biblioteca creștea întrucât ei contribuiau cu propriile lor manuscrise, însă conducătorii Alexandriei îşi doreau un exemplar din fiecare carte din lume. Din fericire, Alexandria era un centru pentru corăbiile ce călătoreau pe Marea Mediteraneană. Ptolomeu III a adoptat o politică cerând ca fiecare vas ce a ancorat în Alexandria să predea cărțile de la bord pentru a fi copiate. Odată ce scribii bibliotecii au duplicat textele, ei au ținut originalele și au trimis copiile înapoi spre corăbii. Vânătorii de cărți erau angajați să cutreiere și ei prin Marea Mediterană în căutarea de noi texte, iar conducătorii Alexandriei au încercat să-și reprime rivalii prin stoparea exporturilor de papirus egiptean folosit pentru pergamente. Aceste acțiuni au adus sute de mii de cărți în Alexandria. Întrucât biblioteca creștea, se puteau găsi informații despre mai multe subiecte decât înainte, dar era mai dificil de găsit informații despre un subiect anume. Din fericire, un savant pe nume Callimachus din Cirene a decis să găsească o soluție, scriind „Pinakes-urile”, un catalog de 120 de volume despre conținutul bibliotecii, unicul de acest fel. Utilizând „Pinakes-urile”, alții se puteau orienta în colecția bibliotecii ce se extindea. Ei au făcut niște descoperiri uluitoare. Cu 1.600 de ani înainte de pornirea la drum a lui Columb, Eratostene nu doar a realizat că pământul era rotund, dar a și calculat circumferința și diametrul său cu o eroare de doar câțiva kilometri. Heron din Alexandria a creat primul motor cu aburi din lume cu mii de ani înainte de a fi reinventat în timpul Revoluției Industriale. Aproape 300 de ani după fondarea sa în 283 î.Hr., biblioteca prospera. Dar în anul 48 î.Hr., Iulius Cezar a asediat Alexandria şi a incendiat corăbiile din port. Ani întregi savanții au crezut că biblioteca a ars în timpul incendierii orașului. E posibil ca focul să fi distrus o parte din vasta colecție, însă știm din scrierile antice că savanții au continuat să viziteze biblioteca timp de secole după asediu. În esență, biblioteca a dispărut treptat odată ce orașul a trecut de la greci, la romani, la creștini și într-un final la musulmani. Fiecare nouă conducere considera conținutul ei drept o amenințare, și nu o sursă de mândrie. În anul 415 e.n., conducătorii creștini chiar au poruncit uciderea unui matematician pe nume Hypatia pentru că studia textele antice grecești ale bibliotecii, pe care le considerau drept blasfematoare. Deși biblioteca din Alexandria și textele sale nenumărate au dispărut demult, noi încă mai suntem în căutarea celor mai bune metode de colectare, accesare și păstrare a cunoștințelor. Astăzi avem la dispoziție mai multă informație şi o tehnologie mult mai avansată pentru a o păstra, dar nu putem ști cu siguranță dacă arhivele noastre digitale vor fi mai rezistente la distrugere decât pergamentele cu cerneală din Alexandria. Şi chiar dacă rezervele noastre de cunoștințe sunt în siguranță, ele totuși vor trebui să reziste unor forțe mult mai viclene ce au devastat biblioteca: teama de cunoaștere și convingerea arogantă că trecutul e ceva demodat. Diferența e că, de această dată, știm la ce să ne așteptăm.