O preoteasă solitară își îndreaptă
pașii către o cameră subterană.
Oamenii stau înșirați pe străzi
ca s-o vadă proclamându-și inocența.
Fără sorți de izbândă.
A fost deja judecată și găsită vinovată.
Sentința?
Îngropată de vie.
Camera subterană conține
o bucată de pâine, apă, lapte și ulei.
Va avea o lampă, un pat și o pătură,
dar nu va scăpa cu viață.
La intrare, preoteasa zăbovește,
își proclamă inocența pentru ultima oară,
apoi intră în cameră,
fără a mai fi vreodată văzută
de cetățenii romani.
Preoteasa este una dintre cele șase
virgine vestale ale Romei,
aleasă cu grijă de mică
din cele mai ilustre
familii aristocratice ale Romei.
Odată cu moartea sa, au rămas doar cinci
și o nouă preoteasă trebuie aleasă.
Licinia, în vârstă de 6 ani,
a fost martora spectacolului
neputându-și imagina că peste câteva zile
va fi aleasă ca noua virgină vestală.
Vârsta sa, descendența sa patriciană
și starea sa de sănătate bună
o recomandă ca cea mai bună candidată
pentru a sluji zeiței Vesta
în fața romanilor.
Părinții săi sunt mândri
că fiica lor a fost aleasă.
Liciniei îi e frică, dar nu are
niciun cuvânt de spus.
Trebuie să slujească zeița
timp de cel puțin 30 de ani.
În primii 10 ani în care slujește
e considerată ucenică
și învață obligațiile virginelor vestale.
Responsabilitatea sa cea mai de seamă
este întreținerea flăcării Vestei,
zeița fecioară a căminului.
Vesta nu are o statuie
precum celelalte zeițe sau zei.
În schimb, e reprezentată de flacăra
care arde zi și noapte în templul său
situat alături de Forum
în centrul orașului.
Ca toate preotesele vestale, Licinia
petrece o parte a zilei lucrând în ture
pentru a veghea și întreține flacăra.
Flacăra reprezintă două lucruri.
Primul: continuarea Romei
ca putere mondială.
Romanii credeau că dacă flacăra
se stinge, orașul este în pericol.
Flacăra simbolizează și castitatea
absolută a preoteselor Vestei.
Pentru romani, fecioria unei vestale
însemna nu numai castitatea sa
sau un spirit și corp modest,
dar și puritatea sa rituală.
Așa că Licinia știe că nu trebuie să lase
niciodată ca flacăra să se stingă.
Viața ei,
viața colegelor sale vestale
și siguranța Romei depinde de asta.
Licinia învață să aducă apă
dintr-o fântână din apropiere
ca să curețe templul.
Învață Fasti sau calendarul
ritualurilor sacre
și privește preotesele mai în vârstă
cum aduc jertfe.
Când perioada de ucenicie
a Liciniei ia sfârșit,
ea are 16 ani.
Licinia înțelege că felul
în care trebuie să se comporte
este o oglindire
a zeiței pe care o slujește.
Când îi vine rândul să aducă apă,
își pleacă privirea în pământ.
Când aduce jertfe,
se concentrează intens asupra sarcinii.
Licinia își canalizează energia pentru
a fi cea mai bună preoteasă cu putință.
Se teme că într-o zi, statul o va jertfi
pentru a-și îndeplini propriile obiective,
pentru a se proteja de pericol.
Licinia ar putea fi acuzată oricând
de incestum, adică lipsă de castitate
și ar putea fi sacrificată
fie că e vinovată sau nu.
Licinia înțelege complet acum
de ce predecesoara sa
a fost îngropată de vie.
Acum 10 ani, flacăra Vestei s-a stins.
Preotesele știau
că nu pot păstra secretul.
Viitorul Romei depindea de asta.
S-au dus la preotul suprem,
iar el a deschis o investigație
ca să descopere de ce flacăra se stinsese.
Cineva a intervenit și a pretins
că una dintre vestale nu mai era virgină.
Acela a fost începutul sfârșitului.
Acuzata și-a proclamat inocența,
dar nu a fost de ajuns.
A fost judecată și găsită vinovată.
Moartea vestalei trebuia
să protejeze orașul,
însă Licinia lăcrimează pentru tot
ce s-a năruit și pentru tot ce știe acum.
Propria sa cale a fost netezită
de moartea altcuiva,
iar viața ei ar putea
fi răpusă cu ușurință
dintr-un motiv atât de banal
precum o flacără care se stinge.