La fiecare două secunde,
cineva are un accident vascular cerebral.
Și una din șase persoane va avea unul
la un moment dat în viață.
Accidentele vasculare privează
celulele cerebrale de oxigen
și sunt una dintre cele mai comune
cauze de deces
și de dizabilități ce pot fi prevenite.
Când cineva are un accident vascular,
îngrijirea medicală rapidă e critică,
și poate deseori preveni
afectarea cerebrală permanentă.
Dar ce cauzează accidentele vasculare?
Și ce pot face doctorii să le trateze?
Creierul constituie
doar 2% din masa corporală,
dar consumă mai mult de 20%
din oxigenul din sânge.
Acel oxigen e livrat creierului
printr-un sistem arterial.
Arterele carotide aprovizionează
partea anterioară a creierului,
iar cele vertebrale partea posterioară.
Acestea sunt conectate între ele,
și se divid din ce în ce mai mult,
aducând miliardelor de neuroni
oxigenul necesar.
Dacă fluxul sangvin e întrerupt, livrarea
oxigenului se oprește și neuronii mor.
Acest lucru poate avea loc în două moduri.
Prin accident vascular hemoragic,
când un vas e perforat și pierde sânge.
Dar tipul cel mai comun e cel ischemic,
când un cheag de sânge blochează
un vas și oprește circulația sângelui.
De unde provin aceste cheaguri?
Rareori, o schimbare bruscă
a ritmului inimii
împiedică atriile să se contracte normal.
Acest lucru încetinește fluxul de sânge
și permite plachetelor, factorilor
de coagulare și fibrinei să se aglutineze.
Cheagul e apoi purtat
către arterele și vasele de sânge
ce hrănesc creierul
până când ajunge într-unul
pe care nu îl poate traversa.
Acesta se numește și embolism
și blochează livrarea oxigenului
celulelor din aval.
Creierul nu are receptori pentru durere,
deci nu poți simți cheagul.
Dar privarea de oxigen
încetinește funcția cerebrală
și poate avea efecte imediate vizibile.
De exemplu, dacă zona afectată
e responsabilă de vorbire,
cuvintele pot fi neclare.
Dacă afectează o zonă
ce controlează mușchii,
poate cauza slăbiciune,
deseori doar pe o parte a corpului.
Când se întâmplă asta, corpul va încerca
imediat să compenseze
prin devierea sângelui
către zona afectată,
dar asta nu va rezolva situația.
Într-un final, celulele private
de oxigen vor începe să moară,
ceea ce poate afecta creierul
sever sau permanent.
De asta e important să primești îngrijiri
medicale cât de repede posibil.
Prima linie de tratament
e un medicament intravenos
denumit Activator Tisular
al Plasminogenului,
ce poate rupe cheagul
și permite sângelui să curgă
din nou în artera ce fusese blocată.
Dacă e administrat în câteva ore,
acest medicament crește substanțial
șansa de supraviețuire
și evită consecințele permanente.
Dacă Activatorul Tisular
al Plasminogenului nu poate fi administrat
deoarece pacientul ia anumite medicamente,
a avut sângerări majore,
sau cheagul e foarte mare,
doctorii pot apela la o procedură
numită trobectomie endovasculară.
Folosind o substanță fluorescentă
ce evidențiază vasele de sânge sub raze X,
medicul inseră un tub lung, subțire
și flexibil, numit cateter
într-o arteră de la nivelul piciorului
și o manevrează până la nivelul cheagului.
Un fir e introdus prin cateter.
Se mărește și prinde cheagul
după ce trece de acesta.
Apoi cateterul trage cheagul
afară când e scos.
Aceste tratamente
trebuie realizate cât de repede posibil
pentru a salva funcția cerebrală,
deci trebuie să ne dăm seama rapid
dacă cineva are un accident vascular.
Deci, cum ne dăm seama?
Iată trei lucruri pe care le poți încerca:
1. Cere-i să zâmbească.
O gură strâmbă sau o față lăsată
pot indica o slăbiciune musculară.
2. Cere-i să ridice brațele.
Dacă un braț coboră încet,
atunci e un semn de accident vascular.
3. Cere-i să repete un cuvânt simplu.
Dacă vorbesc neclar sau ciudat,
poate însemna că centrul vorbirii
e privat de oxigen.
Acest test e numit testul FAST,
iar T vine de la timp.
Dacă observi oricare dintre aceste semne,
sună la ambulanță imediat.
Viața cuiva poate depinde de asta.