Antibioticele au fost medicamentele minune ale secolului XX. În mod miraculos, antibioticele determină creșterea duratei medii a vieții oamenilor cu circa zece ani. Dar suntem acum în mijlocul unei crize globale în care antibioticele încep să nu mai fie eficiente în tratarea bolilor infecțioase. Titlurile ziarelor, dacă le-ați și vedea, sunt foarte alarmante. Bacteriile devin rapid rezistente la toate antibioticele pe care le folosim. Pentru a înțelege natura problemei, trebuie înțelese bacteriile. Trăim într-o lume plină de bacterii. Bacteriile sunt peste tot. Tot ce vedem, ce atingem, ce punem în gură, pe ce stăm e plin de milioane de bacterii. Sunt atât de mici, încât se văd doar la microscop. Dar există. Și sunt literalmente peste tot. Se pot găsi pe fundul celor mai adânci oceane. Se pot găsi în vârful celor mai înalți munți. Se pot găsi chiar și în calotele polare. Pot supraviețui fără lumină solară, fără oxigen, fără hrană. Se pot dezvolta în deșeurile radioactive, în substanțele chimice toxice și în izvoarele fierbinți. De găsesc un mediu în care pot supraviețui, ele se multiplică rapid, ajungând la un număr foarte mare. Unul din locurile în care bacteriile își fac cu bucurie casă e corpul uman. Un studiu recent realizat de microbiologi a identificat peste zece mii de tipuri diferite de microbi ce trăiesc pe sau în corpul uman. De fapt, avem mai multe celule bacteriene în corp decât celule umane. Și avem mai multe gene bacteriene decât gene umane. Deci putem spune că suntem mai mult bacterii decât oameni. (Râsete) Astea fiind zise, vorbesc unei săli pline de bacterii – (Râsete) – voi flata publicul zicând că bacteriile sunt niște organisme uimitoare. Un aspect uimitor e capacitatea de a schimba gene între ele. Trebuie să descriu asta mai amănunțit pentru că aici e esența modului în care bacteriile devin rezistente la antibiotice. Nu am imagini, va trebui să vă descriu asta. După cum probabil știți, sunteți ceea ce vă e înscris în gene. De exemplu, dacă sunteți înalt cu ochi albaștri e pentru că aveți genele care vă fac înalt cu ochi albaștri. La fel și bacteriile din Antarctica au gene care le fac rezistente la frig. Iar bacteriile care nu sunt ucise de penicilină au gene care le conferă rezistența la penicilină. Dar de unde apar aceste gene? Sunteți familiarizați cu ideea că oamenii, care se nasc cu un set de gene pe care-l moștenesc de la părinți, păstrează aceleași gene până la moarte. De exemplu, dacă vă nașteți cu ochi căprui, chiar de v-ați dori să aveți ochi albaștri, aceștia vor rămâne căprui până la moarte. Pentru că v-ați născut cu aceste gene. Dar asta nu-i valabil și în cazul bacteriilor care au obiceiul să facă schimb de gene prin niște modalități incredibile. Una din modalitățile de schimb de gene la bacterii e prin luarea unor gene din mediul lor. Fac asta de obicei după ce moare unul din vecini. Vom denumi această tehnică „însușitul la funerarii”. OK, bacteria nr. 1 moare și-și lasă genele în acel mediu, iar bacteria nr. 2 va lua câteva dintre acele gene și le va încorpora. Acum bacteria nr. 2 poate face ceva ce înainte putea face doar bacteria nr. 1. Asta ar echivala cu a merge la înmormântarea cuiva cu ochi albaștri, iei o bucată din corpul din sicriu și o consumi. Și iată! Ai și tu ochi albaștri. Imaginați-vă că în loc de ochi albaștri sunteți acum rezistenți la tetraciclină. O altă modalitate a bacteriilor de a face schimb de gene e prin virusuri. Da, chiar și bacteriile pot avea gripă. Sunt mulți viruși care infectează bacteriile. Vom denumi această tehnică „transfer viral”. Un virus infectează bacteria nr. 1 și ia câteva gene ale acesteia pe care, apoi, le injectează în bacteria nr. 2. Acum bacteria nr. 2 poate face ceva ce înainte putea face doar bacteria nr. 1. Echivalentul situației în care iei gripa de la cineva cu ochi albaștri. Și după ce ai luat gripa ochii tăi devin albaștri. Imaginați-vă că în loc de ochi albaștri sunteți acum rezistenți la metacilină. Și a treia modalitate prin care bacteriile fac schimb de gene e prin sex. Da, și bacteriile fac sex. De fapt sunt chiar promiscue. Vom denumi această tehnică „whoopee”. (Râsete) Bacteria nr. 1, donorul, construiește o punte spre bacteria nr. 2, receptorul, prin care genele trec de la donor la receptor – similar cu activitatea sexuală cunoscută. Dar după această activitate sexuală, bacteria nr. 2 poate face ceva ce, înainte de sex, putea face doar bacteria nr. 1. Asta ar echivala cu a face sex cu un partener cu ochi albaștri, iar după sex ochii voștri devin albaștri. (Râsete) Imaginați-vă că în loc de ochi albaștri acum sunteți rezistenți la vancomicină. (Râsete) Vedeți deci că bacteriile au mai multe modalități de-a schimba gene între ele. Cu peste 10.000 de tipuri diferite de bacterii doar în organismul uman, nemaivorbind de milioanele de bacterii din jur, există o comunitate imensă ce schimbă gene ce conferă rezistență la antibiotice. Pentru a înțelege rezistența la antibiotice, trebuie înțeles modul lor de acțiune. Deci, în multe aspecte bacteriile sunt foarte diferite de oameni. Asta înseamnă că au multe componente care pot fi ținta anumitor substanțe chimice. Antibioticele sunt medicamente fantastice. Pentru că pot ucide bacteria fără a vătăma organismul uman, recunoscând ceva foarte specific bacteriei și nu omului. Funcționează ca o cheie ce se potrivește, găsindu-și ținta foarte specific și legându-se de ea, ceea ce duce la inactivarea bacteriei. Dar bacteriile au evoluat dezvoltând mecanisme defensive pentru a nu fi ucise de antibiotice. Vom vorbi de trei căi prin care bacteriile au devenit rezistente. Prima o vom numi „datul afară”. Antibioticul țintește ceva specific din interiorul celulei bacteriene. Dar de îndată ce antibioticul intră în celulă, bacteria dă afară acest component specific. Astfel ținta nu-i găsită. Asta e tehnica folosită de bacterii pentru a deveni rezistente la tetraciclină. O altă cale o numim „alterarea țintei”. Antibioticul recunoaștee din nou ținta specifică din celula bacteriană. Dar bacteria alterează această țintă suficient pentru ca antibioticul să n-o recunoască. Ținta e alterată. Antibioticul nu are efect. Bacteria e rezistentă. Asta e o tehnică folosită de bacterii pentru a deveni rezistente la streptomicină. A treia cale o vom numi „apărarea cu rachete balistice”. Bacteria își sintetizează un fel de armă care iese și găsește antibioticul înainte ca acesta să-și găsească ținta. Bacteria trimite valuri de astfel de rachete care descompun antibioticul și astfel bacteria supraviețuiește. E tehnica folosită de bacterii pentru a contracara penicilina. Vedeți că bacteriile au multe căi simple și eficiente prin care evită să fie ucise de antibiotice, căi ce includ: aruncarea, alterarea țintei și folosirea rachetelor balistice. Iar genele pentru aceste mecanisme de rezistență sunt împărtășite de bacterii. Prin însușire la funerarii, transferuri virale și jocuri wooppie. Rețineți aceste caracteristici importante ale bacteriilor: sunt mici, se înmulțesc rapid și schimbă gene. Corpul vă este plin-ochi de milioane de bacterii bune, inocente, inofensive, care trăiesc într-un cartier rezidențial închis în organism. (Râsete) Dar să ne imaginăm că niște microbi răufăcători se mută în acest cartier și încep să creeze probleme fiind impertinenți, ascultând muzica la maximum, făcând mizerie. Vă simțiți rău. Mergeți la medic. Vi se prescriu antibiotice și le luați. Antibioticele ucid majoritatea răufăcătorilor, precum și multe bacterii bune. Vă simțiți mai bine, deci nu luați toate antibioticele prescrise de medic. Și-atunci ce se întâmplă? Să zicem că una dintre bacteriile bune era deja rezistentă. Așa că, după ce moare jumătate din cartier în acest armaghedon cu antibiotice, ea se multiplică rapid pentru a ocupa toate locuințele rămase vacante. Ca în orice război, pentru a câștiga, trebuie să dezvoltăm arme noi și mai puternice pentru a lupta cu ele și a le învinge. A sosit vremea să investim în noi tipuri de antibiotice înainte de a ni se termina tot arsenalul. E nevoie de un efort susținut, continuu. Ar trebui considerată ca o cursă a înarmării globale pentru sănătate. Prin suport financiar, pot fi dezvoltate și puse pe piață continuu noi antibiotice. Așa cum puteți aprecia acum, e inevitabil ca bacteriile să devină în cele din urmă rezistente la antibioticul curent. Dar atunci următorul antibiotic va fi gata. Un gând ce duce la reflecție e că unii dintre cei prezenți în sală sunt aici astăzi pentru că antibioticele le-au salvat viața în trecut. Nu trebuie să ne întoarcem la era pre-antibiotică, atunci când niște infecții bacteriene banale ce apăreau în urma unei tăieturi sau zgârieturi sau o durere în gât puteau însemna condamnare la moarte. În acest fel, cu noi antibiotice, putem menține controlul asupra apariției superbacteriilor. Mulțumesc. (Aplauze)