Bună tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vă mulțumesc mult pentru accesare. Reflecția pe care am pregătit-o pentru voi se numește ”În pragul morții”. Înainte de a mă lansa în aceasta doresc să vă reamintesc că ziua de naștere a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este pe 8 septembrie, este prima dintre cele 12 sărbători ale Bisericii, este cea cu care se începe anul liturgic și la care nu se cade să lipsim. De ești credincios iar Hristos este Mântuitorul tău atunci Fecioara Maria este extrem de importantă pentru tine. Acesta modul creștin de a vedea lucrurile și a celebra ziua de naștere a celei care este maica Domnului și a Bisericii. Să ne amintim ceea ce Domnul i-a spus acesteia și Sf. Ioan când era pe cruce: ”Femeie, iată fiul tău!” Biserica înțelege prin asta darul prin care Fecioara devine maică a tuturor. Deci să nu lăsăm să treacă pe lângă noi ziua sa de naștere. Să aduceți flori, să aduceți lumânări, să coaceți ceva bun ca să împărțiți la Sfânta Liturghie de duminică. În pragul morții. Ați putea să vă gândiți că am să vorbesc din nou despre moarte? Da, din nou. Da, am să vorbesc. Aceasta este responsabilitate sacră a preoților și episcopilor care trebuie să fie deținătorii standardului, vocea adevărului care se adresează oamenilor lui Dumnezeu. Pomenirea morții este ceva normal, asolut normal. De aceea reprezintă treapta a 6 -a pe ”Scara” Sfăntului Ioan Scărarul. Acesta spune acolo că nu se poate afirma că trăim cum se cuvine în Hristos dacă nu considerăm fiecare zi ca fiind ultima noastră zi. Este fundamental a conștientiza aceasta și a ne aduce aminte de scurtimea acestei vieți care arată, așa cum spune Sf. Iacob, ca o perdea de fum care apare pentru puțin timp și se risipește imediat. Ca oameni firbinți ce suntem trebuie să ne menținem cu picioarele pe pământ și să trăim în realitate. Bineînțeles că lumea seculară nu are un răspuns la chestiunea morții și de aceea vorbim despre moarte, no doresc să vorbească despre moarte, fac afirmații superficiale despre asta cum ar fi că trebuie să ne reconciliem cu ea, dar fără a prezenta vreo soluție. Nu prezintă nici o suluție pentru ființa umană. Deloc. Moartea este ceva sublim și extrem de important, și de aceea preoții vorbesc despre ea iar Biserica, numai Biserica, deține adevărul despre viață și moarte și îl articulează în mod constant oamenilor săi. Și nicăieri mai mult decât la slujba înmormântării, slujbă a înmormântării care este o obligație sfântă pentru creștini, pentu a fi alături de cei dragi care mor în Hristos, iar rugăciunile noastre să-i însoțească de-a lungul drumului spre viața viitoare. În calitate de preot de foarte mulți ani a fost o onoare să fiu alături de mulți care au plecat din vața aceasta. Fiecare preot are această responsabilitate și este ceva firesc pentru creștini să solicite ca preotul să fie la căpătâiul lor la sfîrșit. În principiu sunt trei adevăruri pe care preotul le spune oamenilor lui Dumnezeu atunci când cei apropiați lor se pregătesc de plecare, atunci când sunt diagnosticați în acest fel, atunci când sunt conștienți că au să treacă la Domnul, preotul vorbește cu aceștia despre trei lucruri importante. Și vreau să împărtășesc aceste gânduri care sunt așa de importante pentru a ști despre ce este vorba. Primul lucru este acela că moartea nu este ceva natural. Acest lucru este foarte important [de știut]. Lumea seculară ne spune că moartea este ceva natural, toate trăiesc și se duc, și astfel într-o anumită măsură, aceasta face moartea mai ușor de acceptat. Ei bine, aceasta nu duce la nici un rezultat. Deoarece moartea nu este ceva natural. Afirmația aceasta este o minciună sfruntată. Starea noastră de cădere este rezultatul păcatului, iar moartea este rezultatul păcatului. Nu a fost instituit de Dumnezeu. Dumnezeu nu a intenționat să facă asta. Acesta a atras atenția asupra morții ca fruct al păcatului. Așa cum Sf. Pavel le scrie romanilor ”plata păcatului este moartea.”. Acesta este prim punct imprtant de care să ne amintim înaintea morții. Să ne aducem aminte că nu este nimic normal în legătură cu asta, și că este cu totul corect să faci ceea ce Mântuitorul nostru a făcut atunci când prietenul Său Lazăr a murit. Nu ar trebui să primim nici o mângâiere cu privirea la firescul morții. Nu este firesc. Nu există împăcare cu această idee. În spatele acestei acțiuni hidoase a eutanasiei care a explodat în țările seculare este acest concept fals al morții ca fiind ceva natural. Nu este nimic natural în asta. Nu există niciun ciclu al vieții. Îmi parte rău Disney. Nu există niciun ciclu al vieții, nu există nimic ce te aduce înapoi, sau să-ți recapeți viața. Toate sunt baloane de săpun. Așa cum Sf. Pavel se adresează evreilor ”omului este rânduit să moară o dată, iar după aceea judecata.” Acesta a fost primul lucru important, că moartea nu este ceva firesc. Atunci când simți moartea că se aproprie și vine să te ia, și vine să ne ia în mod progresiv, iar toate aceste fire de păr alb sunt martore ale venirii morții, deci atunci când vine, și o simți, smerește-te, spune-ți ție însuți că aceasta este ceeace culeg din cauza faptelor mele: moartea din cauza păcatelor mele. Acesta este primul lucru. Cel de-al doile gând important pe care noi preoții îl împărtășim celor dragi, și sperăm că și noi îl vom primi de la episcopul nostru, sau de la colegi, la momentul morții noastre este acela că moartea nu este biruită de tine. Acesta lucru este foarte, foarte, important. Ai putea fi un credincios foarte pios, iar penru asta te felicit, nu este nimic mai bun decât să fii cu Hristos, dar nu ești la fel de credincios ca Sf. Patriarh Avraam care a murit și a ajuns în iad. Nu ești la fel ca iubitorul de Dumnezeu Moise car l-a văzut pe Dumnezeu care a murit și a ajuns în iad. Virtutea ar fi putut să mântuiască pe toată lumea din ghearele morții; l-am fi văzut pe patriarhul Avraam să treacă peste moarte, să ajungă de cealaltă parte a morții, ar fi putut să-l mântuiască pe Moise urmare al faptelor sale virtuoase, și astfel l-ar fi mântuit, [dar n-a fost așa]. Plăcut psalmist al lui Israel, sfântul rege și profet David a murit și a ajuns în iad. Nimeni nu poate să învingă moartea că este păcătos. Nimeni. Moartea are drepturi asupra noastră din cauza păcatelor noastre. Și de aceea atunci când vine moartea nu trebuie să ne amăgim zicând ”o, sunt un credincios destul de bun, Domnul știe că l-am iubit, iar asta mă v-a salva de la moarte.” Asta nu te va scăpa. Te asigur. Niciuna dintre faptele tale. chiar și cele mai bune ale tale. Prefetul Isaia spune că acestea ca o cârpă murdară. Nu ai făcut nimic. Ar fi trebuit să facem asta. Nu am făcut nimic bun pe lumea asta. Nu crede că într-un fel ești destul de bine și asta te va salva. Nu este cazul. Cel de-a treilea adevăr pe care trebuie să-l amintim la momentum venirii morții este că există un Om, Unul singur, care a biruit moartea. Există Unul singur care este biruitorul morții care este dulcele nostru Iisus, Domnul nostru Iisus Hristos. El este singurul care a înfruntat moartea și a distrus-o. Moartea a venit la El, dar nu a găsit nimc în El. Satana nu a avut nici un drept aupra Lui. Moartea nu a avut nici un control su putere asupra Sa. Acesta în mod voluntar și-a ps viața Sa înainte prin propria Sa putere, și pe care a luat-o înapoi prin puterea Sa. Prin învierea sa a trecut omenirea pe parte cealaltă a morții. Iar Acesta oferă această victorie asupra morții la toți cei care cred în El. Ne amintim vorbele Sale minunate: ”Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug să aibă.” (Ioan 10:10) Domnul Hristos a venit să ne dea viață din belșug. Nju ca să ne complăcem în moarte, pentru a fi mistuiți de moarte. Iar în capitolul următor din Evanghelie, Sf. Ioan spune: ”Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11:25) Aceasta este promisiunea. Aceasta este promisiunea. Aceasta există și astfel avem parte de marea dragoste și devoțiune a Sa prin victoria Acestuia asupra morții. De aceea atunci când vine moartea să chemăm numele lui. Pune credința ta în El și te asigură de atașamentul tău față de El prin credință și pocăință, deoarece acest atașament față de Hristos, și a te uni cu El prin sfântul botez și credință îți va oferi partea de câștig. Vei fi capabil să să ajungă să fii părtaș al vieții veșnice, pe care Acesta este dornic să ți-o dea ție, mie, fiecăruia care crede. Iisus Însuși a făcut ca moartea să cadă în genunchi. El a făcut ca mortea să strige după milă. Cu piciorul Său sfânt, ca o presă de făcut vin a mâniei lui Dumnezeu, a sfărâmat moartea de dragul poporului Său, a prădat-o cu forța până în măruntaile sale pline de sânge, [...] iar masacrarea morții este victoria Sa. Și ca un ]nvingător, ca un campion, împărtășește aceasta cu noi. Deci, amintește-ți asta: în timp ce te aproprii de clipa morții totul trebuie să fie legat de conectarea cu Hristos. Este minunat de vei fi fost cu El pentru o lungă perioadă de timp, de vei fi crezut în El pentru o perioadă lungă de timp, dar trebuie în mod special să fii cu El, adânc în dragostea pentru El, atunci când te aproprii de clipa morții. Examinează-ți întreaga viață, pocăiește-te de toate păcatele, primește harul iertării Sale, primește binecuvântarea părintească a preotului tău care aduce pe Dumnezeu în ajutorul tău, prin dumnezeiescul trup și sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, - lucru ceea ce toți preoții ortodocși fac - acești aduc împărtășirea la toți aceia care sunt pe cale să moară, ca astfel să treci în adormire cu îndumnezeitorul trup și sânge iar atunci când vei fi întâmpinat de diavoli, aceștia vor fi înfricoșați de faptul că tu vei purta în tine pe Cel care i-a învins pe ei și pe moarte. Așa va fi atunci când vei închide ochii și te vei muta la viața viitoare. Sunt multe altele de zis despre asta dar acestea sunt cele mai importante adevăruri pe care preoții buni le dau credincioșilor lor pe patul morții. Toți ar trebui să le avem în minte. Este foarte normal ca atunci când oamenii ajung în ultimele zile conțiința să se trezească, să ardă ca un foc, nu este nimic nefiresc în asta, iar asta trebuie primit ca un mare dar. Am învățat asta încă din primii ani ai preoției mele. De fapt am învățat-o de la bunicul meu din partea mamei care ajunsese aproape la 90 de ani și care mi-a scris - lucru care m-a impresionat foarte mult - descoperindu-și inima către mine printr-o scrisoare în care vorbea despre o chestiune care-l neliniștea încă din timpul primei tinereți, pe atunci când avea 20 de ani. Am fost așa de uimit de două lucruri: primul că și-a amintit pe patul de moarte despre aceea perioadă de timp cu peste 60 de ani în urmă, și 2, că acesta a fost atât de smerit și credincios că a putut scrie nepotului, tânăr preot, și să ceară sfat duhovnicesc. Am reuțit să fiu alături de el, să borbesc cu el înainte de adormire. Niciodată nu am uitat asta. Și am constatat-o de-a lungul anilor de mai multe ori cu credincioșii mei. Este un dar de la Domnul să ne readucem aminte lucruri pe care le-am făcut în viața noastră și de care nu suntem mândrii. Nu ar trebui să ne opunem la asta sau să o dăm la o parte. În schimb trebuie s-o îmbrățișăm și să ne concentrăm cu fiecare gând, cu orice mărturie a conștiinței noastre că există ceva ceea ce am făcut și care nu este bun. Ar trebui să zzicem: ”Da, Doamne, am făcut asta. Recunosc asta. Iar pentru asta îți cer iertare.” Acesta este motivul pentru care Domnul, în mila Sa, lasă conștiința să scoată la lumină toatre acestea, ca astfel să le putem mărturisi, și să putem fi iertați. De vom mărturisi păcatele noastre, El care este credincios și drept, așa după cum spune Sf. Ioan, ”va ierta păcatele noastre și ne va curăți de toată necurăția.” Deci trebuie să primești bucuros glasul conștiinței tale. De asemenea, trebuie să-ți amintești în timp ce te apropii de aceea zi când vei închide ochii fizici și îi vei deschide pe cei spirituali - câteodată tranziția sufletului care părăsește trupul nu este chia așa, ci se întâmplă în timp - vei începe să vezi lucruri ale vieții viitoare, ale lumii invizibile. Cu toții știm că avem urechi fizice și avem urechi spirituale. Mântuitorul zice: ”Cine are urechi de auzit să audă.” El nu vorbea despre urechile fizice cât despre cele ale sufletului. Avem ochi fizici dar avem și ochi ai sufletului. Avem simțuri sufletești cum avem și simțuri fizice. Simțurile fizice se duc atunci când ochii noștrii se vor închide la moarte, dar ochii noștrii se vor deschide în duh și astfel vom fi în stare să vedem cu ochii sufletului pe îngerul păzitor, pe demoni, lumea nevăzută despre care știm cu toții că poate fi uimitor de înfricoșătoare dar și măreață. Sf Pavel spune că el însuși a ajuns la viața cealaltă de trei ori, - ”fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu,” (2 Cor. 12:2) - unde a văzut lucruri care transcend cele vorbite, o frumusețe ce nu poate măsurată cu cuvântul omenesc. ”Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit,[ ...], pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (1 Cor. 2:9)