Ridgewood--Queens

New York de aproape

"Jamian Juliano-Villani la muncă"

E o rutină foarte simplă:

Intru,

îmi reîncălzesc cafeaua,

mă duc la calculator, mă uit la diferite lucruri,

îmi curăț pensulele,

și apoi mă apuc de lucru.

Nu am avut timp liber de când am început, e o nebunie.

Odată ce ai un timp limită e ca o osândă iminentă.

E ca un pește!

Ca și cum ai datora ceva, cuiva.

Stresul omoară creativitatea.

Dacă faci o pictură proastă și jobul tău este de artist,

este foarte rău.

Este înspăimântător.

E ca și cum ai avea ciocolată pe față

și trebuie să mergi la o gală.

Ești la fel de bun ca și ultima ta pictură

ceea ce e nasol

dar este adevărat.

Am crescut în pustiu, în New Jersey.

Am vrut să plec din New Jersey și să ajung

imediat in New York.

New York părea a fi locul unde mergeau

toți artiștii pentru a fi artiști.

"Painters Painting"

Mă uitam la "Painters Painting"

Stella și Rauschenberg și bla bla bla,

și erau toți în New York, înțelegi

stând pe scări, murdari de vopsea.

Pentru mine ca și adolescent, era uimitor.

"Asta..."

"Asta este!" Înțelegi?

Acum nu mai e așa romantic

Pentru că venind în New York

și fiind în lumea artiștilor

e o nebunie!

Am avut o grămadă de joburi nasoale.

Chelneriță pe ture de noapte.

Am lucrat în case.

Am predat gimnastică

Învătătoare la grădiniță.

Am organizat cărți pentru un marinar

care era obsedat de nave.

Făceam naveta lucrând

lucrând la un restaurant în New Jersey

ca să pot să-mi iau

primul apartament în New York.

Pictam din pat,

stând nopțiile trează ca să pictez.

Cu timpul, am închiriat o camera mai mare

și apoi una și mai mare.

Acum trei ani, am închiriat primul meu studio.

Mă simțeam ca de Crăciun în fiecare zi.

Teribil.

Picturile, cred ca sunt...

Sunt complicate,

Trebuie să le faci mai bine, mai ciudate

mai inteligente, mai proaste.

Pictezi un om de zăpadă în deșert...

Aia e tot? Serios?

Nu mai este alt pas, înțelegi?

Am simțul umorului

și un mod lejer de abordare.

Spune-mi o glumă,

și de acolo, cum poți să depășești,

este psihologic sau personal?

E ca un joc de ping pong

înainte și înapoi, înainte și înapoi

până când lucrurile merg așa,

anulându-se.

Iau multe decizii ciudate singură

în mijlocul nopții.

Dar multe din ele vorbind cu alte persoane.

Dacă auzi toate vociile,

nu mai e un monolog.

[Ajay Kurian, artist]

La capătul holului este Ajay,

un artist minunat.

M-a salvat de atâtea ori cu multe expoziții

Dă-mi un minut și putem să...

Susține-mă moral, te rog. Mersi.

Mă gândesc la o culoare foarte, foarte palidă.

Albastru sau un mov foarte palid.

E mai bine mov?

Un mov mișto.

Ca lavanda, sau?

Un mov foarte mișto.

Înțeleg.

Bine.

Sau ca...

Aia e o vază sau o oglindă?

Cine naiba știe?

O să fie o oglidă.

Bine.

Hmm...

La naiba.

Un prieten îmi spunea,

Pune niște prostii, nimeni nu-și dă seama.

Multumesc, cretinule!

Dar pot să spun sigur.

Pentru că e încrezător.

Tocmai am împlinit 30 ani.

Fumez mult, cam un pachet jumătate pe zi.

Beau mult.

Obiceiurile mele de somn sunt teribile.

Mănânc prostii.

E ca o navă, înțelegi?

În ultimii ani am avut rezistență

și am continuat să lucrez și să pompez.

Și acum, când chiar contează,

mă asigur că o am.

Presiunea e să mențin integritatea

și să faci un lucru de care ești mândru

chiar și sub presiune, ceea ce este dificil.

Vreau să împing picturile

și nu știu cum încă, dar sper să-mi dau seama.

și să le transform în ceva ce nu sunt ele.

Știu că voi face

ceva stânjenitor, sculpturi sau videouri proaste.

Dar la naiba, trebuie să o fac,

acum este timpul

cât încă mai am energie.