În industria mea credem că imaginile pot schimba lumea. OK, suntem naivi, entuziaşti şi vanitoşi. Adevărul este că, noi ştim că imaginile în sine nu schimbă lumea, dar suntem conştienţi că, de la începuturile fotografiei, imaginile au provocat reacţii oamenilor şi aceste reacţii au cauzat schimbarea. Să începem cu un set de imagini. Aş fi extrem de surprins dacă nu le-aţi recunoaşte pe majoritatea dintre ele. Ele sunt cel mai bine descrise ca fiind simbolice, atât de simbolice că poate au devenit clişee. De fapt sunt atât de binecunoscute că s-ar putea să le recunoaşteţi într-o formă uşor schimbată sau oarecum diferită. (Râsete) Dar cred însă, că noi cautam ceva mi mult. Căutăm ceva mai mult de atât Căutăm imagini care induc o lumină intransigenta asupra unor probleme cruciale, imagini care depasesc frontierele, care depasesc religiile, imagini care ne provoacă să luăm atitudine şi să facem ceva, altfel spus, să acţionăm. Ei bine, pe această imagine toţi aţi văzut-o. Ne-a schimbat modul în care vedem lumea. Nu am mai vazut planeta noastra din aceasta perspectiva, inainte. Mulţi oameni asociaza nasterea unei mari parti din miscarile ecologiste faptului că ne-am văzut astfel planeta pentru prima dată. dimensiunea redusa, fragilitatea. 40 de ani mai târziu, acest grup, mai mult decât majoritatea este foarte constient de forţa distructivă pe care specia noastră o exercită asupra mediului. In sfârşit, se pare că facem ceva în legătură cu acest lucru. Această forţă distructivă are multe forme. De exemplu, aceste fotografii făcute de Brent Stirton în Congo. Aceste gorile au fost omorâte, unii ar spune chiar crucificate şi, fără nici o mirare, au provocat indignare la nivel internţional Foarte recent ni s-a adus aminte, în mod tragic, de forţa distructivă a naturii însăşi prin cutremurul recent din Haiti. Dar eu cred că mult mai rea este puterea distructivă a omului faţă de om. Samuel Pisar, un supravieţuitor de la Auschwitz, a spus citez: ''Holocaustul ne-a învăţat că natura chiar şi în cele mai crude momente este benignă faţă de omul care şi-a pierdut reperele morale şi judecata.'' Aici aveţi un alt fel de crucificare. Imaginile îngrozitoare de la Abu Ghraib precum şi cele de la Guantanamo au avut un impact profund. Publicarea acelor imagini şi nu imaginile în sine au determinat un guvern să îşi schimbe politica. Unii ar spune că acele imagini au alimentat insurgenţa din Iraq mai mult decât orice alt act singular. Mai mult, acele imagini au distrus pentru totdeauna aşa numitul ascendent moral al forţelor de ocupaţie Să ne întoarcem puţin în timp. In anii '60 şi '70, războiul din Vietnam era prezentat zi de zi, în casele din America. Fotografiile prezentate la stiri, au adus oamenii faţă în faţă cu victimele războiului: o fetiţă arsă de napalm, un student omorât de Garda Naţională în timpul unui protest la Universitatea Kent State din Ohio. De fapt, aceste imagini au devenit ele însele voci ale protestului. Acum, imaginile au puterea de a arunca lumina înţelegerii asupra suspiciunii, ignoranţei şi mai ales -- am avut multe discuţii pe această temă dar vă voi arăta doar o singură imagine -- problemei HIV/SIDA. În ani 80 stigmatizarea persoanelor cu această boală era o barieră enormă chiar şi pentru a o discuta sau aborda. Un act simplu, în 1987, al celei mai faimoase femei din lume, Prinţesa Tarii Galilor, atingând un copil infectat cu HIV/SIDA a făcut mult, mai ales în Europa, pentru a stopa acestă stigmatizare. Ea, mai mult decât ceilalţi, ştia puterea unei imagini. Aşa că atunci când ne confruntăm cu o imagine puternică toţi avem dreptul să alegem. Putem întoarce capul sau putem să privim acea imagine. Din fericire, când aceste fotografii au apărut în ziarul "The Guardian" în 1998 au atras foarte mult atenţia, iar la final o grămadă de bani, către eforturile de înlăturare a foametei în Sudan. Au schimbat aceste imagini lumea? Nu, dar au avut un impact major. Imaginile ne forţează să ne punem la îndoială principiile de bază şi responsabilităţile unuia faţă de celălalt. Toţi am văzut acele imagini după uraganul Katrina, si cred ca pentru milioane de oameni, au avut un impact puternic. Şi mai cred că este foarte putin probabil ca ei să fi fost departe de gândurile americanilor când au mers la vot în noiembrie 2008. Din păcate, unele imagini foarte importante sunt considerate prea expresive sau deranjante ca să fie văzute. Am să vă arăt o fotografie este o fotografie a lui Eugen Richards cu un veteran din războiul din Iraq fotografie dintr-o lucrare extraordinară care nu a fost niciodată publicată, intitulată ''Războiul este personal''. Dar imaginile nu trebuie să fie expresive ca să ne reamintească de tragedia războiului. John Moore a făcut această fotografie în cimitirul Arlington. După toate acele momente tensionate de conflict din toate zonele de conflict din lume, iată o fotografie dintr-un loc mult mai tăcut care încă mă urmăreşte, mult mai mult decât celelalte. Ansel Adams a spus, iar eu îl contrazic ''Ca fotograf nu fotografiezi, ci produci o fotografie'' Părerea mea este că nu fotograful este cel care ''produce'' fotografia ci voi. Adăugăm fiecărei imagini propriile noastre valori, propriul nostru sistem de principii şi ca urmare imaginea rezonează cu noi. Compania mea are 70 de milioane de imagini. Eu am o imagine în biroul meu. Iat-o. Sper că data viitoare când veţi vedea o imagine care aprinde ceva în dumneavoastră să înţelegeţi mai bine ce se întâmplă. Şi ştiu, după ce am vorbit acestei audienţe, că sigur veţi face ceva in acest sens. Vă mulţumesc dumneavoastră şi tuturor fotografilor. (Aplauze)