În industria mea
credem că imaginile pot schimba lumea.
OK, suntem naivi, entuziaşti şi vanitoşi.
Adevărul este că, noi ştim că
imaginile în sine nu schimbă lumea,
dar suntem conştienţi că, de la începuturile fotografiei,
imaginile au provocat reacţii oamenilor
şi aceste reacţii au cauzat schimbarea.
Să începem cu un set de imagini.
Aş fi extrem de surprins
dacă nu le-aţi recunoaşte pe majoritatea dintre ele.
Ele sunt cel mai bine descrise ca fiind simbolice,
atât de simbolice că poate au devenit clişee.
De fapt sunt atât de binecunoscute
că s-ar putea să le recunoaşteţi
într-o formă uşor schimbată sau oarecum diferită.
(Râsete)
Dar cred însă, că noi cautam ceva mi mult.
Căutăm ceva mai mult de atât
Căutăm imagini care induc
o lumină intransigenta asupra unor probleme cruciale,
imagini care depasesc frontierele, care depasesc religiile,
imagini care ne provoacă
să luăm atitudine şi să facem ceva,
altfel spus, să acţionăm.
Ei bine, pe această imagine toţi aţi văzut-o.
Ne-a schimbat modul în care vedem lumea.
Nu am mai vazut planeta noastra din aceasta perspectiva, inainte.
Mulţi oameni asociaza
nasterea unei mari parti din miscarile ecologiste
faptului că ne-am văzut astfel planeta
pentru prima dată.
dimensiunea redusa, fragilitatea.
40 de ani mai târziu, acest grup, mai mult decât majoritatea
este foarte constient de forţa distructivă
pe care specia noastră o exercită asupra mediului.
In sfârşit, se pare că facem ceva în legătură cu acest lucru.
Această forţă distructivă are multe forme.
De exemplu, aceste fotografii făcute de Brent Stirton
în Congo.
Aceste gorile au fost omorâte, unii ar spune chiar crucificate
şi, fără nici o mirare,
au provocat indignare la nivel internţional
Foarte recent
ni s-a adus aminte, în mod tragic, de forţa distructivă a naturii însăşi
prin cutremurul recent din Haiti.
Dar eu cred că mult mai rea
este puterea distructivă a omului faţă de om.
Samuel Pisar, un supravieţuitor de la Auschwitz, a spus
citez:
''Holocaustul ne-a învăţat că natura
chiar şi în cele mai crude momente
este benignă faţă de omul
care şi-a pierdut reperele morale şi judecata.''
Aici aveţi un alt fel de crucificare.
Imaginile îngrozitoare de la Abu Ghraib
precum şi cele de la Guantanamo
au avut un impact profund.
Publicarea acelor imagini
şi nu imaginile în sine
au determinat un guvern să îşi schimbe politica.
Unii ar spune că acele imagini
au alimentat insurgenţa din Iraq
mai mult decât orice alt act singular.
Mai mult, acele imagini au distrus pentru totdeauna
aşa numitul ascendent moral al forţelor de ocupaţie
Să ne întoarcem puţin în timp.
In anii '60 şi '70,
războiul din Vietnam era prezentat
zi de zi, în casele din America.
Fotografiile prezentate la stiri, au adus oamenii faţă în faţă
cu victimele războiului: o fetiţă arsă de napalm,
un student omorât de Garda Naţională
în timpul unui protest la Universitatea Kent State din Ohio.
De fapt, aceste imagini au devenit
ele însele voci ale protestului.
Acum, imaginile au puterea
de a arunca lumina înţelegerii
asupra suspiciunii, ignoranţei
şi mai ales -- am avut multe discuţii pe această temă
dar vă voi arăta doar o singură imagine --
problemei HIV/SIDA.
În ani 80 stigmatizarea persoanelor cu această boală
era o barieră enormă
chiar şi pentru a o discuta sau aborda.
Un act simplu, în 1987, al celei mai faimoase femei din lume,
Prinţesa Tarii Galilor, atingând
un copil infectat cu HIV/SIDA
a făcut mult, mai ales în Europa, pentru a stopa acestă stigmatizare.
Ea, mai mult decât ceilalţi, ştia puterea unei imagini.
Aşa că atunci când ne confruntăm cu o imagine puternică
toţi avem dreptul să alegem.
Putem întoarce capul sau putem să privim acea imagine.
Din fericire, când aceste fotografii au apărut
în ziarul "The Guardian" în 1998
au atras foarte mult atenţia, iar la final o grămadă de bani,
către eforturile de înlăturare a foametei în Sudan.
Au schimbat aceste imagini lumea?
Nu, dar au avut un impact major.
Imaginile ne forţează să ne punem la îndoială principiile de bază
şi responsabilităţile unuia faţă de celălalt.
Toţi am văzut acele imagini după uraganul Katrina,
si cred ca pentru milioane de oameni,
au avut un impact puternic.
Şi mai cred că este foarte putin probabil
ca ei să fi fost departe de gândurile americanilor
când au mers la vot în noiembrie 2008.
Din păcate, unele imagini foarte importante
sunt considerate prea expresive sau deranjante ca să fie văzute.
Am să vă arăt o fotografie
este o fotografie a lui Eugen Richards cu un veteran din războiul din Iraq
fotografie dintr-o lucrare extraordinară
care nu a fost niciodată publicată, intitulată ''Războiul este personal''.
Dar imaginile nu trebuie să fie expresive
ca să ne reamintească de tragedia războiului.
John Moore a făcut această fotografie în cimitirul Arlington.
După toate acele momente tensionate de conflict
din toate zonele de conflict din lume,
iată o fotografie dintr-un loc mult mai tăcut
care încă mă urmăreşte, mult mai mult decât celelalte.
Ansel Adams a spus, iar eu îl contrazic
''Ca fotograf nu fotografiezi, ci produci o fotografie''
Părerea mea este că nu fotograful este cel care ''produce'' fotografia
ci voi.
Adăugăm fiecărei imagini
propriile noastre valori, propriul nostru sistem de principii
şi ca urmare imaginea rezonează cu noi.
Compania mea are 70 de milioane de imagini.
Eu am o imagine în biroul meu.
Iat-o.
Sper că data viitoare când veţi vedea
o imagine care aprinde ceva în dumneavoastră
să înţelegeţi mai bine ce se întâmplă.
Şi ştiu, după ce am vorbit acestei audienţe,
că sigur veţi face ceva in acest sens.
Vă mulţumesc dumneavoastră şi tuturor fotografilor.
(Aplauze)