În întreaga lume, aproximativ 60 de milioane de persoane au fost forțate să-și abandoneze casele pentru a scăpa de război, violență și persecuție. Majoritatea au devenit persoane strămutate în interiorul țării, adică și-au părăsit locuințele, dar sunt încă pe teritoriul țării lor. Alții au traversat o graniță și au căutat adăpost în afara propriilor lor țări. Aceștia sunt numiți generic refugiați. Dar ce înseamnă mai precis acest termen? Lumea a cunoscut refugiați timp de milenii, dar definiția modernă a fost elaborată în timpul Convenției ONU din 1951 cu privire la statutul refugiaților, ca răspuns la persecuțiile în masă și dislocările din al Doilea Război Mondial. Refugiatul e definit ca persoană ce se află în afara țării de origine și nu se poate reîntoarce în propria țară deoarece există o teamă bine întemeiată de a fi persecutat. Persecuția poate fi din cauza rasei lor, a religiei, a naționalității, apartenenței la un anumit grup social, sau opiniei politice, și are adesea legătură cu războiul și violența. Astăzi, aproape jumătate din refugiații din lume sunt copii, unii dintre ei neînsoțiți de un adult, situație ce îi face extrem de vulnerabili la exploatarea prin muncă sau la exploatarea sexuală. Fiecare poveste a refugiaților este diferită și mulți trebuie să înfrunte călătorii periculoase cu rezultate incerte. Dar înainte de a vedea ce implică aceste călătorii, să lămurim un lucru. Există o mare confuzie în ceea ce privește diferența dintre termenii „migrant” și „refugiat.” De obicei, „migranți” se referă la cei care își lasă țara, dar nu din cauza persecuției, ci pentru a căuta oportunități economice mai bune sau pentru a pleca din zone afectate de secetă în căutarea unei sorți mai bune. În lume, există mulți oameni care au fost dislocați din cauza dezastrelor naturale, a insecurității alimentare și a altor greutăți, dar legea internațională, fie că e corect sau nu, îi recunoaște ca refugiați doar pe cei ce fug de conflicte sau violență. Așadar, ce se întâmplă când cineva fuge din țară? Cele mai multe călătorii ale refugiaților sunt lungi și primejdioase cu acces limitat la adăpost, apă sau hrană. Deoarece plecarea poate fi bruscă și neașteptată, bunurile ar putea fi lăsate în urmă și oamenii ce fug de conflicte adesea nu au documentele necesare, cum ar fi viza, pentru a lua avionul și intra legal în alte țări. De asemenea, factorii financiari și politici îi pot împiedica să călătorească pe rutele standard. Asta înseamnă că pot călători doar pe pământ sau mare și trebuie să-și încredințeze viețile contrabandiștilor pentru a putea trece granițele. Unii caută siguranța împreună cu familiile lor, alții încearcă să treacă singuri și îi lasă în urmă pe cei dragi, sperând să se reunească mai târziu. Această separare poate fi traumatizantă și insuportabil de lungă. Deși mai mult de jumătate din refugiați sunt în orașe, uneori prima oprire pentru cine fuge de conflict este o tabără de refugiați, de obicei condusă de Agenția de Refugiați a Națiunilor Unite sau guvernele locale. Taberele de refugiați trebuie să fie structuri temporare, ce oferă adăpost pe termen scurt până când se pot întoarce acasă în siguranță, pot fi integrați în țara gazdă sau se pot restabili într-o altă țară. Dar opțiunile de reinstalare și integrare pe termen lung sunt adesea limitate. Numeroși refugiați nu au de ales și rămân în tabere ani de zile, uneori chiar și zeci de ani. Când ajunge într-o țară nouă, primul pas legal pentru o persoană dislocată este cererea de azil. În această etapă, persoana este un solicitant de azil și nu e recunoscută oficial ca refugiat până când nu se acceptă cererea. Deși țările sunt în mare măsură de acord cu definiția refugiatului, fiecare țară gazdă este responsabilă pentru examinarea cererilor de azil și poate decide dacă solicitanților le poate fi acordată condiția de refugiat. Țările pot avea orientări diferite ce variază în mod substanțial. Țările gazdă au mai multe obligații față de persoanele recunoscute drept refugiați, cum ar fi garantarea unui standard minim de tratament și nediscriminare. Obligația de bază față de refugiați este nereturnarea, un principiu ce împiedică o națiune să trimită o persoană într-o țară unde viața și libertatea îi sunt amenințate. În realitate însă, refugiații sunt frecvent victimele unui tratament inconsistent și discriminatoriu. Sunt tot mai des obligați să-și reconstruiască viața înfruntând xenofobia și rasismul. Și mult prea des, nu le este permis să intre în forțele de muncă și sunt complet dependenți de ajutoarele umanitare. În plus, prea mulți copii refugiați nu se duc la școală din cauza lipsei fondurilor pentru programele educaționale. Dacă te uiți la istoria ta de familie, s-ar putea să afli că la un moment dat, strămoșii tăi au fost nevoiți să-și lase în urmă casele, fie fugind de un război sau de discriminare și persecuție. Ar fi bine să ne amintim poveștile lor când auzim de refugiații dislocați din prezent, aflați în căutarea unei case noi.