De curând, mă prezint, în fața tuturor celor care ascultă, ca fiind o femeie periculoasă. (Aplauze) Ei bine, o declarație atât de îndrăzneață pare, încă, puțin periculoasă, dar este, totodată, justificată. În această perioadă a vieții mele, aproape de vârsta de 77 de ani, Am.. (Aplauze) Ador când oamenii îți aplaudă vârsta.. (Râsete) dar primesc aplauzele. (Aplauze) Aproape de 77 de ani, realizez că nu mai am nimic de demonstrat, nimic de pierdut, și vreau ca lucrurile să se întâmple repede. Ritmul autentic către egalitate este lent, creșterea sexismului și a rasismului, violența împotriva femeilor și a fetelor.. Și mă irită, de asemenea, cei care neagă încălzirea globală, de fură viitorul copiilor și nepoților noștri. Prieteni, trăim în vremuri periculoase. Și astfel de vremuri cer ca toți să fim mai periculoși. Ce vreau să zic prin asta? Nu mă refer la a inspira frică. Nu vorbesc de genul acesta e periculos. Mă refer, în schimb, la a fi mai puțin neînfricați. Mă refer la rostirea adevărul, atunci când am fi mai în siguranță păstrând tăcerea. Mă refer la a vorbi în numele celor absenți, în special în acele locuri în care se iau decizii despre viețile și corpurile noastre. Trebuie să fim în acele locuri, apărându-ne unele pe altele, sfidând constructul social care ne îndeamnă, în special pe noi, fetele și femeile, să fim în competiție, să ne comparăm, să ne criticăm. Trebuie să punem punct acestui lucru. Trebuie să luăm atitudine împotriva politicilor și politicii care vor să ne separe și să diminueze puterea noastră colectivă, a comunității globale de femei, și a bărbaților și a aliaților care sunt de partea noastră. Declarația de femeie periculoasă vine și cu asumarea tuturor riscurilor necesare pentru a crea o lume în care femeile și fetele sunt în siguranță atât acasă, cât și la locul de muncă, o lume în care vocile lor sunt reprezentate și respectate, unde contează fiecare vot, iar planeta e protejată. Și toate acestea sunt posibile. Pentru că suntem pregătite. Suntem mai bine pregătite decât oricare generație de dinaintea noastră, avem mai multe resurse și mai multe conexiuni. În multe părți ale lumii, speranța de viață e mai mare ca niciodată. Femeile de peste 65 de ani prezintă cea mai mare creștere de pe Pământ, și au potențialul de a deveni și cele mai puternice. Ei bine... (Aplauze) Ce mai schimbare! Nu demult, femeile ca mine, trecute de menopauză, erau considerate inutile, sau chiar nebune. Valoarea noastră consta în îngrijirea familiei și apoi a nepoților, etapă pe care o ador. Dar am fost date la o parte și îndemnate să ne retragem la fotoliile de legănat. Dar noi, femeile pe panta periculoasă de 60 de ani, nu ne retragem. Ne refacem... (Aplauze) ajutându-ne de tot ce știm și am făcut... și asta nu e puțin... pentru a redefini conceptul de vârstă și din perspectiva realizărilor și a reușitelor. Însă conceptul de a deveni periculos nu se referă la atingerea unei vârste, căci oricum, la ambele extreme ale spectrului de vârstă, fete și femei curajoase se ridică și își asumă riscul de a crea schimbări. Personal, am început să îmi asum riscuri de la o vârstă fragedă. Am fost nevoită, ori altfel, viața mea ar fi întâmpinat barierele obișnuite pentru o fată care a copilărit în partea rurală a Sudului, fără bani, fără conexiuni, și fără influență. Dar un lucru nu a avut bariere, și acela era curiozitatea mea despre lumea din afara orașului meu mic, care depășea mințile limitate ale unui Sud încă segregat, o lume pe care o întrezăream în jurnalele de știri de la singurul cinematograf din oraș, o lume de care m-am apropiat mult mai tare cunoscând-o pe doamna Shirley Rountree, profesoara de engleză din clasa a opta. Din minutul în care și-a făcut apariția în clasă și am zgomotul tocurilor înalte, am știut că e o femeie puternică, avea un păr perfect și purta un ruj roșu consacrat, era coordonată cromatic perfect, din cap până-n picioare. Voiam să fiu ea. Din fericire, mi-a devenit primul mentor și m-a ajutat să devin eu. Cu sprijinul dânsei, am primit o bursă la facultate, prima din familia mea, și așa am ajuns la o mare universitate de stat, tocmai în mijlocul a două mari mișcări pentru justiție socială: drepturile civile pentru afro-americani și drepturile egale pentru femei. M-am alăturat cu entuziasm amândurora, ca să descopăr mai apoi că spiritul meu activist descoperit de curând precum cel feminist, efervescent, se găseau deseori în conflict cu nevoia mea înrădăcinată de a fi pe placul tuturor și de a fi populară. În prima mea funcție de cadru universitar, am încălcat regulile, încurajând studenții să mi se alăture la marșurile de protest. Atunci când am aflat că un coleg bărbat, având aceeași experiență și educație ca și mine, era plătit mai bine, am lansat un protest personal. Când cererea de mărire mi-a fost respinsă, cu scuza că respectivul avea o familie de întreținut, am zis că și eu la fel, fiind o mamă singură. Dar am renunțat la protest, pentru a-mi păstra locul de muncă. Astăzi, milioane de femei fac același compromis, rămânând la locul de muncă fără un salariu egal pentru o muncă egală. Iar eu, fiind una dintre primele femei din televiziune în anii '70, Am fost avertizată că dacă mă concentrez pe poveștile femeilor îmi limitez oportunitățile în carieră și poate chiar așa a fost. Dar am ajuns să produc și să fiu gazda unor emisiuni revoluționare pentru femei, reușind, în același timp, să nu suflu o vorbă despre hărțuirea sexuală și să ascult consultanții angajați să îmi dea sfaturi în legătură cu înfățișarea mea. „Fă-te blondă.” M-am făcut. „Coboară-ți vocea.” Am încercat. „Mărește decolteul.” N-am făcut-o. (Râsete) Am purtat, însă, costume din acelea urâte de prezentator TV, cu eșarfele care aduc oarecum a cravată de bărbat. Iar mai încolo, ajunsă la pozițiile de putere din presă, deseori ca prima sau singura femeie, conștientă fiind că eram judecată prin prisma filtrului de gen, m-am zbătut, din când în când, să găsesc echilibrul între a fi un lider pentru femei și a nu fi definită întru totul drept un lider care e femeie. Dar azi, sunt mândră să fiu cunoscută exact așa. (Aplauze) Ca activistă, susținătoare și feministă, iar acum, în calitate de femeie periculoasă, nu îmi mai pasă ca înainte de ce spun alții, și știu să exprim mai clar ce gândesc și ce simt. Vreau să mă fac bine înțeleasă: sunt conștientă că sunt privilegiată pentru că pot să fac asta, să îmi spun adevărul. Și să stau aici astăzi, având această oportunitate de a vă vorbi despre femei și putere, observați că nu am spus femei la putere. Nu cred că așteptăm să ne ofere cineva puterea. Cred că deja suntem puternice. (Aplauze) Avem nevoie, în schimb, de mai multe oportunități de a o revendica și folosi, de a o da mai departe. Și da, știu, există femei cu putere care nu știu să o folosească înțelept și care nici nu o dau mai departe. Am auzit, ca și voi, sunt sigură, povești de genul: „Cel mai rău șef pe care l-am avut era femeie...” Și cu toții putem să dăm exemple de femei lider care nu ne-au făcut cinste. Dar putem să schimbăm toate astea cu o idee simplă, dar strălucită auzită de la o politiciană periculoasă din New York, care își asumă riscuri, pe nume Bella Abzug. Bella zicea: „În secolul 21, femeile vor schimba natura puterii, mai degrabă decât va schimba puterea natura femeii.” Din clipa în care am auzit asta... (Aplauze) mi-am zis: „Acesta e apelul nostru la acțiune. E cea mai mare oportunitate a noastră.” Și ca jurnalistă și activistă, am văzut această ideea în acțiune, documentând poveștile femeilor de ambele baricade ale conflictelor de lungă durată, reunindu-se și sfidând noțiunea de putere oficială, creând alianțe, găsind propriile căi de oprire a violenței în comunitățile lor. Și ca activistă am călătorit în locuri unde e periculos să te naști femeie, precum partea estică a Congoului, unde corpurilor feminine li se declară război. Acolo, într-un centru de vindecare și conducere, numit City of Joy, femei congoleze curajoase transformă durerea în putere, pregătind supraviețuitoarele hărțuirii sexuale pentru ca acestea să se întoarcă ca lideri în satele lor. La summiturile recente pe tema climei, am observat lidere acționând din spatele cortinei, departe de atenția publică, asigurându-se că negocierile în vederea unui acord global privind clima continuă să avanseze. Așadar, așa cum mergem înainte atât în viețile noastre, cât și la muncă, având tot mai multă putere și influență, haideți să reformăm natura puterii, demontând unele dintre barierele care stau în picioare pentru cei care urmează, susținând și zbătându-ne pentru o reprezentare mai corectă, mai adevărată și mai egală în fiecare încăpere și la fiecare masă. Trebuie să vă avertizez, însă: susținerea unei femei pentru o poziție deschisă sau o promovare vă poate pune în situația de a auzi replica: „Ai jucat cartea femeii” sau pe cea a „rasei”, dacă e cazul unei femei de culoare. Am trecut prin această experiență, și sunt sigură că și voi. „Demarați, cumva, un program de discriminare pozitivă, aici la PBS?” întreba unul dintre membrii comitetului, când eu, aleasă de curând președinte, am anunțat primele angajări, cinci femei calificate. Ei bine, discriminarea mea pozitivă a fost faptul că i-am cerut echipei de recrutare o listă cu candidați care să includă numele femeilor și al persoanelor de culoare care s-au întâmplat să fie, în opinia mea, chiar cei mai buni candidați pentru poziția respectivă. Zic femeilor periculoase și aliaților noștri: este timpul să jucăm cartea femeii, pe cea a rasei, este timpul să jucăm toate cărțile. (Aplauze) Nu pentru a câștiga jocul puterii, ci pentru a ne asigura că lucrurile vor merge mai bine pentru toată lumea. Este timpul, de asemenea, să ne debarasăm de teoria deficienței, cea conform căreia doar una dintre noi are loc în vârf, astfel încât trebuie să ne protejăm teritoriul, și să nu ne facem prieteni sau aliați. Schimbarea naturii puterii convertește „protejează-ți teritoriul” în „împarte-ți teritoriul”, încurajează coalițiile, pune bazele alianțelor, întărește și susține prieteniile. Prietenele mele sunt sursa mea de energie regenerabilă. (Aplauze) Același lucru îl pot spune și despre mentorii mei, eroii mei, susținătorii, sponsorii mei, precum toate mijloacele prin care putem fi și suntem acolo una pentru cealaltă. Putem deveni propriile surse de putere regenerabilă una pentru cealaltă. Și pe parcurs, trebuie să avem mai mare grijă de noi, iar la asta eu nu sunt cel mai bun exemplu. Nu meditez. Nu fac exerciții regulat. Dar trăiesc în stil aerobic. (Râsete) (Aplauze) Deoarece nu cred că putem fi periculoși de pe margine, și sunt atâtea de făcut. Așa că hai să ne folosim toată puterea. Ce spuneți de puterea banilor? Haideți să alocăm mai mulți bani folosiți în scop filantropic, donațiile pentru campanii, fondurile noastre de investiții, pentru a spori egalitatea pe plan economic și politic. Haideți să creștem puterea deținută de presă și tehnologie care este, literalmente, chiar în mâinile noastre, pentru a ne ridica reciproc poveștile și ideile, pentru a cultiva politețea, pentru a căuta adevărul, ce se diminuează, amenințând societățile libere și deschise. Da, avem tot ce ne trebuie pentru a ne dezvolta comunitățile. Dar cel mai bun lucru pe care-l avem, și de care trebuie să ne amintim, este să fim alături una de cealaltă. Vom merge înainte împreună, dorind acum să ne asumăm riscuri, să fim mai neînfricate, să ne exprimăm, să ne pronunțăm și să fim acolo una pentru cealaltă. George Bernard Shaw a scris că el crede în opinia sa, conform căreia viața lui îi aparține comunității, și cu cât lucrează mai mult, cu atât va trăi mai mult, iar atunci când va muri voia să fie cu adevărat epuizat. În continuare a scris: „Viața, pentru mine, nu este o lumânare care se consumă rapid, ci o torță somptuoasă pe care am apucat-o pentru un moment, înainte să o predau generațiilor următoare.” Nici eu, la rândul meu, nu îmi văd viața ca pe o lumânare care arde rapid, deși am ars-o la ambele capete. (Râsete) Dar vreau ca ea, la fel și eu, să fim bine uzate pe când voi muri. Însă, în acest punct al drumului meu în viață, nu îmi predau torța. O țin mai sus ca niciodată, cu îndrăzneală, strălucitoare, și vă invit să mi vă alăturați în lumina ei periculoasă. Vă mulțumesc! (Aplauze)