Împrumut oamenilor cărți,
dar desigur, regula este:

„Fă asta doar dacă nu te aștepți
să o primești înapoi.”

[Lucruri mici.]

[Idei mari.]

O carte e aproape ca o persoană.

Are coloană vertebrală.

Are o față.

Poate fi chiar prietenul tău.

Cărțile înregistrează
experiențele umane de bază

cum niciun alt lucru nu reușește.

Înainte să existe cărți,

civilizațiile antice înregistrau lucrurile

prin crestături pe oase sau pietre
sau orice altceva.

Primele cărți își au originea
în Roma antică.

Foloseau termenul codex,

adică două bucăți de lemn

care erau coperta,

iar paginile dintre ele
erau cusute pe o parte

pentru a fi ușor de transportat.

Trebuiau realizate complet manual,

de cei pe care îi cunoaștem
sub denumirea de scribi.

Și sincer vorbind, erau obiecte de lux.

Apoi un tipograf numit Johannes Gutenberg,

la mijlocul secolului XV,
a creat metoda de a produce cărți în masă:

tiparnița modernă.

Doar după asta

a existat posibilitatea folosirii cărților
de către o audiență largă.

Coperțile au început să fie folosite
la începutul secolului XIX,

și erau numite
învelitori împotriva prafului.

De obicei aveau reclame pe ele.

Oamenii le luau și le aruncau.

Doar la trecerea din secolul XIX
în secolul XX

coperțile au început
să aibă identitate proprie,

astfel ca cititorii să gândească:

„Vreau să citesc asta.

Pare interesant.”

Cartea în sine
reprezintă progresul tehnologic,

dar e și ea o piesă de tehnologie.

A oferit o interfață

care nu semăna cu nimic
din ceea ce oamenii avuseseră vreodată.

Și se poate spune
că e încă cel mai bun mod

de a ajunge la un public.

Cred că cel mai important scop
al cărților fizice

e să înregistreze existența noastră

și să rămână în urmă pe un raft,
în librărie, acasă,

pentru ca generațiile următoare
să înțeleagă trecutul,

că oamenii s-au confruntat
cu aceleași lucruri

cu care se confruntă ei,

și e ca un dialog
pe care îl porți cu autorul.

Cred că ai o relație
mult mai umană cu o carte fizică

decât cu una digitală.

Oamenii vor să o țină în mână,

să dea pagina, să pună un semn de carte.

Apoi ai, peste toate, mirosul unei cărți.

Cerneala proaspătă
sau mirosul hârtiei vechi.

Nu ai parte de asta altundeva.

O carte nu poate fi stinsă cu un buton.

E o poveste pe care o poți ține în mână

și o poți lua cu tine,

de aceea cărțile sunt atât de valoroase,

și cred că valoarea
le va crește odată cu timpul.

Un raft de cărți, sincer,

va exista mai mult decât tine, (Râde)

indiferent cine ești.