Toți suntem atât studenți
cât și profesori.
Acesta sunt eu, inspirat
de primul meu profesor,
mama mea,
iar acesta sunt eu, predând
Introducerea în Inteligenţa Artificială
la 200 de studenţi
la Universitatea Stanford.
Și mie și studenţilor
ne plăcea cursul,
dar mi-am dat seama că
deși subiectul materiei cursului
este avansat
şi modern,
tehnologia de predare nu este.
De fapt, folosesc
aceeaşi tehnologie ca şi cea din
această clasă din secolul 14.
Observați manualul,
înţeleptul de pe podium,
şi adormitul
din spate. (Râsete)
Exact ca în zilele noastre.
Colegul meu,
Sebastian Thrun şi cu mine, ne-am gândit
că trebuie să fie o metodă mai bună.
Ne-am pus în cap
să creăm un curs online
care să fie egal sau mai bun calitativ
decât cursul nostru de la Stanford,
dar să-l oferim
oricui în lume gratis.
Am anunţat cursul în 29 Iulie,
şi în 2 săptămâni, 50.000 de oameni
s-au înscris.
S-au făcut 160.000 de studenţi,
din 209 ţări.
Eram încântaţi să avem
o audienţă atât de mare,
şi uşor speriaţi pentru că nu terminasem
de pregătit cursul încă. (Râsete)
Aşa că ne-am pus pe treabă.
Am studiat ce făcuseră ceilalţi,
ce puteam copia şi ce puteam schimba.
Benjamin Bloom arătase că predarea
unu-la-unu e cea mai eficientă,
aşa că asta am încercat să promovăm,
precum eu cu mama,
deşi amândoi ştiam
că vom fi unul la câteva mii.
Aici, o cameră video suspendată
mă înregistrează pe măsură ce vorbesc
şi desenez pe o bucată de hârtie.
Un student a spus: "Cursul ăsta e ca şi cum
am sta într-un bar
cu un prieten foarte deştept
care explică ceva
de care nu te-ai prins, dar eşti pe cale."
Şi exact asta ne doream.
De la Khan Academy am văzut
că filmuleţe scurte de 10 minute
erau mai eficiente decât să încercăm
să înregistrăm un curs de o oră
şi să-l punem în format small-screen.
Ne-am decis să scurtăm şi mai mult
şi să-l facem mai interactiv.
Filmuleţele noastre au 2 minute,
câteodată mai scurte, niciodată mai mult de 6,
după care facem pauză pentru o întrebare fulger,
să-l facem să pară
ca predarea unu-la-unu.
Aici explic cum un computer foloseşte
gramatica limbii engleze
ca să analizeze propoziţii,
iar aici e o pauză iar studentul
trebuie să gândească, să înţeleagă ce se petrece
şi să bifeze răspunsurile corecte
înainte să poată continua.
Studenţii învaţă cel mai bine
când exersează activ.
Am vrut să-i antrenăm să se confrunte
cu ambiguitatea şi să-i ghidăm să sintetizeze
ideile principele, ei înşişi.
Evităm de obicei întrebările
de genul: "Iată formula,
spune-mi cât e Y
când X egal cu 2."
Am preferat întrebări deschise.
Un student ne scria: "Acum văd
reţele Bayes şi exemple
de teoria jocurilor peste tot."
Îmi place acest gen de efect.
E exact ce căutam.
Nu doream ca studenţii să memoreze formule;
doream să schimbăm modul
în care priveau lumea.
Şi am reuşit.
Mai bine spus, studenţii au reuşit.
E puţin ironic că am pornit
să întrerupem procesul tradiţional de educaţie,
şi făcând asta am ajuns
să facem cursul nostru online
mai asemănător unei ore de curs tradițional
decât alte cursuri online.
Majoritatea cursurilor online sunt disponibile tot timpul.
Le poţi urmări oricând dorești.
Dar dacă o poţi face oricând,
înseamnă că o poţi face mâine,
şi dacă o poţi face mâine,
ei bine, s-ar putea
să nu te mai apuci. (Râsete)
Aşa că am reluat inovaţia
de a avea termene de predare. (Râsete)
Puteai urmări video-clipul
de câte ori doreai în timpul săptămânii,
dar la sfârşitul săptămânii,
trebuia să-ţi faci tema.
Asta motiva studenţii să se ţină de treabă
şi însemna că toată lumea lucra
la acelaşi lucru în acelaşi timp,
aşa că dacă intrai într-un forum de discuţii,
puteai primi un răspuns de la un coleg în câteva minute.
Acum o să vă arăt câteva forumuri,
mare parte organizate de către studenţii înşişi.
De la Daphne Koller şi Andrew Ng am învăţat
conceptul de a "răsturna" ora de clasă.
Studenţii urmăreau video-clipurile
individual,
apoi se adunau să le discute.
De la Eric Mazur am învăţat despre instruirea între colegi;
colegii pot fi cei mai buni profesori,
pentru că ei sunt cei
care îşi amintesc cum e să nu înţelegi.
Sebastian şi eu cam uitasem asta.
Desigur, nu puteam avea
o discuţie cu întreaga clasă
cu zeci de mii de studenţi,
aşa că am încurajat şi am alimentat aceste forumuri online.
În final, de la Teach For America,
am învăţat că un curs nu e
în principal despre informaţie.
Mai importantă e motivaţia şi hotărârea.
Era crucial ca studenţii să înţeleagă
că lucram din greu pentru ei
şi că toți se sprijineau reciproc.
Cursul a durat 10 săptămâni,
iar în final, cam jumătate din 160.000 de studenţi au urmărit
măcar un video în fiecare săptămână,
şi peste 20.000 au terminat toate temele,
alocând un total de 50-100 ore.
Au primit certificat de reușită.
Prin urmare ce am învăţat?
Am încercat câteva idei vechi
şi câteva noi pe care le-am combinat,
dar mai sunt şi alte idei de încercat.
Sebastian ţine un alt curs acum.
Eu voi face unul în toamnă.
Stanford Coursera, Udacity, MITx şi alţii
au mai multe cursuri în pregătire.
E o perioadă antrenantă.
Pentru mine, cea mai interesantă parte
sunt datele pe care le adunăm.
Adunăm sute de interacţiuni
per student, per curs,
miliarde de interacţiuni la un loc,
şi acuma putem începe să le analizăm,
și când învățăm din acestea,
când facem experimente,
atunci apare adevărata revoluție.
Şi veți putea vedea rezultatele
unei noi generaţii uimitoare de studenţi.
(Aplauze)