Imaginează-ți un loc atât de întunecos

încât nu-ți vezi vârful nasului.

Cu ochi deschiși sau închiși, totuna,

căci acolo nicodată nu răsare Soarele.

De-asupra capului vezi o lumină.

Când pornești să vezi ce e,

o lumină albastră se mișcă de-asupra.

„Aș putea privi asta o viață” – crezi tu.

Dar nu-i așa

deoarece gura unui pește-pescar tocmai se deschide

și te înghite de viu.

Ești doar una dintre creaturile

de pe fundul oceanului care a învățat prea târziu

să aprecieze puterea bioluminescenței.

Bioluminescența e capacitatea

unor vietăți de a produce lumină.

Organismul uman poate produce

unghii și ceară în urechi,

dar aceste organisme pot transforma

părți ale corpului în bastoane lucitoare.

Ca și cum natura le-a făcut gata de-a se etala.

De ce?

Într-un fel sau altul,

bioluminescența mărește șansa de supraviețuire.

De exemplu la licurici,

capacitatea de a străluci în verde

îl ajută să-și atragă un partener 
într-o noapte caldă de vară,

dar e doar unul dintre multele vietăți 
ce pot străluci.

Viermele „de cale ferată”, Phrixothrix hirtus,

își poate lumina corpul în două culori:

roșu și verde.

Ai mânca ceva

ce arată ca o pistă de aterizare?

N-ar face asta niciun prădător în toate mințile.

Luminile intermitente păzesc viermele.

Apoi, crevetele de adâncime,

Acantherphyra purpurea.

Când se simte amenințat,

lansează pe gură un nor luminos.

Cine nu fuge departe

când se vomită pe el?

În plus, acea „vomă” atrage prădători mai mari

ce se hrănesc cu inamicii crevetelui.

Și dacă nu ai bioluminescență?

Nicio problemă!

Organismele vii au și alte modalități

de a face ca bioluminescența să lucreze pentru ele,

chiar dacă nu s-au născut echipate să strălucească.

Să revedem peștele-pescar

chiar înainte de a încerca să te înghită.

Momeala strălucitoare pe capul său?

Ea vine dintr-un buzunar de piele numit esca.

Esca conține bacterii bioluminescente.

Peștele-pescar nu poate străluci în sine,

așa că are în schimb un sac de bacterii strălucitoare.

Vă amintiți de licurici?

El însuși strălucește.

În felinarul său există două substanțe chimice,

luciferină și şi luciferază.

Când licuriciul își combină luciferaza și luciferina

în prezența oxigenului

și a combustibilului celular numitul ATP,

reacțiile chimice eliberează energie sub formă de lumină.

Odată ce oamenii de știință și-au dat seama

cum produce licuriciul luciferază şi luciferină,

prin inginerie genetică,

ei au făcut ca această fotoreacție

să se producă și la alte organisme 
care nu pot străluci.

De exemplu, ei au inserat într-o plantă de tutun

gene sau instrucțiuni pentru o celulă,

pentru a produce luciferază și luciferină de licurici.

Acestea fiind introduse, planta de tutun 
a urmat instrucțiunile

strecurate în ADN-ul său și a început 
să lumineze ca un pom de Crăciun.

Frumusețea bioluminescenței,

spre deosebire de Soare sau un bec incandescent,

e că nu este fierbinte.

Are loc într-un interval de temperată

care nu arde organismul.

Și spre deosebire de un baston strălucitor

a cărui strălucire descrește treptat 
pe măsura consumării substanțelor chimice din interior,

reacțiile de bioluminiscență
folosesc resurse regenerabile.

E unul din motive pentru care inginerii

încearcă să producă copaci bioluminiscenți.

Gândește-te, plantați pe marginea șoselelor,

ei ar putea lumina drumul, folosind doar oxigen

și alte resurse curate, gratuite.

Am vorbit despre avantajul în supraviețuire!

Aceasta ar putea ajuta planeta 
să trăiească mai mult.

Te-ai surprins gândindu-te la alte modalități

de a pune bioluminescența 
să facă treabă bună?

Bastonul luminos pe care-l agiți

te poate ajuta să-ți găsești partener,

dar cum altfel ți-ar putea îmbunătăți 
bioluminescența șansa de supraviețuire?

Când începi să gândești așa,

ai văzut lumina.