E greu să supraestimezi
efectele benefice ale imunizării.
Conform Centrului pentru Prevenirea
și Controlul Bolilor din SUA,
în cazul copiilor americani născuți
în ultimii 20 de ani
vaccinurile vor preveni
mai bine de 322 milioane de boli,
mai mult de 21 milioane de spitalizări
mai mult de 730.000 de decese
și o reducere adițională a costurilor
de aproape 1.400 trilioane de dolari.
Sunt numere mari.
Dar să ne uităm la un exemplu particular.
Vaccinurile aproape că au eliminat
o infecție bacteriană
numită Haemophilus influenzae.
Această bacterie infecta copiii mici,
cauzând infecții sangvine,
pneumonie, meningită, moarte,
sau dizabilități permanente.
Ca tânăr pediatru, am văzut câteva cazuri.
Voi probabil nici nu ați auzit
de această boală,
pentru că vaccinurile
au fost foarte eficiente.
Puteți vedea în graficul din dreapta
că de la introducerea vaccinurilor,
incidența de infecții bacteriene
Haemophilus
a scăzut drastic, aproape că a dispărut.
Deci vaccinurile sunt, în general,
o poveste de succes.
Dar avem de asemenea și provocări.
Una dintre ele e
că pentru majoritatea vaccinurilor
avem nevoie de mai multe doze
pentru a obține sau a menține imunizarea.
Comunitatea științifică încearcă
să dezvolte vaccinuri cu doză unică.
Imaginați-vă că ați putea face
un singur vaccin pentru gripă
pentru toată viața,
și nu ar mai trebui să faceți
câte un vaccin sezonier pentru gripă.
E greu să te imunizezi
împotriva anumitor microbi.
Un exemplu clasic este virusul
imunodeficienței umane sau HIV.
Nevoia este urgentă, se fac progrese,
dar încă nu am reușit.
Un alt element critic acum
în cercetarea vaccinurilor
e optimizarea vaccinurilor
pentru cei mai vulnerabili dintre noi,
cei foarte tineri și bătrânii.
Acesta e un domeniu de cercetare activ.
În cele din urmă, una dintre provocările
majore pe care le înfruntăm, din păcate,
sunt opiniile anti-vaccinare.
De fapt, e alarmant că peste 100.000
de copii și bebeluși din Statele Unite
nu au fost vaccinați deloc,
iar acest număr e în creștere.
De fapt, Organizația Mondială
a Sănătății, sau OMS,
a declarat opiniile anti-vaccinare
ca fiind una din cele mai mari
zece amenințări la adresa sănătății umane
globale în prezent.
Acest grafic reprezintă creșterea
opiniilor anti-vaccinare
în statul California,
din anul 2000 până în 2013,
analizând procentajul
copiilor din grădinițele publice
care nu au fost vaccinați
deoarece părinții au refuzat acest lucru.
Opiniile anti-vaccinare se extind,
iar asta are consecințe reale.
Mulți dintre voi probabil că știți
că infecții pe care credeam
că le-am eradicat demult,
se întorc.
Focare de pojar au fost raportate
în mai multe state ale SUA.
Și mulți poate au uitat,
dar pojarul e foarte contagios
și periculos.
Doar câteva particule virale
pot să infecteze pe cineva.
S-au raportat cazuri în care,
la evenimente sportive,
într-un stadion Olimpic,
virusul a călătorit prin aer
distanțe lungi
și a infectat o persoană vulnerabilă
din mulțime.
De fapt, dacă aș fi avut acum
o tuse cauzată de pojar,
(Tușește)
cineva din spatele acestui amfiteatru
s-ar putea infecta.
Asta a avut consecințe foarte reale.
Acum doar câteva luni,
o însoțitoare de zbor s-a infectat
cu pojar în timpul unui zbor,
virusul i-a intrat în creier,
și i-a cauzat encefalită,
după care a murit.
Deci oameni mor din cauza
opiniilor anti-vaccinare.
Vreau să le vorbesc pentru câteva minute
celor care nu cred în vaccinuri
și care se opun lor.
Ca pediatru care se vaccinează
anual pentru gripă,
ca părinte a trei copii,
care au fost vaccinați
după schema recomandată,
și consultant pediatru
pentru boli infecțioase
care a avut grijă de copii cu meningită,
care ar fi fost prevenită
dacă părinții ar fi acceptat vaccinarea,
aceasta e o chestiune personală
pentru mine.
Să ne uităm cine va plăti
dacă reducem numărul de vaccinări
din societatea noastră.
Graficul arată pe axa Y
numărul persoanelor care mor
de infecții pe glob.
Iar pe axa X
e vârsta persoanelor care mor.
După cum puteți vedea,
e o distribuție în formă de U,
și e deosebit de semnificativă
la vârste foarte fragede.
Deci vaccinurile îi protejează
pe cei foarte tineri de infecții.
Și dacă vreți să vă spun
ce probleme cauzează vaccinurile,
pentru că există multe speculații,
speculații nefondate pe internet,
despre problemele cauzate de vaccinuri:
vaccinurile cauzează adulți, bine?
Asta fac vaccinurile.
Alt lucru pe care îl cauzează
este că bătrânii trăiesc mai mult.
Pentru că sunt protejați de gripă
și de alte boli care omoară bătrânii.
Să vorbim puțin
despre cum putem îmbunătăți
vaccinurile și mai mult.
Putem crea vaccinuri care să-i imunizeze
pe cei mai vulnerabili dintre noi,
sau poate chiar vaccinuri
care protejează folosind o doză unică.
Să trecem puțin prin imunologie.
În partea de sus vedeți un vaccin simplu.
Toate vaccinurile conțin
ceva numit antigen.
Antigenul este o bucată de microb
pe care corpul și-o amintește.
Acesta formează anticorpi
care te protejează.
Deci, aceste vaccinuri pot produce
un răspuns imun,
dar după cum vedeți aici,
răspunsul imun crește, după care scade,
și e nevoie de o altă doză
și iar de altă doză
pentru a menține protecția.
Ce putem face?
Noi, împreună cu alți cercetători
de pe glob
căutăm molecule
care pot crește răspunsul vaccinării.
Acestea se numesc adjuvante,
din verbul latin „adjuvare”, a ajuta.
Adjuvanții sunt molecule
pe care le putem adăuga vaccinurilor
pentru a obține un rezultat mai puternic.
Iar în prezența adjuvanților,
reprezentați aici cu roșu,
obții o activare mult mai profundă
a leucocitelor sistemului imunitar
și se generează o un răspuns imun
mult mai profund,
cu niveluri mult mai mari de anticorpi,
mai rapid
și care durează mai mult,
pentru o imunitate durabilă.
În mod interesant,
acești adjuvanți au efecte diferite
în funcție de vârsta sau alți factori
demografici ai unei persoane.
Ceea ce aduce în discuție noțiunea
de vaccinuri personalizate.
Asta înseamnă că vom folosi
medicina personalizată —
știți ce e medicina personalizată, nu? —
este ideea că reacțiile unei populații
pot varia
la un medicament anume —
și în cazul vaccinurilor.
Da?
Iar aici, la Spitalul de Copii din Boston,
în cadrul Programul Vaccinurilor
Personalizate pe care îl conduc,
avem cinci abordări, abordări în trepte,
pentru a crea vaccinuri personalizate,
care sunt destinate
populațiilor vulnerabile.
Numărul unu:
trebuie să înțelegem atitudinea populației
în legătură cu vaccinarea.
Poți concepe cel mai sofisticat vaccin
de pe glob,
dar dacă nimeni nu vrea să îl facă,
nu ai făcut nimic.
Numărul doi:
trebuie să ne gândim
la modul de administrare.
Majoritatea vaccinurilor
sunt intramusculare, sau IM,
dar există și intranazale,
orale și altele.
După cum v-am descris,
vaccinurile au componente.
Toate vaccinurile au un antigen,
aceea e partea de microb
ținută minte de corp,
împotriva căreia dezvolți anticorpi.
Și am putea adăuga un adjuvant,
după cum am spus,
pentru a spori răspunsul imunitar.
Dar ghiciți ce?
Există mulți antigeni din care să alegi,
și mulți adjuvanți.
Cum îi vom alege?
Iar aceste opțiuni cresc încontinuu.
În echipa noastră,
am creat moduri
de a testa vaccinurile în afara corpului —
în latină, se numește „in vitro” —
folosind culturi celulare.
Am folosit ingineria țesuturilor
și celulele roșii ale sângelui
pentru a imuniza în afara corpului uman
și a studia efectele vaccinurilor
asupra copiilor,
persoanelor bătrâne sau a altora.
Dacă vă gândiți, asta e foarte important,
dacă luați în considerare toate infecțiile
împotriva cărora vrem să creăm vaccinuri,
cum ar fi virusul Zika, Ebola,
HIV și altele,
toți antigenii candidați,
toți adjuvanții candidați,
toate populațiile diferite.
Vor fi imposibil de făcut
teste clinice mari de fază III
pentru fiecare combinație.
Aici intervine testarea vaccinurilor
în afara corpului,
care poate schimba și accelera
dezvoltarea vaccinurilor.
În final, tot efortul e pentru a genera
un răspuns imun
care să protejeze
împotriva acelui patogen,
făcând anticorpii și celelalte celule
să protejeze corpul.
Folosim de asemenea
și alte abordări inovatoare
pentru a aduce știința de top
în dezvoltarea vaccinurilor.
Cercetăm mai în detaliu
cum protejează actualele vaccinuri.
Am creat o asociație internațională
pentru a studia cum vaccinurile
împotriva hepatitei B
protejează nou-născuții
de infecția cu virusul hepatic B.
Pentru a face asta,
am creat o tehnică numită
„eșantion mic, informații multe”.
Putem lua un strop de sânge
de la un bebeluș înainte de vaccinare
și un strop după vaccinare,
și putem măsura cantitate de celule
și toate genele și toate moleculele
din acel strop de sânge.
Astfel le putem compara după vaccin
și înaintea vaccinului
pentru același bebeluș
și să înțelegem într-un mod profund
cum protejează mai exact
acel vaccin de succes.
Iar aceste lecții le putem folosi
pentru a crea viitoare vaccinuri.
Această diagramă prezintă
un strop de sânge
care poartă cantități uriașe
de informații,
zeci de mii de parametri,
iar acel ghem reprezintă genele
și căile moleculare care sunt activate.
Mai urmează atât de multe,
e o știință foarte palpitantă.
Colaborăm cu oameni de știință
din întreaga lume
pentru a aduce toate aceste tehnologii
pentru a revigora dezvoltarea vaccinurilor
într-o Rețea de Vaccinuri Personalizate.
Vom aduce vaccinuri personalizate
populațiilor vulnerabile de pe glob.
În echipa noastră sunt oameni de știință,
experți tehnicieni și doctori.
Dezvoltăm vaccinuri
împotriva bolilor infecțioase,
precum pertussis,
care este tusea convulsivă.
Avem un vaccin pentru tusea convulsivă,
dar necesită mai multe doze,
iar imunitatea scade treptat.
Vrem să dezvoltăm un vaccin
cu doză unică pentru pertussis.
Lucrăm la un vaccin
pentru virusul respirator sincițial,
prima cauză de spitalizări
în cazul copiilor în Statele Unite.
Un vaccin antigripal mai bun,
și, bineînțeles, HIV.
Dezvoltăm de asemenea vaccinuri
împotriva cancerului, alergiilor
și, în mod interesant,
a supradozei de opioide.
Deci, acesta este mesajul meu final
pentru voi.
Vaccinurile vă protejează pe voi
și pe cei dragi vouă
și pe cei din jurul vostru.
Nu doar că te protejează
împotriva infecțiilor,
dar previn și răspândirea
către alte persoane.
Vaccinați-vă!
Progresul științific e fragil
și poate să se piardă.
Trebuie să susținem
un dialog public corect și respectuos.
Iar în final, suntem pe cale
să facem lucruri mărețe,
o nouă eră a vaccinurilor.
Suntem doar la început
în ceea ce se poate realiza.
Vă rog, susțineți aceste cercetări!
Vă mulțumesc!
(Aplauze)