Acesta este microraptorul,

un dinozaur carnivor cu patru aripi,
lung de aproape 60 de centimetri,

care mânca pești

și care trăia cu 120 de milioane
de ani în urmă.

Majoritatea informațiilor cunoscute
provin de la fosile ca aceasta.

Așadar, colorația în acest caz
este doar o presupunere artistică?

Răspunsul este nu.

Știm că acest negru lucitor este corect

pentru că paleontologii au analizat
indiciile din fosilă.

Însă priceperea dovezilor necesită
o examinare amănunțită a fosilei

și o bună înțelegere a fizicii
luminii și a culorilor.

În primul rând, iată ce putem vedea
pe fosilă:

urmele oaselor și penelor
care ne indică depozitele minerale.

Pornind de la aceste urme,

putem determina
că aceste pene de microraptor

erau similare penelor dinozaurilor moderni
precum păsările de azi.

Dar ce oferă păsărilor
multitudinea de culori specifice?

Majoritatea penelor conțin unul
sau doi coloranți asemenea pigmenților.

Roșul cardinalului comun provine
de la carotenoide,

același pigment
care face morcovul portocaliu,

în timp ce negrul feței
este dat de melanină,

un pigment care dă culoare
părului și pielii noastre.

În cazul penelor păsărilor însă,
melanina nu este propriu-zis un colorant.

Aceasta formează nanostructuri
numite melanozomi,

care pot lumina
în orice culoare a curcubeului.

Pentru a înțelege cum funcționează,

ar fi util să ne amintim
câteva detalii despre lumină.

Lumina este o mică undă electromagnetică
care călătorește prin spațiu.

Partea superioară a undei
se numește creastă,

iar distanța dintre două creste
se numește lungime de undă.

Crestele luminii roșii se află la 700
de miliardimi de metru unele de altele,

iar lungimea undei de lumină mov
este și mai mică,

având 400 de miliardimi de metru
sau 400 de nanometri.

Când lumina lovește suprafața frontală
subțire a melanozomilor păsării,

o parte este reflectată, pe când cealaltă
trece mai departe.

O porțiune a luminii transmise
se reflectă apoi de suprafața posterioară.

Cele două unde reflectate interacționează.

De obicei se anulează reciproc,

însă când lungimea de undă
a luminii reflectate

se potrivește cu distanța
dintre cele două reflexii,

ele se intensifică.

Lumina verde are o lungime de undă
de aproximativ 500 de nanometri,

așadar melanozomii
care sunt de 500 de nanometri

emit lumină verde,

melanozomii mai subțiri emit lumină mov,

iar cei mai groși emit lumină roșie.

Desigur, totul este mult
mai complex decât atât.

Melanozomii sunt adunați împreună
în celule, dar și alți factori contează,

cum ar fi distribuirea melanozomilor
înăuntrul penelor.

Să revenim la fosila de microraptor.

Când cercetătorii i-au examinat
urmele penelor la un microscop puternic,

ei au găsit nanostructuri
care arată ca melanozomii.

Analize cu raze X ale melanozomilor
au susținut în continuare această teorie.

Conțineau minerale care ar fi rezultat
din descompunerea melaninei.

Oamenii de știință au ales apoi
20 de pene dintr-o fosilă

și au aflat că melanozomii
din toate cele 20 de pene arătau la fel,

așa că au fost destul de siguri
că acest dinozaur avea o singură culoare.

Ei au comparat acești melanozomi
cu cei ale păsărilor moderne

și au descoperit o similaritate ridicată,
însă nu o potrivire exactă,

cu penele iridescente turcoaz
găsite pe aripile rațelor.

Examinând mărimea exactă
și aranjamentul melanozomilor,

cercetătorii au determinat că penele erau
de culoarea negrului iridescent.

Acum că putem determina
culoarea penelor fosilizate,

paleontologii caută mai multe fosile
cu melanozomi bine conservați.

Ei au descoperit că mulți dinozauri,
printre care și velociraptorul,

probabil că aveau pene,

ceea ce înseamnă că anumite filme
nu ar fi corecte biologic.

Fete deștepte.