Uneori când sunt într-o călătorie lungă cu avionul, mă uit la munți și la deșerturi și încerc să înțeleg cât de mare e Pământul. Apoi îmi amintesc că există un corp ceresc pe care-l vedem zilnic și care poate cuprinde un milion de Pământuri. Soarele pare imposibil de mare, dar în imensitatea spațiului e un vârf de ac, una dintre 400 de miliarde de stele din galaxia Calea Lactee, pe care o poți vedea într-o noapte senină ca o ceață albă de-a curmezișul cerului. Și e mai mult de atât. Există 100 de miliarde de galaxii detectabile de telescoapele noastre. Dacă fiecare stea ar fi cât un fir de nisip, Calea Lactee ar avea destule stele ca să umple cu nisip o plajă de 10 pe 10 metri, adâncă de un metru,. Iar întregul Pământ n-are destule plaje ca să reprezinte stelele din întreg Universul. O astfel de plajă ar avea de sute de milioane de kilometri. Sfinte Stephan Hawking, sunt multe stele. Dar el și alți fizicieni cred acum într-o realitate inimaginabil mai mare. În primul rând, cele 100 de miliarde de galaxii văzute de telescoapele noastre sunt probabil o fracțiune minusculă din total. Spațiul se extinde cu o rată accelerată. Majoritatea galaxiilor se depărtează de noi atât de repede că lumina de la ele s-ar putea să nu ne mai ajungă. Totuși, realitatea fizică aici pe Pământ e profund conectată cu galaxiile depărtate, invizibile. Le putem considera parte a Universului nostru. Ele alcătuiesc un singur edificiu gigant, au aceleași legi fizice și sunt făcute din aceleași tipuri de atomi, electroni, protoni, quarci, neutrino, care ne alcătuiesc și pe noi. Cu toate acestea, teorii recente în fizică, inclusiv cea numită Teoria Corzilor, ne spun că ar putea fi nenumărate alte universuri, formate cu alt tip de particule, cu proprietăți diferite, și cu legi diferite. Majoritatea acestor universuri n-ar putea susține viața, și ar putea exista doar o nanosecundă, dar oricum, combinate, ele alcătuiesc un vast multivers de posibile universuri, cu până la 11 dimensiuni, având caracteristici peste orice imaginație. Versiunea cea mai acceptată a teoriei corzilor prezice un multivers făcut din 10 la puterea 500 de universuri. Asta înseamnă 10 urmat de 500 de zerouri, un număr atât de imens încât dacă fiecare atom din universul observabil ar avea propriul univers și toți atomii în toate acele universuri, fiecare ar avea universul lor, și dacă ai repeta asta încă două cicluri, Universul nostru încă ar fi o infimă părticică din total, adică a trillion trillion trillion trillion trillion trillion trillion trillion trillion trillion trillion trillion trillion trilionimea parte. Dar chiar și acel număr e minuscul în comparație alt număr: infinitul. Unii fizicieni cred că dimensiunea spațiu-timp e literalmente infinită și conține un număr infinit de așa numite Universuri nișă cu proprietăți variate. Ce-ți face creierul? Dar Teoria Cuantică adaugă un întreg alt aspect. Teoria a fost dovedită dincolo de orice îndoială, dar interpretarea ei e derutantă. Unii fizicieni cred că poți să te lămurești dacă-ți imaginezi că acel număr uriaș de universuri paralele sunt născute în fiecare moment, multe din ele ar fi asemănătoare lumii în care trăim, și ar include multiple copii ale tale. Într-un Univers, absolvi cu onoruri și te căsătorești cu persoana visurilor, iar în altul nu chiar așa. Alți oameni de știință spun că astea sunt baliverne. Singurul răspuns logic la întrebarea câte universuri există, este unul, numai un Univers. Iar unii filozofi și mistici ar argumenta că și propriul nostru univers e o iluzie. După cum vezi, nu există niciun acord cu privire la această întrebare, nici măcar pe aproape. Tot ce știm e că răspunsul e undeva între zero și infinit. Ei bine, cred că mai știm încă un lucru. Asta e o epocă grozavă de studiat fizica. S-ar putea că trecem prin cea mai mare schimbare de paradigmă în cunoaștere pe care umanitatea a văzut-o vreodată.