De ce fac pisicile așa? Sunt drăguţe, drăgăstoase, şi judecând după cele 26 de miliarde de vizualizări a peste 2 milione video-uri în care se reped, sar, se caţără, se înghesuie, pândesc, zgârie, se miaună şi torc, un lucru e sigur: pisicile sunt foarte hazlii. Aceste obiceiuri oarecum ciudate, deopotrivă amuzante şi derutante, ne fac pe mulţi să ne întrebăm, ,,De ce fac pisicile aşa?" De-a lungul timpului, pisicile au fost prădători solitari ai animalelor mai mici, şi pradă pentru carnivorele mai mari. Ca prădător, dar şi pradă, supravieţuirea speciei lor a depins de comportamente instinctuale cruciale care încă pot fi observate la pisicile sălbatice şi domestice de azi. Dacă obiceiurile feline ale pisicii tale, Grizmo, pot părea ciudate, în sălbăticie, aceleaşi comportamente li s-au transmis în mod natural timp de milioane de ani, facându-l pe Grizmo o super pisică. Ajutate de sistemul lor muscular unic şi de echilibrul lor agil, pisicile se căţărau pe obiective înalte, pentru a-şi supraveghea teritoriul şi pentru a observa prada în sălbăticie. Grizmo nu are nevoie de aceste abilităţi speciale pentru a-şi găsi şi vâna cina din bolul ei cu mancare astăzi, dar instinctual, privitul sufrageriei de pe raftul cu cărţi e o ocupație învățată în timpul evoluției. Prădători sălbatici, pisicile sunt oportuniste şi vânează când au ocazia. Prada lor fiind de regulă mică, în sălbăticie pisicile trebuiau să se hrănească des în fiecare zi, pândind, repezindu-se, ucigând şi mâncând pentru a rămâne sătule. De aceea Grizmo preferă să alerge şi să atace jucării micuţe şi să mănânce mese mici pe parcursul zilei şi nopții. Totodată, prada mică tinde să se ascundă în spaţii mici în mediul natural, astfel o explicaţie pentru predispoziţia ei de a căuta în recipiente şi găuri este că e mânată de aceeaşi curiozitate care a ajutat la asigurarea continuităţii speciei ei cu milioane de ani înainte. În sălbăticie, depindeau de gheare ascuţite pentru căţărat, vânat şi apărare. Ascuţirea lor pe suprafeţele din apropiere le menţinea îngrijite şi pregătite, ajutând la întinderea mușchilor şi la eliminarea stresului. Aşadar, Grizmo nu îţi urăşte canapeaua fotoliul, divanul, pernele, perdelele şi orice altceva ai pune în mediul ei. Le rupe în bucăţele menţinându-şi ghearele în perfectă stare de funcţionare pentru că asta e exact ce au făcut strămoşii ei pentru a supravieţui. Ca animale vânate, pisicile au evoluat să nu fie prinse, şi în sălbăticie, cele mai bune la evitat prădători au supravieţuit. Aşa că la tine acasă azi, Grizmo e expertă la înghesuit în spaţii strâmte şi la căutarea şi ascunderea în locuri neconvenţionale. Asta explică şi de ce preferă o ladiţă cu nisip inodoră. Este mai puţin probabil să-i dezvăluie locaţia pentru eventualii prădători ce pot da târcoale în apropiere. Luând în considerare tot ce ştim despre pisici, se pare că unul dintre comportamentele lor predominante este încă și foarte misterios. Pisicile pot toarce din nenumărate motive, cum ar fi fericirea, stresul şi foamea. Dar interesant, frecvenţa torsului lor, între 25 şi 150 de hertzi, este într-o sferă care ajută la regenerarea ţesuturilor. Astfel, pe când torsul ei o face pe Grizmo un excelent companion de somn, e de asemenea posibil ca acesta să-i vindece muşchii şi oasele, şi poate chiar şi ale tale. S-au dezvoltat în timp atât ca prădători solitari care vânau şi ucideau pentru hrană, cât şi ca pradă care s-a ascuns şi a scăpat pentru a supravieţui. Aşadar pisicile de azi păstrează multe dintre aceleaşi instincte care le-au permis să prospere în sălbăticie pentru milioane de ani. Asta explică câteva dintre obiceiurile lor care pot părea stranii. Pentru ele, casele noastre sunt jungla. Dar dacă este aşa, în ochii pisicii noastre, noi cine suntem? Pisici mari, toante, fără păr, concurând cu ele pentru resurse? Prădători teribil de proşti pe care îi păcălesc zilnic? Sau poate cred că noi suntem prada.