De ce fac pisicile aşa?
Sunt drăguţe, drăgăstoase,
şi judecând după cele 26 de miliarde
de vizualizări a peste 2 milione video-uri
în care se reped,
sar,
se caţără,
se înghesuie,
pândesc,
zgârie,
se miaună
şi torc,
un lucru e sigur:
pisicile sunt foarte hazlii.
Aceste obiceiuri oarecum ciudate,
deopotrivă amuzante şi derutante,
ne fac pe mulţi să ne întrebăm,
,,De ce fac pisicile aşa?"
De-a lungul timpului, pisicile au fost și
prădători solitari ai animalelor mai mici,
şi pradă pentru carnivorele mai mari.
Ca şi prădător, dar şi pradă,
supravieţuirea speciei lor a depins
de comportamente instinctuale cruciale
care încă pot fi observate la pisicile
sălbatice şi domestice de azi.
Dacă obiceiurile feline ale pisicii tale,
Grizmo, pot părea ciudate,
în sălbăticie, aceleaşi comportamente
li s-au transmis în mod natural
timp de milioane de ani,
facându-l pe Grizmo o super pisică.
Ajutate de sistemul lor muscular unic
şi de echilibrul lor agil,
pisicile se căţărau pe obiective înalte,
pentru a-şi supraveghea teritoriul
şi pentru a ținti prada în sălbăticie.
Grizmo nu are nevoie de aceste abilităţi
speciale pentru a-şi găsi şi vâna cina
din bolul ei cu mancare astăzi,
dar instinctual, privitul sufrageriei
de pe raftul cu cărţi
e o ocupație pentru care a evoluat.
Prădători sălbatici, pisicile sunt
oportuniste şi vânează când au ocazia.
Prada lor fiind de regulă mică,
în sălbăticie pisicile trebuiau
să se hrănească des în fiecare zi,
pândind, repezindu-se, ucigând
şi mâncând pentru a rămâne sătule.
De aceea Grizmo preferă
să alerge şi să atace jucării micuţe
şi să mănânce mese mici
pe parcursul zilei şi nopții.
Totodată, prada mică tinde să se ascundă
în spaţii mici în mediul natural,
astfel o explicaţie pentru predispoziţia
ei de a căuta în recipiente şi găuri
este că e mânată de aceeaşi curiozitate
care a ajutat la asigurarea continuităţii
speciei ei cu milioane de ani înainte.
În sălbăticie, depindeau de gheare
ascuţite pentru căţărat, vânat şi apărare.
Ascuţirea lor pe suprafeţele din apropiere
le menţinea îngrijite şi pregătite,
ajutând la întinderea mușchilor
şi la eliminarea stresului.
Aşadar, Grizmo îţi urăşte canapeaua
fotoliul,
divanul,
pernele,
perdelele
şi orice altceva ai pune în mediul ei.
Le rupe în bucăţele menţinându-şi
ghearele în perfectă stare de funcţionare
pentru că asta e exact ce au făcut
strămoşii ei pentru a supravieţui.
Ca animale vânate,
pisicile au evoluat să nu fie prinse,
şi în sălbăticie, cele mai bune
la evitat prădători au supravieţuit.
Aşa că la tine acasă azi,
Grizmo e expertă
la înghesuit în spaţii strâmte
şi la căutarea şi ascunderea
în locuri neconvenţionale.
Asta explică şi de ce preferă
o ladiţă cu nisip inodoră.
Este mai puţin probabil să-i dezvăluie
locaţia pentru eventualii prădători
ce pot da târcoale în apropiere.
Luând în considerare
tot ce ştim despre pisici,
se pare că unul dintre
comportamentele lor predominante
este încă și foarte misterios.
Pisicile pot toarce din nenumărate motive,
cum ar fi fericirea,
stresul
şi foamea.
Dar interesant,
frecvenţa torsului lor,
între 25 şi 150 de hertzi,
este într-o sferă care ajută
la regenerarea ţesuturilor.
Astfel, pe când torsul ei o face pe Grizmo
un excelent companion de somn,
e de asemenea posibil ca acesta
să-i vindece muşchii şi oasele,
şi poate chiar şi ale tale.
S-au dezvoltat în timp
atât ca prădători solitari
care vânau şi ucideau pentru hrană,
cât şi pradă tainică care s-a ascuns
şi a scăpat pentru a supravieţui.
Aşadar pisicile de azi păstrează
multe dintre aceleaşi instincte
care le-au permis să prospere
în sălbăticie pentru milioane de ani.
Asta explică câteva dintre obiceiurile
lor care pot părea stranii.
Pentru ele, casele noastre sunt jungla.
Dar dacă este aşa,
în ochii pisicii noastre,
noi cine suntem?
Pisici mari, toante, fără păr,
concurând cu ele pentru resurse?
Prădători teribil de proşti
pe care îi păcălesc zilnic?
Sau poate cred că noi suntem prada.