Suntem într-un punct critic al istoriei,
suspendați între cucerirea stelelor
și pierderea planetei care ne e casă.
În ultimii ani ne-am extins
enorm cunoștințele
despre poziția Pământului în Univers.
Misiunea Kepler a NASA a descoperit
mii de planete cu potențial
în jurul altor stele,
indicând faptul că Pământul e doar una
din miliardele de planete din galaxie.
Kepler e un telescop spațial
care măsoară întunecarea stelelor
când planetele trec prin fața lor,
blocându-le puțin lumina
care ajunge la noi.
Datele adunate de Kepler
dau dimensiunile planetelor
și distanța lor față de steaua-părinte.
Asta ne ajută să aflăm dacă planetele
sunt mici și stâncoase
ca planetele terestre
din sistemul nostru solar
și, totodată, câtă lumină
primesc de la Soarele lor.
Asta ne indică dacă planetele
pe care le descoperim
ar putea fi locuite.
Din păcate, în momentul în care
descoperim această comoară
de lumi posibile de locuit,
planeta noastră e copleșită
de povara umanității.
2014 a fost cel mai
fierbinte an consemnat.
Ghețari și gheața marină
care există de mii de ani
vor dispărea în câteva decenii.
Aceste schimbări de mediu planetare
pe care le-am pus în mișcare
ne depășesc rapid capacitatea
de a le schimba cursul.
Dar eu nu sunt climatolog,
sunt astronom.
Studiez caracterul locuibil al planetelor
pe baza influenței stelelor
și sper să găsesc locuri în Univers
unde am putea descoperi viață
în afara planetei noastre.
Se poate spune că eu caut
bunuri imobiliare extraterestre.
Fiind foarte pasionată de căutarea
formelor de viață în Univers,
vă pot spune că, cu cât căutăm
mai mult planete ca Pământul,
cu atât mai mult ne apreciem planeta.
Fiecare lume nouă
ne invită la comparații
între planeta nou-descoperită
și planetele cunoscute de noi,
cele din sistemul nostru solar.
De exemplu, vecina noastră, Marte.
Marte e mică și stâncoasă
și, deși destul de departe de Soare,
ar fi considerată ca fiind
o lume potențial locuibilă
dacă ar fi descoperită de ceva
de genul Kepler.
Într-adevăr, e posibil ca Marte
să fi fost locuibilă în trecut,
e chiar un motiv pentru care
o studiem așa mult.
Roverele noastre, precum Curiosity,
îi scormonesc suprafața
după urme de viață primordială,
așa cum o știm noi.
Sonde spațiale ca misiunea MAVEN
explorează atmosfera marțiană,
căutând să înțeleagă
de ce Marte nu mai e locuibilă.
Companii private de zbor spațial
oferă nu doar voiajuri scurte în spațiu,
ci și posibilitatea halucinantă
de a locui pe Marte.
Dar deși peisajele marțiene
seamănă cu deșerturile de pe Pământ,
locuri pe care le asociem
cu pionierat și frontiere,
în comparație cu Pământul,
Marte e un loc groaznic de locuit.
Gândiți-vă că întinderile deșertice
necolonizate de pe Pământ
sunt luxoase în comparație cu Marte.
Chiar și în cele mai uscate
și înalte locuri de pe Pământ
aerul e proaspăt și bogat în oxigen
emis de pădurile noastre tropicale
de la mii de km depărtare.
Mă tem că interesul de a coloniza
Marte și alte planete
are o umbră lungă și grea:
asumpția unora că Marte va fi acolo
să ne salveze de autodistrugerea
singurei planete locuibile
pe care o știm: Pământul.
Pe cât de mult iubesc
explorarea interplanetară,
nu sunt deloc de acord cu ideea asta.
Sunt multe motive excelente
de a merge pe Marte,
dar să spună cineva că Marte
e soluția de rezervă pentru Pământ
e ca și cum căpitanul Titanicului
ar spune că petrecerea adevărată
va fi mai târziu, pe bărcile de salvare.
(Râsete)
(Aplauze)
Mulțumesc.
Scopurile explorării interplanetare
și cele ale protejării Pământului
nu sunt opuse.
De fapt sunt două aspecte
ale aceluiași scop:
înțelegerea, protejarea
și îmbunătățirea vieții în viitor.
Mediile extreme din lumea noastră
sunt peisaje extraterestre.
Doar că sunt mai aproape de casă.
Dacă înțelegem cum să creăm
și să menținem zone locuibile
în locurile ostile de pe Pământ,
poate vom reuși atât să ne protejăm
mediul înconjurător,
cât și să trecem dincolo de el.
Vă las cu un experiment de gândire:
paradoxul lui Fermi.
Acum mulți ani, fizicianul
Enrico Fermi a pus problema
că din moment ce Universul nostru
există de foarte mult timp
și credem că există
multe planete în el,
ar fi trebuit să găsim viață
extraterestră până acum.
Deci unde e?
O soluție posibilă
a paradoxului lui Fermi
e că atunci când civilizațiile devin
atât de avansate tehnologic
încât să ia în calcul
traiul printre stele,
ele pierd din vedere
cât e de important
să protejeze lumile de „acasă”
care au făcut posibil progresul.
E arogant să credem că simpla
colonizare interplanetară
ne va salva de noi înșine,
dar protejarea planetară
și explorarea interplanetară
pot merge împreună.
Dacă chiar credem că avem puterea
de a modela mediul ostil
de pe Marte pentru viața umană,
atunci ar trebui să putem surmonta
cu ușurință sarcina, mult mai ușoară,
de a asigura ca Pământul să fie locuibil.
Mulțumesc.
(Aplauze)