Am o prietenă pe Facebook a cărei viață pare perfectă. Locuiește într-o casă splendidă și are o carieră plină de satisfacții. Împreună cu familia ei, merge în weekend-uri în tot felul de excursii aventuroase și jur că trebuie să ia un fotograf profesionist cu ei, (Râsete) deoarece nu contează unde merg și ce fac, arată cu toții grozav. Și ea postează mereu despre cât de binecuvântată este și cât de recunoscătoare este pentru viața pe care o are. Și am sentimentul că nu spune aceste lucruri doar așa, de dragul facebook-ului, ci chiar le simte. Câți dintre voi aveți un prieten de genul ăsta? Și câți dintre voi nu o prea simpatizează uneori pe această persoană? (Râsete) Cu toții o facem, nu-i așa? Este greu să nu o faci. Dar acest fel de a gândi ne costă scump. Despre asta aș vrea să vă vorbesc azi: despre ce ne costă obiceiurile noastre negative. Poate că ți-ai verificat newsfeed-ul de pe facebook și ți-ai spus: „Și ce dacă îmi dau ochii peste cap? Sunt doar cinci secunde din timpul meu. Cum ar putea să îmi facă rău? Ei bine, cercetătorii au aflat că a-ți invidia prietenii pe Facebook duce de fapt la depresie. Este doar una din capcanele pe care mintea noastră ne-o întinde. Te-ai plâns vreodată despre șeful tău? Sau te-ai uitat la viețile prietenilor tăi și te-ai gândit: „De ce au mereu acest noroc?" Nu te poți abține să nu gândești așa, nu? Acest mod de a gândi pare nesemnificativ în acel moment. De fapt, te poate face chiar să te simți mai bine pe moment. Dar acest mod de gândire îți consumă puterea mintală. Sunt trei feluri de credințe distructive, care ne fac mai puțin eficienți și ne răpesc puterea mintală. Primele, sunt credințele nesănătoase despre noi înșine. Avem tendința de a ne autocompătimi. În timp ce e ok să fii trist atunci când ceva rău se întâmplă, mila de sine merge dincolo de asta. Apare atunci când începi să-ți exagerezi ghinionul. Când gândești lucruri precum: „De ce trebuie să mi se întâmple mereu mie?", „Nu ar trebui să mă confrunt cu asta." Acest fel de a gândi te ține blocat, te ține concentrat pe problemă, te ține departe de a găsi o soluție. Și chiar și atunci când nu poți veni cu o soluție, te poți strădui să-ți faci propria viață sau a celorlalți mai bună. Dar nu poți face asta când ești ocupat plângându-ți de milă. Al doilea tip de credințe distructive care ne trag înapoi sunt credințele nesănătoase despre ceilalți. Credem că ceilalți oameni ne pot controla și renunțăm la puterea noastră. Dar ca adulți care trăim într-o țară liberă, sunt foarte puține lucruri în viață pe care suntem obligați să le facem. Așa că atunci când spui: „Trebuie să lucrez până târziu", renunți la puterea ta. Da, poate că vor fi consecințe dacă nu lucrezi până târziu, dar și asta e tot o alegere. Sau când spui: „Soacra mea mă înnebunește!", renunți la puterea ta. Poate că nu este cea mai drăguță persoană de pe pământ, dar depinde de tine cum îi răspunzi, deoarece tu deții controlul. Al treilea tip de credințe nesănătoase care ne țin pe loc, sunt credințele nesănătoase despre lume. Tindem să credem că lumea ne datorează ceva. Gândim că: „Dacă depun atâta efort, atunci merit să am succes." Dar dacă te aștepți ca succesul să-ți cadă în brațe ca un fel de răsplată cosmică, vei ajunge doar la dezamăgire. Știu că e greu să renunți la obișnuințele mintale negative. Este greu să scapi de acele credințe nesănătoase pe care le cărăm cu noi de atâta vreme. Dar nu îți poți permite să nu renunți la ele. Deoarece mai devreme sau mai târziu, vei ajunge într-un moment în care vei avea nevoie de toată puterea mintală pe care o poți genera. Când aveam 23 de ani, am crezut că traiectoria vieții mele e clar definită. Mi-am terminat masterul, am obținut primul post ca terapeut, m-am căsătorit... și chiar mi-am cumpărat o casă. Și mă gândeam: „O să fie minunat!" „Sunt în plin avânt pe trambulina succesului." Ce ar putea merge rău? Totul s-a schimbat într-o zi, când am primit un telefon de la sora mea. Mi-a spus ca mama noastră a fost găsită inconștientă și a fost dusă la spital. Am sărit în mașină cu soțul meu, Lincoln, grăbindu-ne către spital; nu ne puteam imagina ce putuse fi în neregulă. Mama mea avea doar 51 de ani. Nu avea niciun istoric de probleme de sănătate, de niciun fel. Când am ajuns la spital, doctorii ne-au explicat că a avut un anevrism cerebral și în 24 de ore, mama mea, care obișnuia să ne trezească dimineața spunând: „Este o zi minunată de trăit!", plecase dintre noi. Această veste m-a devastat. Mama mea și cu mine fusesem foarte apropiate. Ca terapeut, cunoșteam la nivel intelectual fazele doliului. Dar teoria e una, practica e alta. A durat mult timp până când am simțit că mă vindec cu adevărat. La cea de-a treia comemorare a morții mamei mele, niște prieteni au sunat și m-au invitat pe mine și pe Lincoln la un joc de baschet. Coincidenţa face că se juca în același loc unde am văzut-o ultima dată pe mama mea, în noaptea de dinainte de a se stinge. Nu mă mai dusesem acolo de atunci. Nici măcar nu eram sigură că vreau să mă duc iar acolo. Dar am vorbit cu Lincoln despre asta și într-un final am spus: „Poate că ar fi un mod potrivit de a onora amintirea ei." Așa că am mers și chiar ne-am simțit foarte bine cu prietenii noștri. Pe drumul spre casă în acea noapte, am vorbit despre cât de minunat era să putem să ne reîntoarcem într-un final în acel loc și să ne amintim zâmbind de mama mea, fără a ne lăsa copleșiți de acele sentimente de tristețe. Dar la scurt timp după ce am ajuns acasă, Lincoln a spus că nu se simte bine. Câteva minute mai târziu, s-a prăbușit. A trebuit să sun la salvare. M-am întâlnit cu famila lui la urgențe. Am așteptat un timp care a părut o veșnicie, până când, în cele din urmă, a venit un doctor. Dar în loc să ne ducă să îl vedem pe Lincoln, ne-a dus într-o cameră separată, ne-a rugat să luăm loc și ne-a explicat că Lincoln, care a fost cea mai aventuroasă persoană pe care am întâlnit-o vreodată, s-a dus. Nu am știut atunci, dar avusese un atac de cord. Avea doar 26 de ani. Nu avea un istoric de probleme cardiace. Așa că m-am trezit văduvă la 26 de ani și fără mama mea. Mă gândeam: „Cum o să trec prin asta?" Și să descriu asta doar ca pe o perioadă dureroasă a vieții mele, ar fi prea puțin. Și în acea perioadă am realizat că atunci când treci cu adevărat prin momente grele, obiceiurile bune nu sunt suficiente. E nevoie doar de unul sau două mici obiceiuri care să te tragă înapoi. Am lucrat cât de intens am putut, nu doar pentru a crea obiceiuri bune în viața mea, dar și pentru a scăpa de micile obiceiuri negative, nu contează cât de mici păreau. După toate astea, mi-am păstrat speranța că într-o zi, viața ar putea fi mai bună. Și într-un final, chiar s-a întâmplat. Câțiva ani mai târziu, l-am întâlnit pe Steve. Și ne-am îndrăgostit. Și m-am recăsătorit. Am vândut casa în care am locuit cu Lincoln și ne-am luat o casă nouă, într-o zonă nouă și mi-am luat o nouă slujbă. Dar aproape la fel de repede cât am oftat de ușurare privind noul început pe care îl aveam, am aflat că tatăl lui Steve avea cancer în fază terminală. Și am început să mă gândesc: „De ce aceste lucruri trebuie să se tot întâmple?" „De ce trebuie să îi pierd mereu pe cei dragi?" „Nu este drept!" Dacă am învățat ceva, a fost că acel mod de gândire m-ar trage înapoi. Știam că voi avea nevoie de cât de multă putere mintală puteam strânge, pentru a trece printr-o altă pierdere. Așa că m-am așezat și am scris o listă cu toate lucrurile pe care oamenii puternici mintal nu le fac. Și am recitit acea listă. Îmi reamintea de toate acele obiceiuri negative pe care le-am avut într-o vreme sau alta, care m-au ținut blocată. Și am continuat să citesc acea listă încontinuu și am avut într-adevăr nevoie de ea, deoarece în decursul câtorva săptămâni de când o scrisesem, tatăl lui Steve murise. Călătoria mea m-a învățat că secretul pentru a fi puternic mintal e că trebuie să renunți la obiceiurile mintale rele. Puterea mintală se aseamănă mult cu puterea fizică. Dacă vrei să fii puternic fizic, trebuie să mergi la sală și să ridici greutăți. Dar dacă vrei cu adevărat să vezi rezultate, trebuie să renunți și la mâncarea nesănătoasă. Cu puterea mintală e la fel. Dacă vrei să fii puternic mintal, ai nevoie de obiceiuri bune, precum practicarea recunoștinței. Dar trebuie și să renunți la obiceiurile rele, precum a avea resentimente față de succesul cuiva. Nu contează cât de des se întâmplă, te va trage înapoi. Deci, cum îți antrenezi creierul să gândească diferit? Cum renunți la acele obiceiuri mintale rele, pe care le-ai cărat cu tine? Începe prin a înlătura acele credințe nesănătoase despre care am vorbit, cu unele mai sănătoase. De exemplu, credințele nesănătoase despre noi înșine, majoritatea apar deoarece nu ne simțim confortabil cu emoțiile noastre. Să te simți trist, rănit, mânios sau speriat este inconfortabil. Așa că ne străduim intens să evităm acest disconfort. Încercăm să evadăm, făcând lucruri ca a ne plânge de milă. Și deși asta e o distragere temporară, doar prelungește durerea. Singurul fel de a trece prin aceste emoții inconfortabile, singurul fel de a te descurca cu ele, este să treci prin ele. Să te lași să te simți trist și apoi să mergi mai departe. Să câștigi încredere în abilitatea ta de a naviga prin acel disconfort. Credințele nesănătoase despre ceilalți apar deoarece ne comparăm cu alți oameni. Credem că ei sunt fie deasupra, fie dedesubtul nostru sau credem că ei pot să controleze cum simțim sau că noi putem controla cum se comportă ei sau îi blamăm pentru că ne trag înapoi. Dar în realitate, propriile noastre alegeri fac asta. Trebuie să accepți că ești stăpânul propriei tale persoane și că alți oameni sunt separați de tine. Singura persoană cu care ar trebui să te compari este persoana care ai fost ieri. Credințele nesănătoase despre lume apar deoarece, adânc în interiorul nostru, vrem ca lumea să fie dreaptă. Vrem să credem că dacă facem suficiente fapte bune, ni se vor întâmpla suficiente lucruri bune. Sau dacă am trecut prin destule momente rele, vom primi un fel de recompensă. Dar, într-un final, trebuie să accepți că viața nu e dreaptă. Și acest lucru poate fi eliberator. Da, asta înseamnă ca nu vei fi neapărat recompensat pentru bunătate, dar mai înseamnă și că nu contează cât de mult ai suferit, nu ești condamnat să suferi pe veci. Lumea nu funcționează așa. Lumea ta este cea pe care tu o creezi. Dar, bineînțeles, înainte ca tu să-ți poți schimba lumea, trebuie să crezi că poți să o schimbi. Am lucrat cândva cu un bărbat care fusese diabetic ani de zile. Medicul său l-a trimis la terapie deoarece avea câteva obiceiuri mintale rele, care începuseră să îi afecteze sănătatea fizică. Mama sa murise din cauza complicațiilor diabetului la o vârstă tânără, așa că el credea că este condamnat și renunțase să încerce să își regleze glicemia. De fapt, glicemia sa devenise în ultimul timp atât de ridicată, încât începuse să îi afecteze vederea. Și i-a fost luat permisul de conducere. Iar lumea sa se micșora. Când a ajuns în cabinetul meu, era clar: știa toate lucrurile pe care ar putea să le facă pentru a-și regla glicemia, însă el nu considera că merită efortul. Dar, în cele din urmă, a fost de acord să facă o singură mică schimbare. A spus: „Renunț la obiceiul de a-mi bea cei doi litri de Pepsi și voi trece pe Pepsi dietetic." Și aproape că nu îi venea să creadă cât de repede au apărut îmbunătățirile. Și chiar dacă venea în fiecare săptămână să-mi amintească cât de oribil era gustul de Pepsi dietetic, s-a ținut de asta. Și odată ce a început să vadă mici îmbunătățiri și-a spus: „Ei bine, poate aș putea să fiu atent și la alte obiceiuri." A spus: „Aș putea să înlocuiesc bolul meu de înghețată din fiecare seară cu o gustare cu mai puțin zahăr." Într-o zi, a fost cu câțiva prieteni într-un magazin second hand și a găsit acea bicicletă medicinală veche. A cumpărat-o pentru câțiva bănuți, a adus-o acasă și a plasat-o în fața televizorului. Și a început să pedaleze în timp ce urmărea câteva emisiuni preferate în fiecare seară. Și nu numai că a pierdut din greutate, dar într-o zi, a observat că poate vedea la televizor puțin mai clar decât înainte. Și brusc i-a trecut prin minte că poate deteriorarea vederii sale nu era permanentă. Așa că și-a fixat un nou scop: să își reobțină permisul de conducere. Și din acea zi a luat avânt. La finele terapiei, venea în fiecare săptămână spunând: „Ok, ce vom face săptămâna asta?" Deoarece într-un final începuse să creadă că își poate schimba lumea și că avea puterea mintală să o facă și că putea renunța la obiceiurile sale distructive. Și totul a început cu un pas mic. Așa că vă invit să vă gândiți ce obiceiuri mintale vă trag înapoi? Ce credințe nesănătoase vă împiedică să fiți atât de puternici mental cum ați putea fi? Și ce pas mic ați putea face azi? Chiar aici, chiar acum. Mulțumesc! (Aplauze)