Buna ziua, numele meu este Anna Buchta şi sunt avocat al echipei IMI a Comisiei Europene.
Aş dori să vă prezint succint regulamentul IMI,
care după cum ştiţi a intrat în vigoare la data de 4 decembrie 2012.
Ca regulament, acesta este obligatoriu în toate statele membre
şi nu necesită transpunerea într-un cadru legislativ naţional.
Aşadar, ce însemnă noul regulament pentru voi, utilizatori ai IMI şi autorităţi competente?
În primul rând, aş dori să vă reasigur că în mare parte IMI va continua să opereze
aşa cum a făcut-o până în prezent, dar vor fi necesare o serie de schimbări şi modificări.
De exemplu, autorităţile competente vor avea acum obligaţia legală să furnizeze
răspunsuri prompte şi exacte pentru cererile primite prin IMI
iar coordonatorii IMI vor asigura primirea acestor răspunsuri prompte şi exacte.
În plus, regulamentul clarifică faptul că informaţiilor şi documentelor
furnizate de autorităţile competente din alte state membre li se va acorda o valoare legală similară
cu cea a documentelor asemănătoare din ţara dumneavoastră.
De exemplu, aceast lucru înseamnă că astfel de documente pot fi folosite ca dovadă
în demersuri administrative, sau de altă natură,
pe acelaşi principiu cu documentele naţionale asemănătoare.
Aşa cum era de aşteptat, regulamentul evidenţiază protecţia datelor cu caracter personal.
De exemplu, clarifică faptul că cetăţenii ale căror date personale sunt procesate prin IMI
ar trebui informaţi cu privire la acest lucru.
De asemenea, aceştia au dreptul să solicite accesul la datele lor
şi să aibă posibilitatea de a le rectifica sau chiar şterge în conformitate cu legislaţia naţională
referitoare la datele cu caracter personal.
Dorim să vă informăm de asemenea că începând de acum,
datele cu caracter personal nu vor mai fi şterse automat din IMI după şase luni
dar în schimb vor fi blocate.
Acestea vor fi imposibil de accesat prin modalităţi tehnice şi vor fi şterse după trei ani.
Pe parcursul acestei perioade acestea vor putea fi accesate sau recuperate doar
în cazul în care este necesară dovedirea faptului că un schimb de înformaţii a avut loc prin IMI.
În concluzie, unele informaţii, spre exemplu informaţiile cu caracter comercial
ar trebui protejate chiar dacă legislaţia referitoare la protecţia datelor cu caracter personal
nu se aplică în mod obligtoriu.
În curând va exista posibilitatea de a solicita un asemenea tratament confidenţial
pentru anumite informaţii direct prin IMI.
Sunt conştientă că o mare parte din cele expuse par informaţii tehnice,
tocmai de aceea actualizăm constant site-ul IMI
şi de asemenea vă vom furniza instrucţiuni detaliate referitoare la abordarea acestora
şi a altor probleme ce pot apărea sub incidenţa noului regulament IMI.
Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţia acordată şi predau legătura colegei mele Julie-Jeanne Regnault.