Cînd mi-a apărut prima carte pentru copii, în 2001, m-am dus la școala mea primară să le spun elevilor ce înseamnă să fii autor și desenator. Cînd îmi instalam proiectorul în cantina-auditoriu m-am uitat prin sală și am văzut-o. Fosta noastră bucătăreasă! Era încă la aceeași școală și acum pregătea de zor masa de prînz. M-am apropiat s-o salut: „Bună ziua, Jeannie! Ce mai faceți?” S-a uitat la mine și-mi dădeam seama că mă recunoaște. Dar nu știa bine de unde să mă ia. S-a uitat la mine și a spus: „Stephen Krosoczka?” M-am mirat că-mi știe numele de familie, dar Stephen e unchiul meu, cu 20 de ani mai mare decît mine, iar Jeannie fusese bucătăreasa lui cînd era el mic. Apoi a început să-mi povestească despre nepoții ei. Am rămas perplex! Bucătăreasa noastră avea nepoți? Deci avea și copii? Deci pleca de la școală la sfîrșitul programului?! Eu credeam că locuiește în cantină, cu polonicele. Nici nu mă gîndisem la așa ceva. Întîmplarea mi-a inspirat imaginația. Am creat o serie de cărți cu benzi desenate despre o bucătăreasă care are un nunchaku din batoane de pește prăjit și luptă cu niște suplinitori roboți malefici, cu un autobuz școlar monstru sau cu olimpici la mate mutanți. La sfîrșitul fiecărei cărți îl prinde pe ticălos cu fileul pentru păr și proclamă: „S-a făcut dreptate!” (Rîsete) (Aplauze) E ceva nemaipomenit. Cărțile au fost bine primite de copii. Mi-au trimis scrisori extraordinare, cărți poștale și desene. Am observat că în vizitele mele la școli personalul cantinei e implicat direct în program. Oriunde mă duc, toate bucătăresele îmi spun același lucru: „Mulțumim că ați făcut un supererou din noi.” Pentru că bucătăresele din școli nu au o imagine tocmai plăcută în literatură. A însemnat mult mai ales pentru Jeannie. Cînd au apărut cărțile am invitat-o la petrecerea pentru lansare și de față cu cei pe care ea i-a hrănit de-a lungul anilor, i-am oferit un desen și cîteva cărți. La doi ani după această poză, Jeannie a murit. M-am dus la priveghi și am avut parte de o mare surpriză. Lîngă sicriul ei am găsit tabloul acesta. Soțul ei mi-a spus că pentru ea a însemnat foarte mult că i-am recunoscut munca, i-am validat-o. Asta m-a inspirat să creez o zi în care să recreăm sentimentul acesta în cantinele din toată țara: Ziua Eroilor din Cantina Școlii, ziua în care elevii creează ceva pentru personalul cantinei. Colaborez cu Asociația de Alimentație Școlară. Știați că peste 30 de milioane de copii mănîncă la cantina școlii în fiecare zi? Asta înseamnă peste 5 miliarde de prînzuri în fiecare an școlar. Iar eroismul nu se mărginește la a-i pune unui copil cîteva bucăți de pui în plus în tavă. Iat-o pe doamna Brenda din California, care supraveghează elevii din cantină și apoi îi transmite consilierului școlii orice vede în neregulă. Iată-le pe bucătăresele din Kentucky, care au realizat că 67% din elevii lor depind de prînzul acela în fiecare zi și că vara suferă de foame. Au amenajat un autobuz școlar și au creat o cantină ambulantă. Au mers în împrejurimi și au hrănit 500 de copii pe zi pe timpul verii. Dar și copiii au realizat niște proiecte extraordinare. Eram sigur! Au făcut cărți poștale în formă de hamburger, din carton colorat. Au fotografiat bucătăreasa, i-au lipit capul pe desenele mele, le-au lipit pe cutii de lapte și i-au oferit flori bucătăresei. Au creat benzi desenate noi, cu bucătăreasa desenată de mine alături de bucătăreasa din școala lor. Au făcut pizze din carton, la care fiecare copil a pus un topping cu semnătura lui și un mesaj de mulțumire. M-au emoționat mult reacțiile bucătăreselor. Una din ele mi-a spus: „Pînă azi m-am simțit ca și cum aș fi la capătul pămîntului la școala asta. Nu credeam că ne bagă cineva în seamă.” Altă femeie mi-a spus: „Am aflat cu ocazia asta că fac ceva important.” Și bineînțeles că e important ce face. E important ce fac ele, toate. Ne hrănesc copiii zi de zi. Ca un copil să poată învăța mai întîi trebuie să aibă burta plină. Bucătăresele și bucătarii participă direct la crearea unei societăți educate. Așadar eu sper că nu veți aștepta Ziua Eroilor din Cantina Școlii pentru a spune „mulțumesc” personalului cantinei. Și mai sper că țineți minte cîtă putere are un „mulțumesc”. Un „mulțumesc” poate schimba o viață. Schimbă viața celui care îl primește. și viața celui care îl oferă. Mulțumesc. (Aplauze)